Aras Bulut Iynemli a sărbătorit ziua unui prieten vechi. Este un actor renumit, dar nu uită de unde a plecat

Publicat pe 19.11.2021 la 10:39 Actualizat pe 19.11.2021 la 11:13

Aras Bulut İynemli este recunoscut pentru rolul din “Legea familiei” și este iubit de milioane de fani din întreaga lume, însă puțini știu că deși a devenit un nume în industria filmului, continuă să aibă aceeași prieteni dintotdeauna.

Aras Bulut Iynemli poartă o maletă neagră, pe gât și are un sacou negru

Aras Bulut Iynemli a sărbătorit ziua unui prieten vechi

Happy Channel

Aras Bulut İynemli face parte din generația tânără a celor mai buni actori din Turcia, mai ales după rolul pe care l-a avut în serialul “Legea Familiei”. Fanii își doresc acum să îl vadă pe bărbat în cât mai multe producții și îi urmăresc activitatea pe rețelele de socializare.

Aras Bulut este unul dintre actorii care are o activitate intensă în online, asta dacă ne luăm după postările acestuia de pe pagina personală de Instagram.

"Legea familiei", de luni până vineri de la 23.00, doar la Happy Channel

Are un frate și o soră, dar și prieteni vechi care i-au fost alături încă de la început.

Aras Bulut İynemli a sărbătorit ziua unui prieten vechi

Cu toate că se află mai mereu pe platourile de filmare, Aras Bulut nu uită de zilele speciale ale persoanelor dragi. Recent, acesta a postat o fotografie în online, acolo unde apare alături de Cem Yücebağ, cel pe care actorul îl consideră ca un frate.

“Unul dintre cei mai bun frați...La mulți ani”, a scris acesta în dreptul fotografiei.

Fanii au rămas impresionați de gestul actorului și l-au copleșit pe acesta cu comentarii și inimioare. Peste 5 mii de fani i-au lăsat inimioare și cuvinte de laudă în dreptul postării, dar și peste 500 de mii de aprecieri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei 9 milioane de fani nu rămân niciodată indiferenți atunci când Aras Bulut își dorește să le arate măcar o părticică din viața personală, atunci când nu se află pe platourile de filmare.

Deși în serial trebuie să poarte haine sobre și să se poarte ca atare, iată că în viața de zi cu zi este total schimbat și zâmbește întotdeauna. Din postările actorului, putem observa că acesta este și un iubitor de animale și chiar deține un patruped cu care se fotografiază destul de des.

Numele lui este Son și are aproape doi ani, iar Aras Bulut îl sărbătorește de fiecare dată cum se cuvinte.

Aras Bulut İynemli și viața personală

Aras Bulut İynemli nu este doar o figură frumoasă și un actor desăvârșit, dar bărbatul are diplome pe care nimeni nu le-ar fi bănuit și multe talente ascunse.

În ciuda vârstei, actorul a reușit să-și construiască un nume important în industria filmului și astfel a câștigat nenumărate premii importante. De asemenea, acesta nu a uitat că studiile reprezintă un mare plus în viața lui, așa că a continuat și facultatea. Ba mai mult, a terminat o facultate pe care mulți ar considera-o imposibilă.

Aras Bulut İynemli a terminat studiile la “Istanbul Technical University” și a reușit să-și ia diploma în inginerie, astfel că poate demonstra cu ușurință că nu doar talentul l-a propulsat atât de repede pe primele locuri.

Aras Bulut İynemli este și un romantic incurabil, asta dacă e să ne luăm după relația pe care a avut-o timp de șase ani cu actrița Bige Önal. Deși s-a zvonit că s-au despărțit, cei doi nu au declarant nimic până la momentul actual.

De-a lungul timpului, starul a primit mai mult premii pentru cel mai bun actor,dar și un titlu pentru “bărbatul anului” oferit de GQ Turcia în anul 2018. În 2020, Aras Bulut a primit premiul pentru cel mai apreciat actor turc de pe Instagram, astfel că notorietatea lui a crescut considerabil.

În articolul Aras Bulut Iynemli a sărbătorit ziua unui prieten vechi. Este un actor renumit, dar nu uită de unde a plecat:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 1 mai 2025. Racii se îndreaptă către relații sigure. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
observatornews.ro
Topul celor mai frumoase 50 de plaje din lume. Cea de pe primul loc se află în Europa, la 2 ore de zbor de România
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
a1.ro
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit un infarct. Cum se simte tânărul de doar 24 de ani
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
HelloTaste.ro
Clafoutis cu legume și brânză feta. Rețetă pentru un prânz ușor sau o cină rapidă
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Catine
2 zodii atrag norocul și abundența pe 1 mai 2025. Află dacă te numeri printre ele
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
useit.ro
Google a pierdut un proces antitrust important în SUA. Ce nu mai poate face gigantul tech de acum
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
as.ro
Suma pentru care un milionar celebru riscă falimentul! Judecătorul l-a „certat”: „Trebuie să se trezească”
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
MediCOOL
Cum ajută alimentația în cazul bolilor autoimune digestive. Ce modificări în dietă pot ameliora simptomele
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
DeParinti
Studiu: Neglijarea în copilărie afectează dezvoltarea memoriei de lucru
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
MediCOOL
De ce apar constipația și diareea în același timp. Cum se pot preveni aceste două tulburări digestive
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
HelloTaste
Ciorbă de lobodă cu omletă și mărar. O rețetă care îți aduce primăvara în farfurie
close
x