Happy People
Mara Oprea, așa cum fanii nu au ocazia să o vadă la TV. Ipostaza rară în care a fost surprinsă actrița din Adela

Publicat pe 02.06.2021 la 13:15. Actualizat pe 02.06.2021 la 13:33

Mara Oprea, personajul principal din serialul Adela, este una dintre cele mai îndrăgite actrițe, care face furori cu talentul său actoricesc. Deși la început de drum, Mara reușit să ajungă la inima multor oameni, însă puțini au fost cei care au văzut-o dincolo de platourile de filmare.

Oana Moșneagu și Mara Oprea

Antena 1/ Adela

Atunci când nu filmează pentru serialul Adela, Mara Oprea se ocupă de evoluția sa profesională. Acesta studiază la Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și de curând a avut un examen.

Fanii au avut ocazia să o vadă pe actrița lor preferată atunci când susținea un examen. Acesta a postat imagini cu ea în timpul unei interpetări, iar Vlad Gherman a reacționat imediat. Colegul său de platou și-a arătata aprecierea cu trei inimioare.

"Examen Actorie anul II", a scris Mara Doriana în descrierea postării.

View this post on Instagram

A post shared by m a r a o p r e a (@mara_doriana)

Cine este Mara Oprea, protagonista din serialul "Adela"

Mara este absolventa colegiului Gheorghe Lazăr și a studiat teatrul la UNATC. Tânăra actriță, deși nu profesează de mult timp, a câștigat deja în 2017 un premiu pentru rolul principal feminin la festivalul de teatru de la Botoșani intitulat AmFiTeatru, pentru rolul său, Colombe.

Actrița de 20 de ani a fost pasionată de artă încă de mică, iar muzica pare să fi fost prima sa dragoste. În videoclipul postat, Mara avea aproximativ 15 ani și cânta la pian ca o adevărată profesionistă.

Pe lângă teatru, Mara mai este pasionată și de pian. De asemenea, una dintre marile pasiuni ale marei este baletul, aceasta având pe rețelele sociale fotografii în care face mișcări de dans.

Mara Oprea a îmbrățișat personajul pe care îl interpretează în serialul Adela, care i se potrivește de minune. Mara interpretează rolul Adelei, o fată de la țară, foarte muncitoare, care visează să devină jurnalistă. Adela este o fată simplă, bună la suflet și extrem de prietenoasă.

Serialul în care joacă Mara Oprea este difuzat în fiecare joi, de la 20:30 pe Antena 1 și este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

În articolul

Mara Oprea, așa cum fanii nu au ocazia să o vadă la TV. Ipostaza rară în care a fost surprinsă actrița din Adela:

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp