Happy People
Publicat pe 14.01.2022 la 15:48. Actualizat pe 14.01.2022 la 16:19
Rıza Kocaoğlu se întoarce pe micile ecrane după succesul pe care l-a avut în serialul “Legea familiei”. În ce producție va juca actorul.
Rıza Kocaoğlu revine pe micile ecrane după ce l-a interpretat pe “Aliço” în serialul “Legea familiei”. Personajul îndrăgitului actor a reușit să emoționeze oameni din întreaga lume, iar acum Rıza Kocaoğlu le aduce o veste bună celor care îl îndrăgesc.
Rıza Kocaoğlu nu a făcut furori doar cu rolul din “Legea familiei”, acesta a reușit să se facă “auzit” în toate producțiile în care a jucat.
Rıza Kocaoğlu din “Legea familiei” revine pe micile ecrane
Rıza Kocaoğlu, actorul în vârstă de 42 de ani, și-a făcut intrarea în lumea actoriei cu primul său rol important din serialul turcesc „Avrupa Yakası” în 2007. Vedeta nu a jucat doar în seriale, ci a fost urmărit și pe scenele teatrului turcesc.
„Temmuz” în Ezel, „Ali” în Kuzey Güney, „Davut” în İçerde și “Aliço” în Çukur sunt cele mai memorabile personaje pe care le-a jucat de-a lungul timpului Rıza Kocaoğlu. Cea mai nouă producție în care va juca vedeta se numește „Kötü Adamın 10 Günü” și va fi disponibil pe una dintre platformele de streaming. Producția va fi o trilogie și va spune povestea unui avocat care nu mai are nimic de pierdut și care va deveni răufăcător.
Urmărește “Legea familiei” de luni până vineri de la 23.00, doar pe Happy Channel
„Kötü Adamın 10 Günü” îi va aduce pe micile ecrane pe Rıza Kocaoğlu, Nejat İşler, dar și Barış Falay, Esra Ronabar, Nur Fettahoğlu, Şenay Gürler, İlayda Alişan și Hazal Filiz Küçükköse. Având în vedere că Rıza Kocaoğlu este recunoscut pentru serialele turcești în care a jucat, de data aceasta fanii îl pot vedea într-un film care se așteaptă a fi unul dintre cele mai iubite producții turcești.
Cine este Rıza Kocaoğlu din “Legea familiei”
Rıza Kocaoğlu s-a născut pe 19 martie 1979 în Izmir, Turcia și este actor de profesie. A jucat atât în piese de teatru, cât și în seriale, dar și filme de succes. Părinții săi au emigrat din Grecia, dar au origini turcești. Sora lui, Gözde Kocaoğlu, este de asemenea actriță.
Este absolvent al Dokuz Eylül University, iar primul rol pe care l-a avut în cinematografie a fost în serialul “ Bana Şans Dile”, acolo unde a jucat rolul lui “ Bahadır”. În 2020, și-a jucat viața în serialul “Menajerimi Ara”.
Între 2017 și 2021 a jucat rolul lui „Aliço” în serialul “Legea familiei”. Despre viața amoroasă a celebrul actor este cunoscut faptul că acesta a avut mai multe relații de-a lungul timpului, acesta fiind văzut în preajma mai multor femeie frumoase din showbiz. Rıza Kocaoğlu este urmărit de fani pe Instagram, acolo unde are peste 1.2 milioane de fani, dar și 1,365 fotografii și filmulețe, atât din viața personală, cât și de pe platourile de filmare.
După o simplă cercetare, nu se poate stabili cu siguranță dacă actorul din “Legea familie” este singur sau are iubită la momentul actual. Cele mai multe postări se referă la rolurile pe care Rıza Kocaoğlu le-a jucat.
Rıza Kocaoğlu este activ ca și actor încă din anul 2001, iar acum e gata să uimească audiența cu un rol inedit.