Happy People
Publicat pe 08.01.2022 la 15:00. Actualizat pe 08.01.2022 la 11:17
Michelle Vieth, actrița care apărea în “Mi pequena traviesa” ca o școlăriță, are acum 41 de ani și este mai frumoasă ca oricând. Recent, vedeta și-a făcut apariția pe rețelele de socializare cu o rochie extrem de provocatoare.
Cine nu o cunoaște pe Michelle Viet, actrița care a interpretat-o pe Julia Paz în telenovela “Mi pequena traviesa”? Vedeta are acum 41 de ani și se pare că nu își arată deloc vârsta, având în vedere faptul că este extrem de îndrăzneață și reușește să poarte cele mai provocatoare haine.
Actrița este o prezență constantă pe rețelele de socializare, acolo unde mii de fani din întreaga lume îi urmărește activitatea profesională, dar și personală.
Michelle Viet s-a transformat dintr-o adolescentă frumușică, într-o femeie cu adevărat senzuală care poate negreșit să-i pună pe bărbați pe jar. Recent, blondina a postat pe contul personal de Instagram o fotografie mai mult decât îndrăzneață.
Michelle Viet, extrem de provocatoare la 41 de ani
Chiar dacă timpul a trecut la fel de repede și pentru ea, Michelle Viet pare că nu a fost deloc afectată de acest lucru, din contră, actrița parcă a rennăscut și a dat viață unei femei în trupul căreia își face astăzi apariția.
Vedeta reușește să-și înnebunească fanii de fiecare dată, atunci când postează fotografii extrem de provocatoare pe internet. Printre pozele sexi, aceasta își arată și latura maternă, având în vedere faptul că are patru copii pe care se vede că îi iubește enorm de mult.
Printre toate pozele postate de Michelle Viet, se numără și cele din vacanță, cele cu copiii sau cele în care apare pe platourile de filmare, acolo unde își aduce din nou talentul pentru a reuși să ajungă la inimile tuturor.
„Mi pequeña traviesa” este o telenovelă mexicană care a văzut lumina zilei în 1997. Printre actori se numără și Arleth Terán, Mariana Seoane și Khotan. Serialul a reușit să ajungă la inimile telespectatorilor, astfel că actorii s-au bucurat de un success răsunător.
Cine este Michelle Vieth
Michelle Vieth s-a născut pe 19 noiembrie 1979 în Iowa, SUA. A fost pe rând actriță, model și prezentatoare și de fiecare dată a oferit publicului o gură de aer proaspăt atunci când a fost văzută pe micile ecrane
Actrița a fost căsătorită cu Hector Soberon, dar s-a iubit de-a lungul timpului și cu Leandro Ampudia, iar în present este într-o relație cu Christian Aparicio. Are patru copii și reușește să fie atât o mama model cât și o femeie de success.
La vârsta de 15 ani, Michelle Vieth a fost chemată ca dublură într-o telenovelă, iar de atunci producătorii i-au putut vedea potențialul, astfel că totul s-a schimbat pentru frumoasa blondină. Pentru prestațiile sale a primit nenumărate premii printer care și “Best Female Revelation” în 1998.
Premiul pentru “Cea mai bună actriță” a reușit să-l primească în 2004 în cadrul “Premios Bravo”, astfel că Michelle Vieth a devenit un nume sonor în lumea celebrității. Cât despre familia sa, blondina se laudă cu orice ocazie cu cei patru copii ai ei, astfel că cele mai multe postări de pe contul personal de Instagram îi au ca protagoniști pe cei mici.
Michelle Vieth va rămâne întotdeauna în memoria publicului, indiferent dacă va mai juca în telenovele sau dacă va dori să ia o pauză binemeritată.