Happy People
Natalia Oreiro, mesaj emoționat pentru soțul său de Ziua Îndrăgostitilor. Ce i-a transmis lui Ricardo Mollo

Publicat pe 15.02.2021 la 18:00. Actualizat pe 15.02.2021 la 18:54

Dragostea a plutit în aer pentru cuplurile de vedete. Valentine’s Day însemnat cadouri și dedicații de dragoste care mai de care mai frumoase și mai siropoase. La fel a fost și în cazul actriței Natalia Oreiro, care a transmis un mesaj emoționat pentru soțul său, Ricardo Mollo.

Natalia Oreiro este la fel de îndrăgostită de soțul său, Ricardo Mollo, după 19 ani de căsnicie

Getty Images

Natalia Oreiro trăiește o minunată poveste de dragoste, cum rar se găsește în ziua de astăzi. În urmă cu aproape două decenii, ea și Ricardo Mollo s-au îndrăgostit iremediabil unul de celălalt. Până în ziua de astăzi, ei formează o frumoasă familie alături de băiețelul lor, pe nume Merlin Atahualpa Mollo, în vârstă de 9 ani.

În ciuda diferenței mari de vârstă, de 20 de ani, cuplul de artiști poate fi luat drept un adevărat exemplu despre ce înseamnă dragostea adevărată, înțelegerea și stabilitatea unei relații. Mai mult decât atât, cei doi și-au găsit echilibrul la un curs de yoga. Acolo s-au întâlnit pentru prima oară, iar actrița în vârstă de 43 de ani, originară din Uruguay, l-a remarcat imediat.

De asemenea, pasiunea pentru artă i-a unit, Ricardo Mollo unul dintre cei mai emblematici cântăreți de muzică rock argentinieni.

„Era foarte sensibil, avea mare grijă de mine la cursuri. Cred că partea sensibilă a fost ceea ce m-a ucis, ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc. Când am început să mă întâlnesc cu el, nu știam că este cântăreț. Nu ascultatasem niciodată Divided. Sunt un dezastru! Acum am devenit un mare fan al trupei.", declara actrița cu ceva timp în urmă, potrivit Infobae.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Natalia Oreiro|Наталия Орейро (@nataliaoreirosoy)

Ce mesaj emoționant pentru soțul său a transmis actrița, de Ziua Îndrăgostiților

Natalia Oreiro este o artistă complexă. S-a remarcat atât prin numeroasele sale roluri în telenovele, cât și prin muzică. În 1998 Nataliei Oreiro a fost aleasă în distribuția filmului „Un argentino en Nueva York”, unde a jucat alături de Guillermo Francella. Ea a avut rolul unei tinere foarte ambițioase, cu o dorință puternică de a se afirma în lumea muzicii.

Imediat după acest film, actrița a lasat și primul său album muzical, care îi poartă numele. Single-ul ”Cambio dolor” a fost ales drept coloană sonoră a telenovelei „Înger Sălbatic”, în care ea a jucat. În 1998 și 1999 a fost nominalizată la premiul Martin Fierro (echivalentul Premiilor Emmy în Argentina) pentru cel mai bun rol pricipal, iar în 2000 Oreiro a fost desemnată celebritatea anului de către E! Entertainment Television Network.

Din anul 2008, ea s-a reprofilat. Nu a mai dorit să joace în telenovele, ci doar în filme. Cel mai recent se numește „Super Crazy”, lansat în 2018.

Încă din anul 2001, starul argentiniat și-a găsit sufletul pereche. Rockerul Rickardo Mollo a devenit acel bărbat special din viața ei care o susține în tot ce își propune și îi dă mereu puterea de a merge mai departe. Cei doi au devenit părinți 11 ani mai târziu, însă au reușit să își împartă perfect timpul între viața de familie și cea profesională.

Ce-i drept, cei doi sunt destul de discreți în privința vieții lor personale, însă la anumite ocazii speciale, își mai lasă fanii să arunce un ochi în intimitatea lor.

Așa s-a întâmplat și acum, cu prilejul Zilei Îndrăgostiților. Totuși, în locul unei fotografii de cuplu, Natalia Oreiro a preferat să posteze pe contul său de Instagram, o poză în care apare doar el. Bărbatul zâmbește cu gura până la urechi și își ține brațele deschise, ca și cum ar aștepta o îmbrățișare caldă din partea soției lui. În spate, desenată cu grafitti pe un zid negru, se află o inimă multicoloră, uriașă.

Natalia Oreiro a scris un mesaj emoționant pentru soțul său, atât în spaniolă, cât și în rusă, special pentru fanii ei din celălalt capăt al lumii:

„Nu cred în datele obligatorii, dar această persoană le merită pe toate.

Nu există un partener mai bun pe această planetă care să mă îmbrățișeze și simt că pot face orice.

Te iubesc ♥ ”

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Natalia Oreiro|Наталия Орейро (@nataliaoreirosoy)

Ultima fotografie de cuplu postată de actriță pe contul său de socializare a fost în urmă cu 6 săptămâni, la cea de-a 19-a aniversare a mariajului lor. În respectiva imagine de colecție, cei doi erau vizibil mai tineri și se sărutau pasional.

Citește și:
În articolul

Natalia Oreiro, mesaj emoționat pentru soț de Ziua Îndrăgostitilor

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp