Happy People
Publicat pe 16.10.2022 la 20:00. Actualizat pe 14.10.2022 la 22:17
Natalia Oreiro s-a fotografiat într-o rochie strălucitoare și a postat imaginea pe rețelele de socializare. Cizmele “de aur” au fost atracția principală. Motivul? Vedeta a reinterpretat piesa “Me muero de amor”.
Natalia Oreiro este vedeta care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este cântăreață, actriță și imaginea mai multor brand-uri importante. De-a lungul timpului a reușit să se reinventeze și să se facă iubită oricum ar fi apărut pe micile ecrane.
După mai bine de 20 de ani, Naty, așa cum o știu fanii, și-a dorit să reinterpreteze o piesă care i-a rămas în suflet de prima dată.
“Me muero de amor” este melodia care a ajuns la inimile a milioane de fani din întreaga lume și a reușit să cucerească publicul într-o secundă.
Natalia Oreiro, într-o rochie strălucitoare pe rețelele sociale
Îmbrăcată într-o rochie strălucitoare, cu multe paiete și elemente care iau ochii oricui, Natalia Oreiro a decis să-și promoveze piesa “Me muero de amor”.
Deși a reușit să se lase fotografiată așa cum nu a mai fost văzută până acum, ceea ce i-a făcut pe internauți să fie extrem de curioși, au fost cizmele “de aur” pe care aceasta le-a purtat. Totul pentru ca reinterpretarea piese să fie un succes.
“Hei, ce mai faceți?”, a scris Natalia Oreiro în dreptul postării.
Peste 700 de fani i-au răspuns frumoasei cântărețe și au cântat din nou în cor una dintre cele mai iubite piese ale acesteia.
“Frumoasă fată, hai să dansăm”, “Mor de dragoste pentru tine, iubita mea”, “Frumusețe”, “Diva”, au fost câteva dintre răspunsurile fanilor.
Natalia Oreiro are peste 1 milion de fani pe contul personal de Instagram, acolo unde postează de fiecare dată fotografii și filmulețe atât de pe scenă, cât și din viața personală. După ce și-a lansat noua versiune a piesei “Me muero de amor”, fanii nu au putut să nu observe sărutul pasional pe care l-a avut alături de Juan Ingaramo, un cunoscut cântăreț argentinian.
Natalia Oreiro reinterpretează piesa “Me muero de amor”
Acum câteva zile, Natalia Oreiro și-a anunțat fanii că îi va încânta cu o piesă din trecut care a făcut furori la vremea respectivă. Vedeta s-a ținut de cuvânt și “Me muero de amor” a ieșit din nou pe piață, de data aceasta interpretată alături cântărețul Juan Ingaramo.
“Me muero de amor” a fost compusă de Coti Sorokin și a făcut parte din coloana sonoră a telenovelei “Înger Sălbatic”.
Pentru ca piesa să aibă un real succes chiar și peste 20 de ani de la lansarea primei versiuni, vedeta a împrospătat-o cu ritmuri de dans și i-a dat un aer fresh. Cel care a venit cu ideea a fost chiar Juan Ingaramo, cântărețul alături de care Natalia Oreiro apare în videoclipul piesei.
Natalia Oreiro și Juan Ingaramo au vrut ca totul să meargă conform planului așa că au fost protagoniștii piesei relansate. Imaginile au fost filmate într-un hotel din Buenos Aires.
“Din Argentina în Uruguay, la Natalia Oreiro și Juan”, începe piesa. Următoarea scenă îi găsește pe cei doi dansând senzual pe o scenă. Ulterior aceștia apar în timp ce se sărută, iar momentul a fost unul dintre cele mai discutate pe rețelele sociale.
Pe contul lui de Instagram, Juan Ingaramo își arată bucuria în legătură cu lansarea piesei.