iSerial
Publicat pe 30.12.2021 la 09:58. Actualizat pe 30.12.2021 la 10:29
După succesul pe care l-a avut în serialul “Flăcările Destinului”, Demet Evgar pregătește surprize inedite pentru fani în noul an. Actrița din “Flăcările Destinului” lansează un album.
Fără îndoială, Demet Evgar se numără printre cele mai iubite vedete din Turcia. Actrița a reușit de-a lungul timpului să intre în inimile telespectatorilor datorită rolurilor pe care le-a interpretat fără greș.
Nu doar că este o actriță desăvârșită de teatru și film, dar Demet Evgar mai are un talent. Vedeta din “Flăcările Destinului” își încântă publicul și cu vocea sa.
Urmărește "Flăcările Destinului" joi și vineri de la 20.00 și sâmbătă de la 15.00
Aceasta a pregătit la final de an câteva surprize inedite pentru cei care o îndrăgesc și este determinată ca în anul ce vine să scoată pe piață un album cu melodiile sale.
Demet Evgar, surprize pentru fani în noul an
După succesul pe care l-a avut în serialul “Flăcările Destinului” fanii s-ar fi așteptat ca Demet Evgar să-și dezvăluie noile roluri pe care le va interpreta în viitor. Cu toate acestea, actrița vine cu surprize inedite și spune că va scoate un album.
Demet Evgar a apărut pentru prima oară pe micile ecrane în anul 2000 în serialul “ Yedi Numara”. De atunci, vedeta a îmbrățișat atât roluri de teatru, cât și de film. Cei care o îndrăgesc și o urmăresc pe platformele de socializare au avut șansa să descopere faptul că Demet nu este doar actriță, ci și o cântăreață apreciată.
Seria produsă de Ay Yapim o aduce în fața telespectatorilor pe Demet Evgar în rolul unei mame care încearcă să scape de violențele soțului. “Flăcările Destinului” a înregistrat un record și este transmis în toată lumea, doar că Demet Evgar nu a mai fost văzută pe platourile de filmare de atunci.
O vreme, numele ei a fost asociat cu filmul “Bergen”, însă știrile nu au fost confirmate. Deși internauții erau pregătiți să o vadă pe vedetă într-un alt proiect, aceasta vine cu surprize inedite pentru noul an. Se pare că actrița este pregătită să lanseze un album.
Demet Evgar din “Flăcările Destinului” lansează un album
Demet Evgar este recunoscută și pentru vocea sa, nu doar pentru talentul pe care îl arată de fiecare dată pe scenă. Aceasta a declarat jurnaliștilor că este pregătită să lanseze un album.
Vedeta a mai cântat alături de Multitap, iar melodia “Bu Şarkıyı Dinliyorsan” a primit nenumărate aprecieri, dar și în duet cu Can Bonomo melodia „Rüyamda Buluttum”.
“Evenimentele noastre viitoare. Mereu am căutat scuze, dar îmi place asta foarte mult și voi continua.”, a declarat Demet Evgar.
Duetul pe care l-a avut alături de Can Bonomo a determinat-o pe vedetă să lase actoria pentru o perioadă și să se întoarcă la prima iubire, muzica. Demet Evgar a mărturisit de asemenea că prietenii au împins-o întotdeauna de la spate să-și urmeze visul. Aceasta spune că prezența pe scenă va fi mai puțin periculoasă în aceste vremuri tulburi, decât munca pe platourile de filmare.
“Un album va veni.”, a mai spus vedeta, conform seriesturkish.com.
Demet Evgar spune că 2021 a trecut foarte repede și nu știe exact ce s-a întâmplat, asta pentru că mereu a fost confuză în ceea ce privește timpul și niciodată nu și-a făcut planuri pe termen lung. Cea mai nouă postare din social media o arată pe vedetă în studio, cântând.