Cand incepi sa cunosti oamenii dintr-o tara straina prin esantionul celor care se duc sa vada un spectacol de teatru sau de opera, brusc iti doresti ca timpul sa se opreasca. Stii ca esti oarecum ca intr-un vis, ca nu toti oamenii sunt chiar asa in realitate, dar iti face placere sa visezi.

Experienta pe care o evoc este reala, am trait-o personal fiind invitat la un Festival de teatru la Skopie, in Macedonia. De la aeroport pana la hotel n-am apucat sa vad mare lucru, decat sa descopar cu placere ca soseaua nu era chiar asa de aglomerata ca in alte capitale, unde, de obicei, drumul de la aeroport in centru este un cosmar.

Macedonia este insa o tara mica, doua milioane de locuitori, si respira altfel, mai putin grabit

Dupa ce mi-am lasat valiza la hotel, pe drum spre cladirea Operei, unde urma sa asist la un spectacol, am mai avut timp sa constat ca la Skopie circulatia este mai putin isterica decat in alte capitale din Balcani si din estul Europei, ceea ce, pentru categoria prime impresii, este extrem de placut.

Cum spuneam, insa, marea emotie am resimtit-o in holul Operei de la Skopie unde... priveam cum vin oamenii la teatru si imi spuneam ce frumosi sunt macedonenii. Sigur, a doua zi aveam sa descopar viata reala la Skopie, sa ma plimb prin bazar si prin cartierul istoric, sa intru in restaurante si in magazine, si sa vad deci fete dintre cele mai diferite, fara sclipirea celor care intrau, cu o seara inainte, in incinta Operei ca intr-un spatiu magic.

Si, totusi, dupa doua zile de stat la Skopie am mai avut o revelatie. Cum nu pot sa nu compar mereu ceea ce vad in strainatate cu ceea ce se intampla in Romania, mi-am dat seama ca macedonenii, fata de romani, sunt mai optimisti. Sau, mai bine zis, sunt inca optimisti, si aceasta din simplul motiv ca nu ai intrat inca in Uniunea Europeana. Ciudate sunt raporturile noastre cu visul, cu utopia.

Mai toate tarile din Balcani si din Europa de rasarit pana sa intre in Uniunea Europeana au afisat un fel de tonus pozitiv. Integrarea europeana a fost un mare vis, o ambitie colectiva, capabila sa mobilizeze multimile, sa le faca se priveasca in aceeasi directie. Parca si oamenii politici au fost mai putin odiosi inainte decat dupa.

A existat, da, un optimism est-eu­ropean inainte de integrare, care intre timp s-a eva­porat

Desi Europa unita este o imensa realizare istorica, tarile intrate recent in Uniunea, printre ele si Romania, si-au pierdut de fapt, o data cu integrarea, ultimul vis colectiv, s-au delasat din punctul de vedere al sperantei.

Ceea ce nu s-a intamplat la Skopie, unde orasul, in ciuda dificultatilor de tot felul, se pregateste intr-un fel de viitor, isi construieste edificii noi si se improspateaza pentru marea intalnire cu Europa. Sa fie oare implinirea visurilor colective, baza viitoarelor dezastre? Ce-i face pe unii sa-si doreasca democratia si sa-si bata apoi joc de ea? Ce-i face pe unii sa-si doreasca sa fie recunoscuti ca europeni si apoi sa considere ca sursa tutuor relelor este Europa?

Sa revin insa la orasul Skopje, care m-a impresio­nat si prin atmosfera placuta din orasul vechi: numeroase strazi pietonale, magazine si restaurante, indicatii pentru turisti. Si iarasi m-am gandit edilii delasatori de la Bucuresti care nu reusesc de 20 de ani si mai bine, sa construiasca un spatiu coerent si agreabil in inima Capitalei, acolo unde se afla Curtea Veche si Hanul lui Manuc.

Pentru un oras desfigurat de arhitectura comunista si de un cutremur teribil (cel din 1963 cand a fost distrus aproape in intregime), Skopie a renascut cu o incredere in viata care merita tot respectul. In plin centru am putut vedea si un soclu, un soclu pregatit pentru o gigantica statuie a lui Alexandru Macedon.

Nu stiu cand va fi instalata statuia, dar mie personal mi-a placut ideea de soclu fara statuie, ca o deschidere spre viitor. Si in general imi plac mai mult proiectele de viitor decat proiectele de trecut.

citeste si Jurnalul National

foto: skopjehotels.com.mk