iSerial
Publicat pe 07.11.2022 la 16:01. Actualizat pe 10.11.2022 la 15:57
În luna noiembrie, două noi producţii turceşti de succes se văd la Happy Channel: Nu mă părăsi! şi Agentia de talente si sentimente.
Începând din 7 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 19:00, Happy Channel va difuza drama turcească Nu mă părăsi! (Beni Birakma), iar din 23 noiembrie, de la 23:00, tot de luni până vineri, telespectatorii vor putea urmări povestea Agenţia de talente şi sentimente (Menajerimi Ara), o satiră la adresa lumii actorilor, inspirată din serialul francez Call My Agent.
Serialele turcești Nu mă părăsi! şi Agentia de talente si sentimente se văd la Happy Channel
Drama turcească Nu mă părăsi, ce va putea fi urmărită din 7 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 19:00, la Happy Channel, va aduce în prim plan o poveste în care loialitatea va fi pusă la grea încercare, iar iubirile, trădările şi răsturnările de situaţie se vor ţine lanţ. O iubire ce începe ca un accident se va transforma într-o poveste pasională, iar secretele trecutului vor ajunge să distrugă destine. Filmările pentru Nu mă părăsi! au avut loc în Ankara, iar producția s-a bucurat de mare succes în țara de origine, dar și în Bulgaria, unde a devenit în scurt timp cel mai urmărit serial.
Tot în această lună, începând din 23 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 23:00, va fi difuzat serialul turcesc Agenţia de talente şi sentimente (Menajerimi Ara). Fiind filmat ca o satiră la adresa breslei actorilor, povestea este plasată în culisele unei celebre agenții de PR din Turcia și urmărește tot felul de situaţii haioase şi absurde, având în prim-plan vedete capricioase.
Fiecare episod al serialului are în centrul atenţiei câte o vedetă, astfel că distribuţia producţiei este una remarcabilă. Actori precum Tuba Büyüküstün, Cagatay Ulusoy, Hazal Kaya, Pinar Deniz și mulți alții vor apărea jucând propriile roluri, iar în rolurile principale joacă actorii Barış Falay (Yaman, Ezel), Canan Ergüder (Lupta rozelor), Fatih Artman și Denizcan Aktaş.