Insula Pastelui este o insula polineziana din sud-estul Oceanului Pacific, aflata in cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian.

Teritoriul special al statului Chile, anexat in 1888, Insula Pastelui este faimoasa pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de catre primii locuitori ai insulei.

Rapa Nui este considerata de catre UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarata Parc National (Parcul National Rapa Nui).

Etnografii si arheologii sustin ca atat aducerea bolilor de catre europeni cat si deportarea locuitorilor pe post de sclavi, sunt cauzele care au devastat populatia indigena in secolul XIX si au avut un impact social mult mai mare decat declinul mediului inconjurator, dar si aparitia de specii noi de animale pe insula (sobolanii si oile), aduse de catre colonisti, au avut un impact devastator asupra florei locale, care aproape ca a disparut intre anii 1930-1960.

Numele de „Insula Pastelui” a fost dat de catre exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula in duminica Pastelui din 1722 in vreme ce cauta o alta insula (Insula lui Davis) si a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Pastelui in olandeza).

Numele polinezian al insulei, „Rapa Nui” sau „Marea Vasla”.

Sunt cateva ipoteze care incearca sa precizeze care ar fi numele „originar” pentru Insula Pastelui, spre exemplu Te pito o te henua, adica „Buricul Pamantului” sau „Capatul lumii”. Pito inseamna si buric dar si cordon ombilical, iar insula era considerat a fi legatura dintre lumea celor vii (kainga) si lumea spirituala Po, care se afla in adancurile oceanului, departe spre est. Atata vreme cat Insula Pastelui este extremul estic al insulelor polineziene, este posibil ca numele sa se refere la capatul lumii celor vii.

Al doilea inteles al numelui s-a pierdut. Unele traditii orale sustin ca insula s-ar fi numit mai intai Te pito o te kainga a Hau Maka, adica „Micul petec de pamant Hau Maka”.

Un alt nume atribuit insulei, Mata-ki-Te-rangi, inseamna „Ochiul care priveste spre cer”.

Rapa Nui are o lungime de 24,6 kilometri, o latime de 12,3 kilometri, iar forma sa este asemanatoare unui triunghi. Suprafata este de 163,6 km² si o altitudine maxima de 507 metri. In interiorul insulei se gasesc trei Rano (lacuri vulcanice cu apa dulce).

Nu exista nici un curs de apa permanent.

Insula Pastelui are un climat umed subtropical maritim. Cele mai joase temperaturi sunt in jur de 18 °C ce se inregistreaza in iulie si in august iar cele mai ridicate, in jur de 28 °C, se inregistreaza in februarie, adica in sezonul de vara al emisferei sudice.

Insula Pastelui este o insula vulcanica, creata de trei vulcani foarte apropiati, acum stinsi.

Terevaka este cel mai masiv dintre acestia si se afla in partea de nord. Ceilalti doi: Poike si Rano Kau, se afla dispusi la est si sud impreuna dand forma caracteristica, de triunghi, a insulei. Exista si numeroase alte cratere secundare precum si pesteri vulcanice, inlcusiv galerii sapate de lava.

Insula Pastelui, impreuna cu insulitele din preajma - Motu Nui, Motu Iti - reprezinta piscul unui vulcan submarin care se ridica la peste doua mii de metri deasupra fundului oceanului. Insula Pastelui face parte din creasta Sala y Gomez, un lant muntos submarin care incepe cu muntele Pukao si continua cu muntele Moai, munti submarini aflati la vest de Insula Pastelui.

Pukao, Moai si Insula Pastelui s-au format in ultimii 750.000 de ani iar cea mai recenta eruptie a acestor vulcani a avut loc in urma cu o suta de mii de ani.

Istoria insulei Rapa Nui este framantata si controversata. Locuitorii sai au indurat in decursul vremii perioade de foamete, epidemii, razboaie civile, raiduri ale cautatorilor de sclavi, colonialism, despadurire aproape totala, declin demografic in cateva randuri. Cu toate acestea, pascuanii au lasat o mostenire culturala care le-a adus o faima invers proportionala cu numarul lor.

Ahu Tongariki in apropiere de Rano Raraku, 15 moai ahu dezgropate si restaurate in 1990.

Multa vreme s-a considerat ca insula a fost populata pentru prima data in anii 300-400 era noastra, cam in aceiasi perioada in care oamenii au ajuns in Hawai. Datari recente prin metoda C14 (carbon radioactiv) au impins perioadele de colonizare din aproape intreaga Polinezie cu cateva secole mai tarziu. Primii colonisti ai insulei au sosit aici undeva intre 700 si 1100 era noastra. Conform traditiei orale, prima asezare umana a fost ridicata langa plaja Anakena. Intr-un studiu recent, realizat de arheologii Terry Hunt si Carl Lipo, se sustine urmatoare idee: „Datarile prin radiocarbon pentru cele mai timpurii straturi arheologice la Anakena conduc la concluzia ca insula a fost colonizata relativ tarziu, in jurul anului 1200.

Insula a fost, cel mai probabil, populata de catre polinezieni care au ajuns acolo pe canoe sau catamarane. Acesti navigatori au pornit fie din Insulele Marchize (la 3200 kilometri distanta) fie din Insulele Gambier (insula Mangareva, aflata la 2600 kilometri distanta).

Atunci cand capitanul Cook a vizitat insula, unul dintre membrii echipajului sau, care era polinezian din Bora Bora, a fost capabil sa comunice cu locuitorii insulei. Limba cea mai asemanatoare cu pascuana este mangarevana: intre cele doua limbi se remarca o similitudine de 80%.

In 1999 a fost realizata o calatorie cu ambarcatiuni polineziene din insula Mangareva spre Insula Pastelui. Calatoria a durat 19 zile.

Se spune ca la inceput exista pe insula un sistem de clase foarte clar delimitate, avand in frunte un „ariki”-mare sef investit cu puteri depline peste celelalte noua clanuri care erau conduse, fiecare, de catre un alt sef.

„Ariki” era cel mai in varsta descendent direct al lui Hotu Matua, legendarul „descalecator”.

Cel mai vizibil element al culturii pascuane este productia masivelor Moai, statui din roca vulcanica a caror masa poate ajunge la sute de tone. Aceste statui reprezentau inaintasii zeificati ai locuitorilor insulei. Se credea ca intre cei vii si cei morti exista o legatura simbiotica prin care inaintasii asigurau celor vii tot ceea ce acestia aveau nevoie: sanatate, recolte bogate, fertilitatea turmelor, noroc etc., iar acestia din urma, prin ofrandele lor, asigurau mortilor un loc mai bun in lumea spiritelor.

Majoritatea asezarilor se regaseste in apropierea coastelor iar statuile Moai sunt insirate la fel, pe toata intinderea coastelor insulei, cu fata spre interior, supraveghind urmasii si cu spatele spre lumea spiritelor din ocean.

Pe masura ce insula s-a suprapopulat iar resursele au scazut, razboinicii matatoa au inceput sa capete o influenta din ce in ce mai mare. Astfel, cultul stramosilor a decazut si a facut loc unei noi credinte: cultul Omului Pasare care pastra conceptul initial de legatura intre cei vii si cei morti, dar aceasta legatura nu mai era realizata prin statui ci prin intermediul unui ales dintre cei vii. Reprezentantul celor vii in relatia cu lumea mortilor era ales in cadrul unei competitii in care zeul Makemake - creatorul oamenilor juca un rol important. Aceasta competitie presupunea ca pretendentii la titlul de om pasare sa inoate pana la Motu Nui -o insulita invecinata aflata la circa un kilometru de coastele Insulei Pastelui- prin apa plina de rechini si sa revina de acolo cu un ou de pasare si purificat spiritual. Katherine Routhledge a strans in mod sistematic traditiile insulei in decursul expeditiei sale din 1919; ea a aratat ca intrecerea sau competitia prin care era desemnat omul pasare sau tangata manu, a inceput in jurul anului 1760, dupa ce primii europeni au vizitat insula, si s-a incheiat in 1878 odata cu ridicarea primei biserici de catre misionarii catolici.

Primul contact al europenilor cu Insula Pastelui s-a petrecut pe 5 aprilie1722, cand navigatorul olandez Jacob Roggeveen a ajuns pe insula. Popasul expeditiei a durat o saptamana, timp in care au fost culese primele date despre locuitori.

Urmatorul contact cu europenii s-a petrecut pe 15 noiembrie 1770, cand doua corabii spaniole, San Lorenzo si Santa Rosalia, au acostat la tarmul insulei. Vizitatorii din 1770 au mentionat faptul ca insula era necultivata pe largi suprafete iar litoralul era plin de siluetele statuilor.

In 1774 exploratorul britanic James Cook ajunge pe Rapa Nui. Consemnarile acestuia mentioneaza statuile ca fiind in paragina iar cateva chiar trantite la pamant.

In 1825 nava britanica Blossom ajunge la tarmul insulei. Rapoartele relateaza ca nici o statuie nu era in picioare.

Au existat mai multe incercari de debarcare pe insula in decursul secolului XIX, dar lucuitorii au fost extrem de ostili la orice incercare.

In 1862 insula a cunoscut un raid al negustorilor peruvieni de sclavi. Rapirile au continuat pret de cateva luni, timp in care au fost capturati sau ucisi circa 1500 de oameni. Printre locuitorii se regasea si conducatorul suprem al insulei, mostenitorii sai, si cei care erau capabili sa scrie si sa citeasca inscriptiile rongorongo, singurele dovezi ale unei scrieri polineziene descoperite pana acum. Cand traficantii de sclavi au fost obligati sa-i repatrieze pe polinezienii rapiti dintr-o serie de insule din Pacific, au debarcat cu buna stiinta si purtatori de variola, fapt care a condus la o epidemie devastatoare ce s-a raspandit din Insula Pastelui pana in Insulele Marchize. Populatia s-a redus atat de mult incat mortii nu mai erau ingropati.

Tuberculoza, adusa pentru de vanatorii de balene la mijlocul secolului XIX, facuse primele victime atunci cand o noua epidemie a fost declansata (involuntar) de Eugene Eyraud - primul misionar crestin care a murit de tuberculoza. In urma noului val de imbolnaviri, un sfert din populatia insulei a disparut.

Jean-Baptiste Dutrou-Bornier a cumparat intreaga insula mai putin pamanturile misionarilor de la Hanga Roa si a stramutat cateva sute de pascuani in Tahiti ca muncitori in slujba sustinatorilor sai.

In 1871 misionarii, aflati in conflict cu Dutrou-Bornier, au evacuat intreaga populatie a insulei (mai putin 171 de locuitori) in Insulele Gambier. Din cei 171 ramasi, majoritatea erau batrani. In 1877 mai existau doar 111 pascuani so doar 36 au avut urmasi. Din acest moment populatia insulei a cunoscut o crestere constanta. Insa cu un procent de 97% dintre locuitori disparuti intr-un rastimp relativ scurt, aproape intreaga mostenire culturala a insulei s-a pierdut.

In 8 septembrie 1888, Insula Pastelui a fost anexata la Chile de catre Policarpo Toro, printr-un tratat.

Pana in anii 1960, pascuanii au fost fortati sa locuiasca in Hanga Roa in vreme ce restul insulei era inchiriata de catre Williamson-Balfour Company si folosita ca saivan si ferma pentru oi (pana in 1953).

Pe 30 iulie 2007, o reforma constitutionala a atribuit Insulei Pastelui si insulei Juan Fernández (insula lui Robinson Crusoe) statutul de teritorii speciale ale statului Chile. Pana la adoptarea unei carte speciale, insula va fi guvernata ca provincie a regiunii Valparaiso.

Sobolanul polinezian, adus de primii colonisti, a avut un rol major in disparitia palmierului din Rapa Nui. Urme de dinti de sobolan pot fi vazute pe 99% dintre nucile descoperite in pesteri sau in diferite situri arheologice, ceea ce a dus la concluzia ca sobolanul polinezian a impiedicat reproducerea arborilor.

Multe zone au fost defrisate pentru a face loc noilor asezari au condus in cele din urma la extinctia palmierului din Rapa Nui acum circa 350 de ani.

Arborii toromiro isi au originea in semintele culese de catre exploratorul Thor Heyerdhal in anii 60. In prezent se deruleaza un proiect de reimpadurire a insulei cu toromiro plecand chiar de la acesti arbori din gradinile.

Odata ce palmierii si toromiro au disparut, ploile si-au redus volumul ca urmare a reducerii umezelii din sol si din aer. Dupa ce insula a fost folosita ca sa hraneasca mii de oi timp de aproape o suta de ani, pe la mijlocul secolului trecut mare parte din suprafata insulei a fost acoperita cu pasuni si vegetatie pitica. Malurile lacurilor vulcanice sunt acoperite cu trestii. Prezenta acestor trestii, numite totora in muntii Anzi, a slujit drept argument in favoarea originii sud americane a constructorilor statuilor, dar analiza polenului din sedimentele lacustre au demonstrat ca trestiile se aflau acolo de mai bine de 30.000 de ani.

Inainte de sosirea primilor oameni, Insula Pastelui oferea adapost unor colonii de pasari marine grupate in circa 30 de specii rezidente, colonii care astazi sunt disparute.

Arheologia experimentala a demonstrat ca unele statui ar fi putut fi asezate pe niste structuri de lemn in formna literei „Y” numite miro mangua erua iar apoi ar fi putut fi tarate catre locurile lor

Alte teorii iau in calcul folosirea unor sine din lemn sau chiar structuri in forma de scara peste care statuile ar fi putut fi transportate.

Traditiile pascuane se refera, in sens metaforic, la o putere spirituala denumita mana si cu ajutorul careia statuile putea fi facute sa „mearga” din cariera spre locuri dinainte alese.

Diamond arata ca disparitia palmierilor pare a coincide cu declinul civilizatiei pascuane, declin survenit in secolele XVII si XVIII. Acest lucru este relationat cu faptul ca, in acea perioada, pascuanii au incetat sa mai faca statui si au inceput sa distruga ahu - platformele de piatra pe care se ridicau statuile. Legatura aceasta este subrezita de faptul ca ritualurile cultului Omului Pasare au supravietuit si au continuat impactul devastator generat de sosirea exploratorilor, vanatorilor de balene, negustorilor de lemn de santal si raidurilor negustorilor de sclavi.

Continutul gunoiului menajer fosilizat arata intr-adevar o cadere abrupta a cantitatii de oase de peste si de pasare, ca si cum pascuanii nu ar mai fi avut mijloace sa-si construiasca ambarcatiuni iar pasarile si-ar fi pierdut locurile de cuibarit.

Mostre de sedimente arata jumatate din speciile de plante native au disparut iar structura vegetatiei a fost dramatic modificata. Polinezienii au fost la origine fermieri si nu pescari; hrana lor era asigurata de culturile de baza:cartofi dulci, manioc, banane, in vreme ce carnea de pui era sursa de proteine cea mai importanta si nu carnea de peste.

Au fost intalnite numeroase cazuri de canibalism in mai toate insulele polineziene, si pe vreme de prosperitate si pe vreme de foamete.

Marile statui de piatra denumite Moai - pentru care Insula Pastelui este faimoasa, au fost sculptate intre anii 1100 si 1680 . Pana acum s-au descoperit 887 de statui monolitice (dintr-un singur bloc de piatra).

Adesea cunoscute sub numele de „Capetele din Insula Pastelui” statuile sunt reprezentari complete de torsuri sau de figuri ingenunchiate si cu mainile petrecute peste abdomen.

95% dintre statui au fost sculptate in roci din cenusa vulcanica solidificata sau in tuf provenit dintr-un singur loc din craterul vulcanului Rano Raraku. S-au utilizat doar dalti de bazalt. Daltile erau ascutite prin cioplire. Pietrele vulcanice erau umezite, iar in timpul procesului erau udate periodic. Lucrul la statui era facut in echipe numeroase, simultan la mai multe statui. O singura echipa compusa din cinci sau sase oameni ar fi avut nevoie de un an pentru sculptarea unui singur moai. Fiecare statuie reprezenta liderul decedat al unui neam sau familie extinsa.

Doar un sfert dintre aceste statui au fost instalate, in vreme ce aproape jumatate dintre ele zac in cariera de la Rano Raraku. Restul se afla risipite prin toata insula, abandonate in drumul lor spre locul de amplasament.

Cel mai mare moai urcat pe platforma sa este „Paro” ce are 9,8 metri inaltime si 82 de tone.

Ahu sunt platforme de piatra si care difera semnificativ de la un loc la altul. Multe dintre ele au fost renovate in timpul sau dupa epoca huri mo'ai sau epoca rasturnarii statuilor. Altele au devenit osuare. O platforma a fost dinamitata iar Ahu Tongariki a fost maturata de catre un tsunami. Din cele 313 ahu cunoscute, 125 poarta moai, de obicei cate o singura statuie.

Ahu Tongariki, la un kiloemtru de Rano Raraku are cele mai multe si mai inalte statui - 15.

Unele statui pot avea ochi. Albul ochilor este realizat din coral iar irisul din obsidian sau tuf.

Erau doua tipuri de case: Hare Paenga - o casa cu o fundatie eliptica realizata din placi de bazalt si cu structura din lemn si Hare Oka - o casa rotunda din piatra.

Mai exista si alte structuri din piatra denumite Tupa - care seamana cu Hare Oka cu diferenta ca acestea sunt locuite de catre preotii astronomi si sunt ridicate in anumite locuri de pe coasta de unde se poate observa in cele mai bune conditii miscarile astrelor.

In interiorul asezarilor se mai pot intalni Hare Moa - structuri alungite din piatra si care serveau la adapostirea pasarilor domestice pe timpul noptii.

Casele din satul Orongo sunt unice prin aceea ca au forma unei Hare Paenga dar sunt construite in intregime din placi de bazalt descoperite in craterul Rano Kao. Intrarile caselor sunt foarte joase, accesul facandu-se taras.

La inceput pascuanii isi trimiteau mortii in largul marii cu ajutorul unor mici ambarcatiuni. Mai tarziu ritualurile funerare au inceput sa constea in arderea mortilor in pesteri secrete. In timpul tulburarilor de la sfarsitul secolului XVIII, s-a trecut la ingroaparea mortilor. In timpul epidemiilor mormintele comune au fost marcate cu structuri piramidale din piatra.

Petroglifele sunt imagini sculptate in piatra. Insula Pastelui detine una dintre cele mai bogate colectii de petroglife din toata Polinezia - 1000 de situri in care sunt peste 4000 de petroglife.

Populatia, conform recensamantului din 2002 avea 3791 locuitori dintre care 60% rapa nui, 39% chilieni, 1% amerindieni din Chile. Densitatea populatiei este de 23 de locuitori pe km².