Top faimoși ce s-au despărțit în 2022. Fanii îi vor din nou împreună pe unii dintre aceștia

Publicat pe 29.07.2023 la 20:00 Actualizat pe 29.07.2023 la 12:56

Top faimoși ce s-au despărțit în 2022. Fanii îi vor din nou împreună pe unii dintre aceștia, însă ei au ales deja un drum al vieții.

William levy, cei doi copii și Elizabeth Gutierrez merg de mână cu copiii

William Levy și Elizabeth Gutierrez au decis să se despartă, însă se zvonește că au revenit la sentimente mai bune pentru copiii lor

Profimedia Images

De-a lungul anului 2022 mai mulți faimoși au luat decizia de a se despărți, cu toate că relațiile lor s-au tins pe parcursul mai multor ani. Cu toate acestea, fanii îi văd încă împreună și comentează în mediul online care sunt dorințele lor.

Top faimoși ce s-au despărțit în 2022

Printre faimoșii ce au decis să nu mai formeze un cuplu în 2022 se numără și Jason Momoa și Lisa Bonet. Au fost împreună 17 ani, însă doar 5 dintre aceștia i-au petrecut ca soț și soție. Astfel, au reușit să câștige inimile fanilor și să se încadreze printre cei mai îndrăgiți îndrăgostiți. Istoria lor a luat sfârșit pe 12 ianuarie 2022, atunci când au anunțat public că își doresc să divorțeze. Nu a existat niciun detaliu legat de această decizie.

Elizabeth Gutierrez și William Levy se numără printre faimoșii ce s-au despărțit în 2022. Actorul a folosit propria pagină de Instagram pentru a-și anunța fanii că drumul său în viață se va schimba.

“Am decis să punem punct relației noastre.”, a scris William Levy. Nu a trecut multă vreme și acum cei doi postează fotografii similare în mediul online, ceea ce înseamnă că este posibil să-și mai fi dat o șansă.

Belinda și Christian Nodal au luat decizia de a merge pe drumul vieții separați. Nimeni nu credea acest lucru, însă anunțul rupturii a fost anunțat pe 13 februarie în cadrul rețelele sociale. La scurt timp după transmiterea veștii, mulți fani s-au întrebat ce se va întâmpla cu inelul pe care cântărețul i l-a oferit partenerei sale, dar și cu tatuajele realizate în numele iubirii.

Aislinn Derbez și Jonathan Kubben se numără printre vedetele care s-au despărțit în 2022. În decembrie 2021, protagonista din “La promesa” a făcut publică logodna cu partenerul său. Cu toate acestea, în luna iulie a anului 2022 și-a anunțat fanii că este o femeie singură. Cei doi au format un cuplu aproximativ un an de zile.

Ce vedete s-au mai despărțit de-a lungul anului 2022

După divorțul de Kanye West, Kim Kardashian a luat decizia de a mai da o șansă iubirii și a format un cuplu cu Pete Davidson, prietenul său de ani de zile. La începutul anului 2022, deja comediantul o numea pe vedeta internațională, “iubita”. De-a lungul timpului, cei doi au trecut prin perioade dificile împreună. Kanye West l-a amenințat public pe artist, însă mulți credeau că povestea lor va merge mai departe.

Cu toate acestea, nu s-a întâmplat astfel și în luna august cei doi au pus punct oricăror sentimente pe care le mai aveau unul pentru celălalt.

Shakira și Gerard Pique se numără printre artiștii care au divorțat în 2022. După o relație de lungă durată și doi copii împreună, cei doi au decis că drumul vieții le este diferit. Au anunțat separarea printr-un comunicat de presă postat în mediul online. Atât Shakira, cât și Pique au păstrat asunse multe secrete ale relației lor, însă presa a aflat într-un timp scurt că fotbalistul formează un cuplu cu modelul Clara Chia Marti.

În articolul Top faimoși ce s-au despărțit în 2022. Fanii îi vor din nou împreună pe unii dintre aceștia:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 14 mai 2025. Gemenii nu au restricții. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Dezastrul anunţat dacă România va vota îndepărtarea de UE. 62% din patroni vorbesc despre concedieri
observatornews.ro
Dezastrul anunţat dacă România va vota îndepărtarea de UE. 62% din patroni vorbesc despre concedieri
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
a1.ro
Teodora Mocanu de la Insula Iubirii sezonul 5 s-a căsătorit. Cum arată burtica de gravidă a fostei iubite a lui Eusebiu
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
HelloTaste.ro
Desert la pahar cu căpșuni, cremă caramel cu banane și biscuiți
3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Catine
3 zodii depășesc problemele personale până pe 18 mai 2025. Vezi dacă te numeri printre ele
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din mai 2025. Ce titluri vor fi disponibile
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
as.ro
„Ce-aveţi cu mine?” Milionarul român cu 3 pensii s-a revoltat şi a spus cât primeşte lunar de la stat!
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
MediCOOL
Ce este lupusul. Care sunt simptomele acestei boli autoimune
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
Spynews
Şoc meteo în România! Cea mai rece dimineață de mai din ultimii 50 de ani! Termometrele au arătat până la -8 grade
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
DeParinti
6 trăsături pe care bebelușii le moștenesc de la tata
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
MediCOOL
Ce investigații se fac pe durata sarcinii. Recomandările medicilor pentru fiecare trimestru
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
HelloTaste
Cartofi noi cu rozmarin și usturoi, preparați la cuptor
close
x