iSerial
10 lucruri pe care nu le știai despre Anahí din “Rebelde”. Evoluția vedetei de la începuturi și până în prezent

Publicat pe 18.07.2022 la 10:35. Actualizat pe 18.07.2022 la 12:12

Iată 10 lucruri pe care nu le știai despre Anahi din “Rebelde”. Este cunoscută de fani din întreaga lume, însă multă lume nu este familiară cu aceste detalii despre vedetă. Despre ce este vorba.

Anahí pe vremea când juca în telenovela "Rebelde"

Happy Channel

Anahí se numără printre cele mai îndrăgite actrițe din Mexic la momentul actual. Are o carieră de succes pe care a început-o încă de mică și a continuat cu această pasiune până în momentul în care și-a întemeiat o familie alături de Manuel Velasco Coello, fostul guvernator al Chiapas, Mexic. Mămică a doi copii, aceasta este activă permanent în mediul online, acolo unde rememorează clipele petrecute pe cele mai mari scene ale lumii. De asemenea, împărtășește cu fanii clipe din viața personală.

10 lucruri pe care nu le știai despre Anahí din “Rebelde”

Deși s-ar spune că nu mai are nevoie de nicio prezentare, Anahí a fost nominalizată în cadrul Premiilor Juventud de cinci ori și a reușit de-a lungul timpului să-și demonstreze abilitățile cu fiecare apariție, atât în mediul online, cât și pe micile ecrane. Actriță, cântăreață, mamă și model pentru toate tinerele din lume care au urmărit-o întotdeauna, Anahí a demonstrat fără doar și poate că-și merită locul în lumina reflectoarelor.

Urmărește "Rebelde", de luni până vineri de la 14.30, doar la Happy Channel

S-a căsătorit cu Manuel Velasco în 2015 și a devenit mămică pentru prima oară în 2017. Cât despre cariera sa profesională pe care și-a început-o la vârsta de doar doi ani, aceasta a continuat ani la rând până când vedeta a simțit nevoia să ia o pauză binemeritată. În 2015 și-a anunțat revenirea pe scenă și a postat astfel melodii noi în mediul online.

View this post on Instagram

A post shared by Anahi (@anahi)

Și-a început cariera profesională în 1985, pe vremea când avea doar doi ani în seria “Chiquilladas”. Ulterior, în 1991 a primit un rol în telenovela “Muchachitas”, acolo unde a jucat alături de celebra actriță Kate del Castillo. În același an a jucat într-o altă producție de succes “Mi Pequeña Traviesa". În 2003 a jucat în “Clase 406”, telenovelă produsă de Pedro Damián pentru Televisa.

Citește și:

Acolo și-a întâlnit colegii cu care urma să petreacă ani la rând atât în telenovela “Rebelde”, cât și în formația RBD. Cu toate că și-a început cariera încă de mică, vedeta a devenită cunoscută în toată lumea după primele sale interpretări în rolul care a consacrat-o, “Mia Colucci”, arată Latintimes.com. În 2007 a lansat albumul “Antes de ser Rebelde”, acolo unde și-a lăsat cele mai iubite melodii ale sale, pe cont propriu. În 2010, vedeta a prezentat Kids Choice Awards Mexic, acolo unde a și câștigat două premii importante.

Anahí din “Rebelde”, de acum 18 ani și până în prezent

În luna februarie a anului 2011, la patru ani de la ultima sa apariție într-o telenovelă, Anahí a fost aleasă pentru a juca rolul principal în telenovela “Dos Hogares”. Ultimul episod al producției a putut fi urmărit pe 20 ianuarie 2012. Traiectoria sa profesională include 14 telenovele, nouă seriale, opt filme și cinci albumuri de studio. În 2015, vedeta și-a anunțat întoarcerea pe marile scene ale lumii ca și cântăreață. A lansat single-ul “Rumba” alături de rapperul Wisin ce a strâns peste 23 de milioane de vizualizări în mediul online.

Citește și:

Are peste 9 milioane de fani pe contul personal de Instagram, acolo unde a postat de-a lungul timpului peste 300 de fotografii și filmulețe, atât din viața personală, cât și din cea profesională. Aceasta nu se sfiește niciodată să-și arate copiii fanilor de pretutindeni. De asemenea, este discretă în ceea ce privește viața sa privată, atât de femeie căsătorită, cât și de mămică.

În articolul

10 lucruri pe care nu le știai despre Anahí din “Rebelde”. Evoluția vedetei de la începuturi și până în prezent

:
Share pe Facebook Share pe WhatsApp