Happy People
Lety Calderón a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu celebra vedetă și cum se simte în prezent

Publicat pe 19.09.2022 la 15:13. Actualizat pe 19.09.2022 la 19:40

Lety Calderón a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu celebra vedetă și cum se simte în prezent.

Lety Calderón a ajuns de urgență la spital din cauza unor probleme de sănătate

Profimedia Images

Sănătatea faimoasei Lety Calderón a ajuns să fie subiectul primelor pagini ale publicațiilor din Mexic. Se pare că celebra vedetă a fost internată de urgență și doctorii îi oferă primul ajutor. Potrivit jurnalistului Alex Kaffie, pe data de 16 septembrie aceasta a avut probleme cu respirația din cauza COVID-19.

Lety Calderón a ajuns de urgență la spital

În urma infectării cu COVID-19 în iarna anului 2021, Lety Calderón s-a întors la spital cu dureri din cauza problemelor respiratorii. Acum, jurnalistul Alex Kaffie spune că doar vedeta poate detalia care a fost situația care a ținut încă o dată imobilizată la pat.

View this post on Instagram

A post shared by Lety Calderón (@letycalderon79)

“Cunoscuta actriță Lety Calderón se află deja acasă după ce a fost internată în spital din cauza unei situații delicate despre care doar ea poate să vorbească.”, a transmis prezentatorul, potrivit Univision.com. Cu toate acestea, jurnalistul nu a oferit niciun detaliu referitor la motivul pentru care vedeta a decis să apeleze încă o dată la ajutorul medicilor. Până în prezent, actrița nu a vorbit despre vestea care i-a speriat pe fanii săi. Ultima postare de pe pagina personală de Instagram face referire la omagiul pe care i l-a adus împreună cu alți colegi actori, marii vedete Silvia Pinal în cadrul Palacio de Bellas Artes în Mexic. Aceea a fost ultima zi în care publicul a văzut-o pe îndrăgita actriță, alături de fiul cel mic, Carlo, în vârstă de 17 ani.

În luna martie a anului 2022, vedeta a confirmat faptul că a fost internată în spital din cauza unor complicații în urma infectării cu COVID-19.

“Acum câteva zile am simțit un spasm respirator. Credeam că mă sufoc și că o să mor, m-am speriat foarte tare.”, a transmis vedeta la momentul respectiv. Lety Calderón este mama a doi copii: Carlos și Luciano, fructele iubirii din relația cu Juan Collado, actualul soț al actriței Yadhira Carrillo.

Lety Calderón știe cine va avea grijă de copiii săi după moartea sa ( nu este vorba despre fostul său soț, Juan Collado)

Cel mai recent episod prin care a trecut Lety Calderón a speriat-o într-atât încât să ia anumite decizii legate de creșterea fiilor săi în viitor. Cine va avea grijă de copii după moartea sa? Vedeta a fost supusă unei intervenții chirurgicale în data de 5 octombrie 2021 și această situație a făcut-o să se gândească la lucrurile de viitor în viața celor doi băieți ai săi.

Într-un interviu acordat pe data de 8 octombrie a anului trecut, vedeta a vorbit despre situațiile dificile în care ar fi supuși copiii săi în cazul morții sale.

“În cadrul acestei situații am avut multă teamă. M-am mai operat și cu alte ocazii, acum mulți ani și nu am simțit ce am simțit acum. Nu am fost nervoasă, dar acum m-am gândit ce-o să se întâmple cu copiii mei dacă eu n-o să mai fiu.”, a transmis vedeta la momentul acela.

Lety Calderón s-a născut pe 15 iulie 1968 în mexic și este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de telenovele. A reușit să-și facă simțită prezența în cele mai importante producții și acum este o mamă devotată.

În articolul

Lety Calderón a ajuns de urgență la spital. Ce s-a întâmplat cu celebra vedetă și cum se simte în prezent

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp