Happy People
Publicat pe 03.11.2022 la 15:08. Actualizat pe 03.11.2022 la 15:31
Melih Özkaya din “Moștenirea” surprinde cu proiecte profesionale inedite. Actorul va apărea din nou pe micile ecrane.
Actorii serialului “Moștenirea” au reușit să-și construiască un nume în industrie datorită proiectului care i-au făcut celebri. Printre acestea s-a aflat chiar protagonista Sıla Türkoğlu ce în prezent este urmărită de fanii turci în “ Kızılcık Şerbeti”. De asemenea, îl mai avem și pe Melih Özkaya, ce a interpretat unul dintre cele mai îndrăgite personaje.
Melih Özkaya din “Moștenirea” surprinde cu proiecte profesionale inedite
Dacă Halil Ibrahim Ceyhan a continuat cu sezonul 3 al serialului, Sila Turkoglu s-a retras chiar la finalul sezonului 2 și s-a îndreptat către un alt proiect. Nu a durat mult până când fanii i-au fost alături și au susținut-o în toate demersurile. Avocatul vedetei a specificat toate detaliile pentru care s-a ajuns la această decizie. Ulterior, producătorii serialului “Moștenirea” au venit cu lămuriri speciale împotriva acesteia.
În prezent, Melih Özkaya este cel care a luat decizia de a părăsi platourile de filmare ale proiectului “Moștenirea”. Acesta a interpretat rolul comisarului “Ali”, iar acum se bucură din nou de succes într-o altă poveste transmisă chiar în țara sa natală. Joacă rolul “Tayfun” în seria “Yazgı”. Personajul său este unul plin de curaj, determinare și dorință de a-și ajuta semenii. Acesta surprinde printr-o schimbare de imagine.
“Tayfun este un rol care îmi place, care mă face să îmi pun la contribuție toate atuurile. Chiar dacă nu am avut foarte mult timp să mă pregătesc, am vrut să apar în fața fanilor cu o imagine nouă și mi-am lăsat mustață.”, a spus Melih Özkaya din seria “Moștenirea”. Nu este doar un actor îndrăgit pe micile ecrane, ci și în mediul online. Pe Instagram are peste 100 de mii de fani, dar și mai mult de 200 de fotografii și filmulețe postate în prezent. Nu este singurul care și-a dorit o reconversie profesională după ce sportul nu i-a mai făcut parte din viață pentru totdeauna.
Melih Özkaya din “Moștenirea” își dezvăluie secretul unui abdomen de fier
Pentru o bună perioadă de timp Melih Özkaya din “Moștenirea” a jucat volei profesionist și în prezent se menține în formă cu orice fel de activitate fizică ce îi solicită corpul la maximum. Pe contul personal de Instagram și-a dezvăluit secretul unui abdomen de fier.
Cariera ca și jucător profesionist de volei a durat timp de 19 ani, fiind absolvent al unei facultăi în domeniu. A fost concurent în cadrul mai multor show-uri cu tematică sportivă, însă a renunțat rapid din cauza mai multor accidentări destul de grave. De cele mai multe ori, în pozele postate pe rețelele de socializare, îl putem vedea pe actorul din “Moștenirea” atât în viața profesională, pe platourile de filmare sau în cadrul ședințelor foto, dar și în viața personală, acolo unde se relaxează alături de cei dragi.
Pentru a-și arăta aprecierea pentru serialul “MoȘtenirea”, proiect ce l-a făcut celebru, Melih Özkaya a postat o fotografie alături de colegul de platou, Halil Ibrahim Ceyhan. Cei doi au format o prietenie ce a continuat și în spatele camerelor de filmat. În prezent, Melih Özkaya își prezintă cel mai recent proiect profesional.