„Binecuvântați cei cu... mașină!”: Loteria RATB
Publicat pe 11.08.2014 la 22:47 Actualizat pe 12.08.2014 la 00:06
Nu există loc mai bun pentru a descifra natura umană decât în mijloacele de transport. În cele 60 de minute în care sunt captivă în autobuz și tramvai dimineața și seara, am învățat mai mult despre români decât în oricare alt loc
Nu există loc mai bun pentru a descifra natura umană decât în mijloacele de transport. În cele 60 de minute în care sunt captivă în autobuz și tramvai dimineața și seara, am învățat mai mult despre români decât în oricare alt loc.
În ora de mers anemic prin Bucureștiul prăfuit, legănată „ca un sac de cartofi, domne!” de șofer și pietonii imprevizibili, care sar pe trecere ca niște căprioare derutate de faruri, VREAU să nu interacționez, să nu discut, să nu mă cert. Ce să vezi?! Este imposibil! Imposibil, când mai multe generații se reunesc.
Fetițele trag de fusta mamelor tot drumul – vor în parc, dar la 10 ani sunt deja prea obosite să stea în picioare. Lor li se permite totul – până și îndrăgostiții le admiră pe cele mai frumușele, sperând să aibă și ei un plod la fel.
Adolescentele sunt războinicele autobuzelor. Pentru aceste Xene, locurile publice sunt casele lor – fac tot ce doresc. Vorbesc tare, scot pieptul în față, își analizează unghiile cu pietricele, schimbă impresii de la școală – mai un chiul, mai o notă proastă că „ai mei nu mă controlează” și dau ochii peste cap de fiecare dată când sunt rugate să cedeze locul.
LOCUL! Scaunul este poate cel mai râvnit lucru de un călător urban. Găsești un loc de stat jos, zâmbești larg de parcă ai fi câștigat la loterie, nu găsești, toate corăbiile ți se scufund.
Întreaga suflare femeiască face mici rugăciuni în cele câteva secunde cât așteaptă mașina. Îi recunoști ușor pe vânătorii de elită (acești Indiana Jonez) – privirea de uliu scanează mașina înainte să ajungă în stație, gâturile se lungesc și capetele schimbă direcția frenetic, în timp ce urcă scările. Ochii le sclipesc și simt un mic fior de plăcere când văd un scaun liber. Atunci începe cursa contra cronometru – pentru că, NICIODATĂ, dar NICIODATĂ, nu vede doar o femeie scaunul singuratic, ci măcar trei simultan. Se măsoară din priviri, își cântăresc dușmanii și încep jogging-ul – nu alergare din start, să nu fim „penibile”. Bineînțeles, asta dacă nu cumva o VETERANĂ în ale sportului nu se vede la orizont. Atunci, știi că ai încurcat-o: în loc de lasou, va marca teritoriul cu geanta cât ai clipi!
Ah, femeile... sunt delicioase în autobuz. Nu e nevoie să le cunoști ca să-ți faci o impresie după ce te calcă în picioare fără să își ceară scuze. Niciodată nu apreciază distanțele – oricum ar sta în autobuz, ocupă mai mult loc decât este necesar, iar cetățenele în etate întotdeauna își fac drum spre ușă cu o stație înainte să coboare „ca să fie sigure”. Nu contează că și tu cobori odată cu ele, trebuie să fie lipite de ușă, altfel vor rata stația. Fug să prindă 41 ca și cum ar fi fugărite de lei, ignorând trecerea, suflecându-și fustele ca să sară barele din refugiu. Ar fi Olimpice la proba de garduri!
Vă spun, am putea face un serial tip Seinfeld doar cu material din RATB. Sau dacă nu, măcar un ghid al bunelor maniere în mijloacele de transport public.
