Happy People
Publicat pe 31.05.2023 la 13:32. Actualizat pe 31.05.2023 la 14:05
Actrița și-a descoperit adevărata origine pe vremea când avea 30 de ani. Mama sa a făcut-o să creadă că tatăl său a dispărut în circumstanțe cu totul diferite.
Una dintre cele mai îndrăgite actrițe în roluri negative este Sabine Moussier. În 2019 aceasta a vorbit public despre tragica sa istorie de familie: se pare că actul de naștere a fost fals, iar tatăl nu era german.
Sabine Moussier și trista sa istorie: actul său de naștere era fals și tatăl său nu era german
Antagonista din Perdona nuestros pecados s-a născut pe 12 iulie 1966 în Leverkusen, Germania. Cu toate acestea, avea 30 de ani și cariera sa abia începea, atunci când a aflat că tatăl său nu era cine credea ea.
“Mama mea a rămas însărcinată și au trimis-o în Germania pentru că la acea vreme nu era văzută cu ochi buni sarcina și bineînțeles că m-am născut acolo. Dar istoria acolo era a mamei mele și despre întoarcerea în Mexic. Mi-au scos un alt de naștere fals unde eu mă numeam Diana Sabine Kronz Moussier. Eu am aflat abia acum.”, a dezvăluit vedeta în cadrul programului Hoy în 2019.
La acea vremea, Sabine Moussier a ținut să reamintească faptul că își dorește să-l cunoască pe cel care îi este tată. I s-a spus că este un maestru în Germania. Actrița a apelat chiar și la ajutorul Talinei Fernandez, cea cea prezenta emisiunea Que crees, acolo unde aduna familii pierdute de multă vreme. Adevărul este că Sabine Moussier s-a născut în Germania, dar tatăl său este mexican.
“Tatăl tău nu se numește Joan Kronz, nu ești Diana Sabine Kronz Moussier, actul tău de naștere e fals, totul era fals. Tatăl tău locuia în Lindavista, acum nu știu unde e, el se numește Francisco Javier Fernandez.”, a dezvăluit mama actriței în 2020. Această știre a venit ca un șoc pentru Sabine Mousser care o bună perioadă de timp și-a urât mama, dar și pe tatăl adoptiv, Rafael Rivero.
Sabine Moussier și-a cunoscut într-un final tatăl biologic
În același interviu, actrița a dezvăluit că a reușit într-un final să-și ierte mama și să-și cunoască tatăl biologic.
“Tatăl meu, cel care m-a îngrijit, cel care m-a învățat să dansez, să conduc, cu care făceam curse, el a murit acum un an. Rafa a avut Alzheimer, m-a durut. A fost o persoană pentru care am avut multe resentimente dintr-o dată, m-am îndepărtat foarte mult de el. Atunci când a murit a fost foarte dureros.”, a spus Sabine Moussier despre tatăl vitreg. De asemenea, a punctat că tatăl său biologic a îmbrățișat-o la prima vedere, la fel și familia acestuia.
“Numele meu este Diana Sabine Moussier, am avut un tată datorită căruia m-am născut și care este foarte drăguț, aproape nu îl văd. Pe de altă parte, am avut un tată care m-a ajutat să cresc, să merg înainte și pentru totdeauna va fi în inima mea.”, a declarat vedeta. Aceasta recunoaște că mama sa este minunată și de asemenea o respectă, date fiind toate învățăturile pe care le-a primit din partea ei. Astăzi, actrița continuă să triumfe în telenovele de succes. Aceasta are doi copii, Camila și Paulo Peralta din căsnicia cu Jorge Peralta.