Ea a ales România - Ana Karlstedt Popa - profesoara care face revoluţie la catedră

A studiat la Bayreuth „Literatur und Medien” - o combinaţie între literatură şi adaptarea literaturii prin film, reprezentarea istoriei în film și studii culturale. Un drum la capătul căruia, Ana Karlstedt Popa (29 ani) a ales o carieră universitară, în România, unde predă limba germană, la Facultatea de Limbi si Literaturi Străine. O slujbă care o împlineşte deplin. La fel şi viaţa ei într-un Bucureşti pestriţ, dar în care Ana şi-a creat un univers necesar pentru a fi fericită. Câtă vreme are în jurul ei multe cărţi, filme, teatru, muzică şi prieteni de calitate , nu-i lipseşte nimic. Dimpotrivă. Se consideră, în sfârşit, acasă.

Mulţi dintre studenţii ei spun că ar pleca din România fără să se uite înapoi. După o experienţă de câţiva ani petrecută în ţara perfecţiunii, pentru unii, Ana Karlstedt Popa îşi îngăduie o reflecţie: „Oare nu erau astea gândurile părinţilor noştri într-o Românie a groazei? Or, acea Românie este, totuşi, de domeniul trecutului”, apreciază tânăra formată în Germania. Este ţara în care Ana şi-a găsit nu doar vocaţia, ci şi pe Martin, soţul ei. Împreună, au ales România. Martin, pentru că aici s-a născut femeia pe care o iubeşte. Pentru că are o curiozitate greu de stăpânit. Ana, fiindcă a vrut să-şi dovedească un lucru: că şi aici se poate. „România nu mai este o ţară din care să fugi”, îmi spune. Îmi aminteşte că la fel gândesc şi alţi absolvenţi de studii în străinătate, întorşi acasă. Şi nu te poţi gândi decât la ce şansă pot fi aceşti tineri care au încetat să-şi caute drumul prin alte părţi şi care încep să renunţe la resemnare, la renegarea propriei ţări! Ei sunt oamenii prin care, într-un final , România se poate reinventa. Puţin câte puţin. „Am venit din Germania convinsă că şi aici putem face multe. Poate nu în acelaşi ritm, pentru că românii, ca orice alt popor, pot fi reticenţi la nou . Dar, în orice caz, treptat. Cu timpul şi cu multă răbdare putem adapta ce am învăţat fiecare, acolo de unde ne-am întors”. Ca profesoară de germană a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, ea, Ana Karlstedt Popa a început deja mica ei revoluţie, de la catedră. Prin noi metode de predare. Le vorbeşte studenţilor despre adaptare, şi nu despre o aplicare oarbă a unor idei şi principii străine lor. O muncă deloc uşoară. Fiindcă Ana are de-a face cu studenţi veniţi cu zero cunoştinţe de limba germană, dar care trebuie să înveţe, în limba lui Goethe, noţiuni de literatură premodernă. „Cam greu pentru ei. Asta îmi dă, însă, mie posibilitatea de a-mi desfăşura orele într-un mod mai interactiv, mai distractiv, să combin învăţarea limbii cu deschiderea apetitului pentru literatura germană.”

Viaţa de filolog, la Bucureşti

Aceeaşi provocare o întâmpină Ana Karlstedt Popa în calitatea sa de traducător de cărţi, dar şi la Goethe-Institut, acolo unde lucrează pentru proiectul „Şcolile: Partenere ale viitorului”. Aici, coordonează colaborarea a patru şcoli din România şi Republica Moldova, în care se predă germana ca limbă străină. Lucrează cu şi pentru elevi, oferindu-le posibilitatea de a urma cursuri în Germania şi în ţări din sud-estul Europei, de a se remarca la concursuri şi proiecte de promovare a limbii germane. Cum a fost recentul „Sommercamp”, desfăşurat în Turcia, la care au participat, în urma unui concurs, tineri din România, Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Rusia, Germania şi Turcia. „Pe lângă cursurile de limbă, cursanţii au realizat şi câteva filme în limba germană, pe tema rolului apei în viaţa lor”, ne lămureşte tânăra profesoară. Nici nu putea nimeri Ana Karlstedt într-un cadru mai potrivit pentru a pune în practică tot ce a deprins studiind „Literatur und Medienwissenschaft”. În traducere, studii literare şi media, cu accent pe media şi film, ca popular culture, ca formator şi oglindă a mentalităţii în cultura de astăzi. La fel s-a întâmplat şi în sens invers, atunci când românca a avut de-a face cu cea de-a treia componentă a studiilor ei în Germania - cea culturală. Având, deci, un master în acest sens, Ana este în măsură să lămurească stereotipiile culturale legate de ţara ei. „De pe ce poziţie sunt eu în stare să judec obiectiv produsele culturale? Cum mă raportez la ele? Simplu : primul pas, încep de la mine, prin a investiga cine sunt, de unde vin, care sunt percepţiile stereotipe ale culturii mele în alte ţări. România, ca exemplu ultracunoscut, este privită ca o ţară coruptă, săracă, cu copii ai străzii şi câini vagabonzi. Germania, prin contrast, este întruchiparea ordinii şi disciplinei, dar şi ţara consumatorului de bere, în ochii unora.”

Bayreuth - un Master of Arts şi o noapte pe stradă pentru un concert la operă

Ana Karlstedt Popa a descoperit ceva mai mult decât se află în spatele unor clişee. A trăit în Germania în două etape. A studiat un semestru la Essen, în 2003, în aşa numitul bazin Ruhr, care este cea mai mare aglomerare urbană din Germania. Acolo a avut, în cadrul studiului BA din România, specializările germană-engleză, ceea ce se numeşte „Semesterstipendium”, o bursă de şase luni. Aici, studenta româncă învăţa lucruri de care nu auzise acasă: Language, Sex & Gender, literatura din RDG. A avut ceva mai puţin contact cu studenţii germani în această perioadă, fiind permanent într-o „insulă„ de bursieri DAAD, din Europa de sud-est şi beneficiind de tot felul de activităţi extracuriculare, dedicate lor. „A fost minunat”, descrie scurt acea perioadă fosta cursantă. Ce-a dea doua şedere a urmat după absolvirea studiilor, în România. Ana a aplicat la DAAD pentru master în media, dar nu a fost selecţionată. S-a întors la Bucureşti, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, cu un master în traduceri literare. Atunci a tradus primul roman - "Călăreţul suedez", de Leo Perutz. În anul următor, tânăra aspirantă a fost acceptată de DAAD pentru o bursă, la Bayreuth, un loc din care are numai amintiri frumoase. Acest oraş găzduieşte anual, Festivalul de Operă, la care, pentru bilete, există liste de aşteptare de ani de zile. Ana nu şi-a permis un asemenea concert dezirabil, dar se mândreşte cu o repetiţie generală la Tannhäuser. Pentru asta, a trebuit să doarmă o noapte în faţa unei clădiri administrative a Universităţii. „Dimineaţa devreme, pe la 7, a ieşit o doamnă care ne-a strigat numele şi ne-a dat biletele la ce s-a nimerit, în funcţie de ordinea sosirii acolo, cu o seară înainte. A meritat osteneala!”. Dacă o privim bine acum, după gesturi ca acesta, nu o putem contrazice pe această tânără cu multă clasă şi educaţie.

Limbile străine – bogăţia ei

Poate cea mai plină de satisfacţii a fost prezenţa Anei într-un mediu universitar atât de divers. Spune că şansa de a studia şi de a te împrieteni cu oameni din toată lumea este una de care s-ar bucura să aibă parte şi studenţii ei. „Când te trezeşti înconjurat de germani, italieni, neozeelandezi, americani, indieni, chinezi, spanioli, francezi, altfel te raportezi la tine. Şi, vrând-nevrând, şi la România. Desigur, Ana nu se poate abţine de la o referinţă culturală şi ne recomandă şi nouă, aşa cum a făcut-o cu studenţii ei, „L'auberge espagnole”. O promisiune a dezvăluirii secretelor despre cum să trăieşti printre oameni din culturi diferite. Filmul spune povestea unor studenţi din nenumărate ţări, care trăiesc sub acelaşi acoperiş, la Barcelona. Îşi împart bucuriile şi tristeţile, se ceartă, se împacă, gătesc, fiindcă, nu-i aşa, este mai ales acesta un deliciu în sine – să guşti câte ceva din arta culinară a fiecăruia. „Ceea ce mai arată filmul”, punctează filologul din Ana, şi trăit şi de ea din plin, cu mare bucurie , este cum te influenţează prezenţa printre oameni din ţări ale căror limbi le şi ştii”. Cu spaniolii, Ana vorbea spaniola. Cu francezii, franceza. Cu indienii, neozeelandezii şi americanii, engleza. Iar când se întâlnea cu toţi laolaltă, la Universitate, vorbeau limba germană. „De altfel, code switching, alternanţa codului lingvistic este ceva ce fac cu plăcere şi astăzi, în România, chiar şi la ore, pentru că majoritatea ştiu deja engleza şi îi ajută. Unii studenţi sunt miraţi, la început, dar se obişnuiesc. Cred că este o mare bogăţie să ştii limbi străine şi o şi mai mare bogăţie să ai şansa să arăţi asta.”

Viitorul sună foarte româneşte

În această aglomeraţie de idei şi de tipuri de comportamente şi personalităţi, Ana a aflat că în orice ţară de pe glob, în fiecare individ, există părţi bune şi părţi rele. Şi că, dacă există răbdare şi bună-credinţă, înţelegi totul mai bine. Ana nu este dintre cei care plasează diferenţele între ţări pe o scară ierarhică, în care România iese, inevitabil şi invariabil, net inferioară. Ci spune următorul lucru: „Noi, românii, prin istoria noastră recentă, nu am ajuns încă în totalitate la standardele europene, dar am făcut progrese uriaşe. Cum era viaţa înainte de '89 şi cum este acum? Ce posibilităţi aveau părinţii noştri şi ce posibilităţi au tinerii de astăzi?”. Pentru a evidenţia cele spuse, ea descrie, simplu, ceea ce vede.

„România de astăzi este departe de a fi perfectă. De la câinii vagabonzi, pe care-i îndrăgesc şi de care nu mi-a fost teamă niciodată, dar de care-mi este milă, la calitatea îndoielnică a posturilor de televiziune, şi până la felul în care este folosită limba română”, oftează Ana, exasperată inclusiv de greşelile studenţilor ei. „Am studenţi, chiar buni, care îl folosesc incorect pe decât». La fel, mă amuză, dar mai mult mă întristează, diminutive precum facturică, bănuţi şi multe altele. Nu ştiu cum îşi pot imagina oamenii care le folosesc că sunt mai politicoşi sau mai simpatici astfel”. Totuşi, România de astăzi este o ţară cu manifestări culturale care, pentru Ana Karlstedt, educată în oraşul lui Wagner, înseamnă ceva! E fericită cu teatrele minunate de aici, cu cinematografia românească actuală, cu micile oaze în care se pot refugia cei care resping vulgarul răspândit pretutindeni: îi plac teatrele underground - Teatrul Act, Green Hours, La Scena, muzeele, cinematografele Studio, Union, Elvira Popescu, cinemateca Eforie, Noul Cinematograf al Regizorului Român, librăriile Cărtureşti, librăria Bastilia, centrul vechi, cu unele restaurante şi cafenele, magazinele bio româneşti.

Iată câte motive pentru a rămâne conectat la o lume frumoasă, în care nu mai rămâne loc pentru impostură şi indecenţă, pentru diletanţi şi amatorii de facil. Este o Românie în care tineri ca Ana îşi pot găsi oricând locul, dacă îl caută un pic, în care profesionişti desăvârşiţi din varii domenii îşi pot uni interesele şi forţele, pentru a-i contrazice pe cei care rostesc vehement că suntem iremediabil pierduţi. Este, în fond, o Românie pe care această profesoară, de 29 de ani, şi-a proiectat-o singură, la întoarcerea în ţară. A populat-o numai cu lucrurile care îi plac şi a rezultat ceva care o reprezintă, care spune de la sine cine este ea şi de unde vine.


CHESTIONARUL INCOME

1. Sunteţi profesoară în România. Salarii mici, sistem haotic...
Pentru mine, predatul şi traducerile literare sunt un lucru care îmi fac plăcere şi care mă împlinesc intelectual şi uman. Că ele reprezintă o „Brotlose Kunst” (arta muritorilor de foame), asta ştiam, dar încerc să nu mă sinchisesc prea tare. În ceea ce priveşte sistemul haotic, da aşa este. Dar nu numai la noi. Mi s-a întâmplat câteodată, în Germania, să îmi pară că lucrurile merg la fel de încet, inclusiv la Universitate.

2. Metode noi de predare în România. Nu sunt greu de implementat?
Din fericire, colectivul de profesori de la Departamentul de Limbi Germanice de la FLLS este suficient de receptiv la nou, încât să lase colegilor care se ocupă cu DaF (predarea limbii germane ca limbă straină) mână liberă în conceperea şi desfăşurarea orelor. În plus, orele mele nu interferează cu criterii rigide de genul „cerinţe la examenul de licenţă” decât în măsura în care studenţii trebuie să atingă, până în anul al III-lea, un anumit nivel de limbă - B1, ideal B2, pentru a rezolva acele cerinţe.

3. Filosofia dumneavoastră de lucru …
Am făcut, între 2009 şi 2010, la Goethe-Institut, un program de perfecţionare pentru profesori. Un motto mi-a rămas de atunci: „Don't teach as you were taught, teach as you were taught to teach”. Altfel spus, dă-i studentului şansa să simtă că deţine controlul asupra orei, că ce are el în cap contează. Fie că pregăteşte ora, că participă la ea, că o evaluează, că o moderează, ca şi cum eu nici nu aş fi acolo. Există şi o parte mai restrictivă a muncii mele de predare. Predau şi seminarii de literatură. Aici, există autori, opere şi perioade clare care trebuie studiate în anumite semestre, în vederea pregătirii licenţei.

4. Limba germană. Atât de dificilă sau este doar un mit?
Dificultatea limbii este un mit absolut, pe care îmi place să-l spulber cu studenţii mei. Părerea mea de pedagog este că primul pas către însuşirea limbii germane este pronunţia, nu gramatica. Dacă îi arăţi celui care învaţă limba că pronunţia nu este un zid de netrecut, un ideal de neatins, îi dai mult curaj să meargă mai departe. Poate puţini dintre cei care o consideră atât de grea ştiu că germanilor le place să fie leneşi în vorbire, prescurtând foarte multe cuvinte şi făcând, astfel, limba simpatică şi accesibilă. În fine, în ceea ce mă priveşte, am ştiut dintotdeauna că, într-un fel sau altul, limba germană îmi va însoţi parcursul în viaţă. Am iubit-o, o iubesc, este în topul limbilor străine pe care le vorbesc.

5. Prima lecţie de germană...
Începem cu München şi Köln. Cine ştie cuvintele SUR (ca în SUR LA TABLE) şi SOEUR (ca în MA PETITE SOEUR), în limba franceză, poate pronunţa corect şi numele celor două oraşe. Ah, a propos: mai putem adăuga GOETHE, nu GHIOTE. E simplu!

6. L-aţi adus aici pe Martin, soţul dumneavostră. Cum s-a adaptat?
Nu aşspune că eu l-am adus. E ciudat, în mod automat lumea înclină să vadă lucrurile aşa. Soţul meu a dorit să vină, a vrut să cunoască ţara din care provin şi în care îmi găsisem de lucru încă din Germania. Recunosc că şi eu am ajuns, trăind în afară, să îmi doresc să cunosc mai multe locuri din ţară. Când ne planificăm concediile, punctele de atracţie turistică sau pur şi simplu locurile frumoase din România au prioritate.

7. Ce faceţi când nu munciţi?
Merg la teatru, la cinema, la muzee, mă plimb prin ţară. Nu am televizor. Ce se întâmplă în ţară, la nivel politic sau al evenimentelor mondene, cu vedete mai mult sau mai puţin vedete, asta nu mă atrage foarte mult. Dar trebuie spus că nici în Germania televiziunea de consum larg nu este mai bună decât aici.

8. Un loc frumos, de văzut…
Am fost nu demult la Sibiu şi a trebuit, din nou, să mă plec în faţa acestui superb oraş.

9. România, peste 10 ani…
Și mai aproape de Europa.

10. Ce ţară v-aţi alege?
Am ales deja o dată: România. Dacă ar trebui să aleg o altă ţară, ar fi una a cărei limbă o vorbesc. Engleza ar trebui s-o ştie toată lumea, deci nu o luăm în calcul. Ar fi, deci, o ţară în care să se vorbească franceza, spaniola sau germana.

ANA KARLSTEDT POPA
Vârsta: 29 de ani
Profesie: Profesor
Domiciliu: Bucureşti
S-a întors din: Germania
Ocupaţia actuală: Profesor de limba germană la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine - Universitatea din Bucureşti, traducător de cărţi, colaborator al „Goethe-Institut” pentru proiectul „Şcolile: Partenere ale viitorului”.

CĂRŢI TRADUSE:

Leo Perutz, Călăreţul suedez, Humanitas, 2006
Leo Perutz, Iuda lui Leonardo, Humanitas, 2008

Income va prezinta un proiect ce promoveaza oameni exceptionali in domeniile lor, care au deprins în afara ţării un alt mod de viaţă, de a se comporta, de a se raporta la ceilalti şi care pot fi oricand o sursa de inspiratie pentru noi toti. Sunt oameni noi, care au ceva de spus si a caror valoare a fost confirmata in institutii de prestigiu din strainatate. Suntem onorati sa va prezentam povestile extraordinare ale acestor personaje, care vad totul cu un ochi format in alte spatii culturale si care privesc viitorul cu o seninatate straina Romaniei...

Ea a ales România - Flavia Abrudan, jurista care trăieşte în România după reguli nemţeşti

Ca studentă în Germania, unde urma Facultatea de Drept, la Ruprecht Karls Universität Heidelberg, Flavia Abrudan venea la Bucureşti, cu câţiva ani în urmă, pentru un stagiu la Ministerul Integrării Europene, de la acea vreme. Cineva cu ochiul format din minister îi spusese studentei de atunci că România va avea nevoie de tineri ca ea. Flavia a rămas pe gânduri. Câţiva ani mai târziu, o găsim consilier pentru afaceri europene, în instituţia devenită, între timp, Ministerul Afacerilor Europene.

Flavia întruchipează tot ce poate fi mai nemţesc într-un spirit latin. Este sobră, la o primă vedere, dar plină de viaţă pe măsură ce o descoperi. Studiile în Drept i-au croit acestei tinere drumul şi i-au modelat, totodată, personalitatea, comportamentul şi filosofia de viaţă. Când stai de vorbă cu ea, ai impresia că rar i se poate întâmpla să greşească.

http://www.incomemagazine.ro/articol_80009/ea-a-ales-romania-ana-karlstedt-popa-profesoara-care-face-revolutie-la-catedra.html