iSerial
Publicat pe 13.07.2022 la 11:12. Actualizat pe 13.07.2022 la 11:47
Sıla Türkoğlu a îmbrăcat o fustă transparentă și un top care îi lasă la vedere abdomenul. Cum arată în prezent vedeta din "Moștenirea" după ce a renunțat la rolul care a consacrat-o.
Sıla Türkoğlu se numără printre cele mai îndrăgite vedete din Turcia la momentul actual. A reușit într-un timp foarte scurt să-și construiască un nume în industrie și să urce cât mai sus pe scara celebrității. Deși și-a anunțat retragerea din cadrul serialului “Moștenirea” a continuat cu aparițiile în social media, acolo unde fanii au continuat să o aprecieze.
Sıla Türkoğlu a îmbrăcat o fustă transparentă și un top alb care îi lasă la vedere abdomenul
Atunci când vine vorba despre apariții fără cusur, Sıla Türkoğlu face parte din vedetele care surprind întotdeauna. Dacă până acum o vedeam în ținute simple , iată că de la un timp aceasta a ținut să îmbrace haine care să îi scoată în evidență formele de invidiat. Așa este și cazul celei mai noi apariții, asta pentru că protagonista din “Moștenirea” a optat pentru o fustă albă, transparentă cu multe aplicații strălucitoare. De asemenea, aceasta a optat pentru un top alb, scurt, ce îi lasă la vedere abdomenul bine lucrat.
Urmărește "Moștenirea", de luni până vineri de la 18.00, doar la Happy Channel
Ca și accesorii, vedeta din “Moștenirea” a optat pentru un colier uriaș de perle ce îi acoperă pielea. Coafura este una simplă, dar de efecte, fără prea multe artificii. Machiajul îi scoate trăsăturile în evidență, în special culoarea ochilor de un verde smarald. Sıla Türkoğlu a primit peste 7 mii de comentarii venite din partea fanilor, dar și peste 100 de mii aprecieri.
“Care este favorita ta?”, întreabă Sıla Türkoğlu în cadrul postării de pe pagina personală de Instagram. Internauții nu au întârziat să răspundă și au complimentat-o pe vedeta din “Moștenirea” datorită alegerilor sale în materie de fashion.
“Tu ești favorita mea”, “Toate patru”, “Ești foarte frumoasă”, “Cum aș putea să aleg una singură din toate astea”, „Cred că nu vom putea să alegem dacă tu ești în toate”, au fost câteva dintre comentarii.
Ce a simțit Sıla Türkoğlu din “Moștenirea” când s-a văzut pentru prima oară pe micul ecran
Sıla Türkoğlu a știut întotdeauna că dorește să urmeze o carieră artistică, însă nimeni nu ar fi crezut că ascesiunea sa s-ar fi produs atât de repede. Încă de când era în liceu a urmat cursuri de teatru și a fost aleasă în piese importante.
“A fost un vis uriaș pentru mine. A trebuit să-mi schimb întreaga viață, a trebuit să îmi asum riscuri. Când m-am văzut pentru prima oară pe micul ecran mi-am zis că am reușit. Cel mai important, mândria și entuziasmul familiei m-a făcut să îmbrățișez această meserie și mai mult.”, a spus Sıla Türkoğlu, conform Turkishtvclub.com. Deși și-a făcut cunoscut motivul pentru care a părăsit seria “Moștenirea”, actrița continuă să fie apreciată pretutindeni. Are peste 900 de mii de fani pe pagina personală de Instagram, acolo unde a postat până acum peste 50 de fotografii și filmulețe.
Sıla Türkoğlu se bucură la momentul actual de vacanță și de toate lucrurile pe care și le-a refuzat pe vremea când se afla pe platourile de filmare ale serialului “Moștenirea”. Actrița a declarat că este pasionată de sport și își dorește o viață activă.