Happy People
Mayrín Villanueva trece printr-o perioadă emoționantă. Fiica cea mare părăsește casa părintească și începe o nouă etapă în Spania

Publicat pe 03.08.2022 la 17:13. Actualizat pe 04.08.2022 la 07:25

Mayrín Villanueva trece printr-o perioadă emoționantă. Fiica cea mare părăsește casa părintească și începe o nouă etapă a vieții în Spania.

Mayrín Villanueva

Profimedia Images

Fiica cea mare a actriței Mayrín Villanueva și a lui Jorge Poza începe o nouă etapă a vieții în Spania ceea ce înseamnă că va trebui să-și ia rămas-bun de la familie și de la casa părintească. Tânăra în vârstă de 21 de ani l-a lăsat deoparte o perioadă și pe iubitul Joss Romero.

Mayrín Villanueva trece printr-o perioadă emoționantă

Mayrín Villanueva și-a luat rămas-bun de la fiica cea mare în vârstă de 21 de ani. Romina Poza va începe o nouă viață în Spania și încearcă să-și urmeze visele. Actrița din “Mi corazon es tuyo” a mărturisit că fiica sa i-a fost întotdeauna un sprijin necesar în carieră, însă trebuie să-și lase odrasla să-și construiască viața așa cum își dorește. La momentul actual se știe doar că tânăra a pornit în călătorie pentru a se concentra pe ceea ce are de făcut pe plan profesional.

“Adio pentru o perioadă scurtă, Mexic drag.”, a transmis tânăra în vârstă de 21 de ani. Romina Poza este un cunoscut influencer în țara sa natală și are mii de urmăritori pe pagina de socializare. Pe contul său de Instagram, Mayrín Villanueva a lăsat în cadrul Instastory mai multe fotografii realizate cu fiica sa de-a lungul timpului. Înainte ca Romina să părăsească casa părintească, actrița a ținut să întregească familia într-una dintre locațiile preferate ale fiicei sale.

View this post on Instagram

A post shared by Romina Poza (@rominapozav)

“Să-ți îndeplinești toate visele, fiica sufletului meu. Te iubesc”, a scris actrița pe contul personaj de socializare. Romina a ținut să împartă fotografia postată de mama sa și i-a transmis la rândul său un mesaj de-a dreptul emoționant.

“Reprezinți cea mai pură dragoste pe care o cunosc. Îți mulțumesc că m-ai ghidat și că m-ai ajutat să-mi îndeplinesc visele. Ne vedem curând, mămica sufletului meu.”, a scris Romina pe rețelele sociale. Mama, fratele și sora, dar și iubitul au însoțit-o pe tânără la aeroport pentru a-și lua rămas bun așa cum se cuvine.

Mayrín Villanueva și-a luat rămas-bun de la fiica sa

Chiar în dreptul fotografiei postate în mediul online, Romina a scris: “Un ultim dans alături de cei din familie. O să-mi fie dor de voi!”. Pentru Julia, fiica cuplului Mayrín Villanueva și Eduardo Santamarina, Romina a devenit de-a lungul timpului un exemplu de urmat. Aceasta i-a lăsat surorii sale un mesaj pe rețelele sociale.

“Cum să încep să-ți spun că ești cea mai grozavă persoană pe care ar putea-o cunoaște cineva? Îți doresc mult succes în viață. Te iubesc și mereu o s-o fac.”, a scris pe Instagram fiica cea mică a actriței Mayrín Villanueva. Plecarea în Spania a tinerei înseamnă și despărțirea de iubitul său, Joss Romero. Cei doi formează un cuplu de aproximativ un an de zile. Joss a fost cel care a dezvăluit locația exactă a tinerei care va călători în Insulele Canare. Tânărul a ținut să lase și el câteva fotografii realizate înainte de plecare și a scris un mesaj simplu, dar emoționant. Chiar dacă pentru Romina acest drum nu este unul ușor, tânăra a mărturisit că va realiza tot ceea ce și-a propus din punt de vedere profesional.

În articolul

Mayrín Villanueva trece printr-o perioadă emoționantă. Fiica cea mare părăsește casa părintească și începe o nouă etapă în Spania

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp