Happy People
Publicat pe 01.11.2021 la 09:43. Actualizat pe 01.11.2021 la 10:29
Ozge Ozpirincci, actrița din “Femeie în înfruntarea destinului”, va deveni mămică pentru prima oară. Nu mai este mult până când vedeta își va strânge bebelușul în brațe, astfel că aceasta le-a dezvăluit fanilor ce nume va purta micuța. Cum a luat această decizie.
Nu mai este mult și frumoasa actriță Ozge Ozpirincci va deveni mămică pentru prima oară. Actrița și soțul ei sunt gata să-și întâmpine fetița și să-i ofere toată dragostea din lume. Până atunci, cei doi viitori părinți se gândesc neîncetat la numele pe care îl va purta copilul lor.
Ozge Ozpirincci și Burak Yamantürk s-au căsătorit acum ceva timp, iar ceremonia a fost una simplă, acolo unde au participat oamenii dragi ai celor doi. Fiind o persoană extrem de discretă în cee ce privește viața personală, actrița nu a postat momentan nicio fotografie de la fericitul eveniment.
Până când vor deveni părinți, Ozge și Burak aleg ce nume va purta micuța lor. Se pare că actrița a găsit deja o alegere potrivită, însă nu are prea mare susținere din partea celor din jur.
Ozge Ozpirincci le-a dezvăluit fanilor ce nume va purta primul ei copil
Vestea că Ozge Ozpirincci va deveni mămică pentru prima dată a venit când actrița se afla pe platourile de filmare ale unei noi producții în care aceasta va putea fi văzută. Se pare că vedeta și-a dorit să continue munca, însă în cel de-al doilea sezon al serialului nu va fi prezentă.
Ozge Ozpirincci și Burak Yamantürk s-au căsătorit în Bozburun, acolo unde a avut loc o ceremonie simplă, alături de oamenii dragi. Cu toate evenimentele minunate din plan personal, actrița nu a renunțat la actorie și a continuat să filmeze toată vara pentru cel mai nou serial în care va apărea.
Pentru Ozge Ozpirincci au mai rămas aproximativ 7 săptămâni până își va putea strânge fetița în brațe, iar aceasta și-a anunțat fanii că sănătatea ei este una bună, iar micuța crește văzând cu ochii. Cu toate acestea, vedeta mai are momente în care simte nevoia să se odihnească, dată fiind starea în care se află.
Ozge Ozpirincci a dezvăluit că va lua o pauză de aproximativ doi ani după ce va naște, astfel că filmările pentru cel mai nou serial în care este protagonistă au trebuit să continue.
Ozge Ozpirincci va deveni mămică pentru prima dată
“Nu aș vrea să mai lucrez o perioadă. De aceea lucrurile au decurs în acest fel. Am mers însărcinată fiind pe platourile de filmare. Dar dacă nășteam și nu aș fi lucrat la acest proiect, nu m-aș fi simțit bine. Planul meu este să stau acasă timp de un an.”, a declarat Ozge.
Cu toate acestea, actrița a lăsat o portiță pentru viitoare proiecte, spunând: “Dacă va veni un proiect foarte bun, voi lua parte.”
Se pare că Ozge Ozpirincci și-a întrebat fanii dacă Üzüm ( Strugure) este un nume potrivit pentru primul ei copil, însă nimeni nu a venit cu un răspuns pozitiv. De asemenea, soțul actriței nu a fost prea încântat de această idee.
“Nu am primit deloc un răspuns pozitiv pentru Üzüm. Soțul meu îl respinge de asemenea. Mai sunt foarte puține variante în afară de acesta. Vorbim, schimbăm. Se spune că cele mai bune idei îți vin atunci când îți vei copilul pentru prima dată.”, a mărturisit actrița.
Ozge Ozpirincci a declarat că își dorește să aibă o petrecere de nuntă frumoasă, alături de prieteni dragi.