NOBEL

Publicat pe 20.04.2012 la 13:16 Actualizat pe 20.04.2012 la 13:22

Din 25 aprilie, Jurnalul Naţional îţi aduce o nouă serie în colecţia Biblioteca pentru Toţi: “Nobel”, cea mai prestigioasă colecţie de literatură din lume. O colecţie pe care trebuie să o ai. Cei mai importanţi scriitori din lume, laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură, ajung în biblioteca ta numai cu Jurnalul Naţional!

Colecţia “Biblioteca pentru toţi” merge mai departe. După ce, mai bine de trei ani, “Biblioteca pentru toţi” a făcut recurs la România şi la valorile literaturii române, pledează, începând de astăzi, pentru literatura străină, într-o serie cu totul excepţională. Ne propunem ca, săptămână de săptămână, să vă oferim cărţile celei mai prestigioase colecţii din lume, colecţia “Nobel”. Marii scriitori care au obţinut, din 1901, Premiul Nobel pentru Literatură şi cele mai importante cărţi ale lor vor face parte acum din “Biblioteca pentru toţi”. În fond, recursul nostru nu se schimbă, rămâne acelaşi recurs la valoare, la marile opere ale literaturii universale.

Luigi Pirandello deschide seria de literatură Nobel cu volumul Şase personaje în căutarea unui autor şi alte piese”.

Subiectele preferate ale lui Pirandello sunt viaţa și arta, adevărul și minciuna, realitatea și iluzia, adică esenţa însăși a teatrului. Deși a scris și câteva romane, precum și un număr impresionant de nuvele, Pirandello rămâne în memoria lumii în primul rând ca autor de teatru. Spectacolul scenic a exercitat asupra lui o fascinaţie constantă, căreia îi stă mărturie nu doar faptul că acest domn (spun contemporanii săi) serios, retras, mai degrabă timid, a îni inţat o companie de teatru, ci și subiectul multora dintre textele sale. Teatrul i-a dat mult lui Pirandello, dar datoria nu a rămas neplătită...

“Pentru reuşita strădaniilor mele literare a trebuit să merg la şcoala vieţii. Această şcoală, deşi nefolositoare unor minţi strălucite, este singurul lucru care poate ajuta o gîndire de tipul meu: atentă, concentrată, răbdătoare, cu adevărat copilărească la început, de elev ascultător dacă nu de profesori, cel puţin de viaţă, un elev care nu a părăsit niciodată încrederea sa deplină în lucrurile pe care le-a învăţat. Această încredere vine din simplitatea naturii mele profunde. Am simţit nevoia de a crede în aparenţa vieţii fără cea mai mică rezervă ori îndoială. Pe măsură ce talentele mele reale se dezvoltau, mă lăsau complet neputincios în faţa vieţii, aşa cum devine orice artist adevărat, capabil doar de gîndurile şi simţirile sale. Gînduri pentru că am simţit şi simţiri pentru că am gîndit. De fapt, sub puterea iluziei de a mă crea pe mine însumi, am creat doar ce am simţit şi am fost în stare să cred. Aş vrea să cred cu bucurie că acest Premiu a fost dat nu atît de mult pentru virtozitatea mea ca scriitor, neglijabilă de altfel, ci pentru sinceritatea omenească a operei mele.” (Fragment din “Discursul susţinut de Luigi Pirandello la Banchetul Nobel organizat de Primăria din Stockholm, la 10 decembrie 1934)

În articolul NOBEL:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
"M-a lăsat fără aer". Mărturia tinerei din Timișoara care și-a înjunghiat iubitul, sub ochii vecinilor
observatornews.ro
"M-a lăsat fără aer". Mărturia tinerei din Timișoara care și-a înjunghiat iubitul, sub ochii vecinilor
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
DeParinti
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
MediCOOL
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x