Happy People
Publicat pe 16.06.2024 la 21:30. Actualizat pe 16.06.2024 la 09:24
Mahassine Merabet și Cenk Torun joacă rolurile principale în serialul Capcana iubirii - Esaret. Actorii au vorbit în ultimul interviu despre titlul pe care l-au primit recent.
Mahassine Merabet și Cenk Torun formează unul dintre cele mai iubite cupluri pe micile ecrane. Au primit acest titlu recent și au oferit un interviu pe această temă. Ce au declarat actorii.
Mahassine Merabet și Cenk Torun formează cel mai pasional cuplu de pe micile ecrane
Îmbrăcată într-o ținută simplă, dar de efect, protagonista seriei a răspuns prima la întrebările jurnaliștilor. Ca și coafură, a optat pentru părul prins în coc, dar și cercei rotunzi. De asemenea, machiajul a fost unul simplu. În ceea ce-l privește pe Cenk Torun, acesta a optat ca de obicei pentru o ținută all-black.
Urmărește Capcanca iubirii, de miercuri până vineri de la 20:00, la Happy Channel
Mahassine Merabet a recunoscut care scenă impresionat-o cel mai mult în cadrul seriei, fiind una dintre preferatele sale.
“A fost o experiență incredibilă. M-am gândit la toate rudele mele care au decedat în familia mea. Cum este acolo? Acolo erau oameni, în scena aia, a fost un efect incredibil. Am fost impresionată de multe scene după ce le-am privit. Am plâns.”, a povestit vedeta, originară din Maroc. Ulterior, a venit rândul lui Cenk Torun să relateze care au fost scenele care l-au impresonat cel mai mult în cadrul seriei, sezonul 1.
“Am filmat foarte multe scene în locații diferite. Pentru mine a fost extrem de dificil, într-un fel anume. După aceste scene emoționale, nu prea ne putem reveni atât de ușor.”, a povestit actorul. Spune că în cazul scenelor în care sunt nevoiți să plângă, ulterior rămân în această stare pentru o perioadă.
“Pentru mine a durat câteva zile. Mi-a trecut o zi pentru filmare, a fost greu.”, a spus acesta. Cei doi au mărturisit că nu știu care este finalul încă, însă îl așteaptă cu nerăbdare pe cel pozitiv. Mahassine Merabet a vorbit și despre visul său din copilărie și cum acesta s-a legat într-un fel de actorie, cu toate că nu a fost vorba în totalitate de această meserie.
Care a fost visul actriței Mahassine Merabet în copilărie. Ce și-ar fi dorit să devină
A punctat faptul că întotdeauna au existat mici corelații cu actoria în copilăria sa. Au existat întotdeauna semnale pe care nu a ținut să le ignore, însă mai departe s-a îndreptat către jurnalism.
“Când eram mică mă gândeam că oamenii de la televizor sunt și ei oameni normali și mă gândeam că și pe noi ne privește cineva. De aceea vorbeam într-un fel anume când eram singură în cameră.”, a povestit actrița. De asemenea, a povestit că pasiunea pentru limba turcă a început în liceu.
Chiar dacă în Maroc existau deja seriale tublate din turcă, Mahassine Merabet a ținut să treacă această graniță și să învețe singură limba turcă cu ajutorul serialelor care nu aveau dublaj. Spune că actoria nu este departe de ceea ce ea însăși a studiat pe băncile facultății. A fost prezentatoare pentru o perioadă, astfel că aparițiile în fața camerelor de filmat nu îi erau străine.
În timpul liber, actrița recunoaște că preferă să vorbească cu familia sa, să asculte muzica preferată și să se bucure de momentele simple. Cenk Torun spune că își urmărește activitatea pe micile ecrane pentru a-și îmbunătăți jocul pe platourile de filmare.