Happy People
Publicat pe 07.03.2021 la 18:05. Actualizat pe 07.03.2021 la 18:24
În urmă cu un an Veronica Montes a descoperit că suferă de o boală rară. Toată lumea a observat că fața i se umflase excesiv, ca și cum ar fi suferit o intervenție chirurgicală. Actrița a dezvăluit public diagnosticul pus de medici și a vorbit despre experiența sa.
În luna iulie a anului trecut, Veronica Montes a avut parte de o experiență cumplită. Actrița, în vârstă de 31 de ani, originară din Peru, a descoperit cum fața și întreg corpul au început să se umfle excesiv. Pe lângă aceste simptome total neobișnuite, ea a fost cuprinsă de o oboseală cronică, astfel încât ajunsese să nu se mai poată ridica din pat.
Vedeta a împărtășit inclusiv pe paginile sale de socializare, fotografii în care a ilustrat cum arăta înainte și după schimbarea fizică.
Veronica Montes a suferit de o boală rară
Actrița care a avut roluri în telenovele de succes precum „Jocul seducției” și „Eva Luna” s-a deschis complet în fața fanilor și a decis să își împărtășească întreaga experiență, într-un interviu exclusiv acordat People en Espanol, dar și pe contul său de Instagram.
Montes a vorbit despre cum, inițial, totul a început cu senzația din ce în ce mai acută de oboseală, lucru care a împiedicat-o să își continue rutina de exerciții fizice. După ce problema s-a agravat și a decis să meargă să facă investigații medicale de specialitate, cauza a fost descoperită.
„Am prolactină ridicată, este un hormon care stimulează sânul să producă lapte, așa cum se vede la femeile însărcinate și la femeile care alăptează. Și asta mă face să păstrez prea mult lichid și, de asemenea, să mă simt întotdeauna obosită și lipsită de puterea de a face ceva.”, a scris ea.
Ea a spus și cât de tare i-a afectat această problemă, rutina zilnică.
Oribil să fiu așa, pentru că sunt unul dintre oamenii care se trezesc foarte, foarte devreme pentru a se antrena și pentru a profita la maximum de întreaga zi. În ultima vreme nu am mai reușit.”, a scris ea.
Interpreta personajului Lizbeth Álvarez în serialul de televiziune „La Piloto” a primit numeroase mesaje de încurajare de la fanii săi, în care aceștia i-au urat însănătoșire grabnică. Ea le-a mulțumit tuturor pentru sprijinul acordat și a susținut că, în prezent, urmează un tratament pentru a reveni la normalitate.
Care a fost cauza problemei de sănătate
Din spusele artistei, ea ar fi avut o reacție alergică, provocată de implanturile mamare.
„Când a venit timpul să schimb vechile implanturi și să pun altele noi, corpul meu a avut o reacție alergică la acestea, așa că a fost nevoie să le schimb, din nou, cu altele hipoalergenice. Acestea s-au lipit de mușchii mei și mi-au cauzat multă durere în anumite mișcări.”, a mai susținut Veronica Montes.
Ea a făcut două intervenții chirurgicale, ambele nereușite, iar într-un final s-a decis să renunțe definitiv la silicoane.