Face, adica, "turism cultural" printre vestigiile unor civilizatii vestite in raspantia Europa-Africa, Orient-Occident, cultura feniciana, romana, araba, berbera si franceza.

Iar evenimentele culturale sunt de top mondial. Doar in luna iulie a acestui an, in Colosseumul de la El Jem melomanii s-au delectat la Festivalul International de muzica clasica, in Festivalul cultural cartaginez au evoluat mari artisti (printre ei Gheorghe Zamfir), iar la Gammarth s-au reunit sute de cercetatori in cea de-a X-a Conferinta Internationala asupra Reprezentarilor Sociale.

De la festinuri cu bucate traditionale, muzica si dansuri orientale la vanatori cu soimi si schi pe nisip, "turismul exotic" acopera gama dintre curiozitate si gusturi extreme.

Multi, cei mai multi dintre turistii actuali sunt con­su­matorii "vacantelor de refacere". Patrund in ho­­te­luri cu usurarea beduinului ce-a intrezarit oaza.

Aceasta trebuie sa fi fost, de altfel, si reprezentarea ce­­lor care-au "inventat", in 1954, turismul in Tunisia: is­to­vit dupa slujbele nemilosului zeu al profitului, ca­la­torul sa simta, in necuprinsul pustiu, desfatarile in­­sulei de verdeata.

Ca au reusit, o spun indicatorii eco­no­mici: tu­ris­mul aduce cele mai mari venituri la bu­ge­tul national, iar salariul mediu pe economie in aceas­ta zona a Africii este echivalentul salariului me­diu din Romania.

Dupa conceptul insulei de vis, pe malurile tu­ni­siene ale Mediteranei s-au construit pana acum circa 800 de hoteluri. Utilitatile megacladirilor - imense piscine, centre Spa, terenuri de tenis si golf - au pervertit insa gustul vacantei de altadata.

Plajele cu nisip fin, palmieri si valuri inspumate sunt goale caci oaspetii isi petrec ziua si noaptea langa piscine. Din salba sirului de hoteluri la mare au disparut locantele traditionale.

In regimul de all-inclusive practicat cu obstinatie, clientul turismului tunisian poate petrece jumatate din vreme doar band si mancand.

Tunisia este insa ce-a fost - tara contrastelor. In cuplul traditional, barbatul se-nvasmanta in alb, iar femeia in negru. In "tunisificarea" declarata in 1956 s-au pastrat si oazele satelor berbere si bazarelor arabesti, si vestigiile antichitatii, multe fiind protejate ca monumente UNESCO.

"Sunt mandra sa spun ca avem o tara unica in lumea araba, mi-a declarat Dora Benalaya, profesor de psihologie sociala la Institutul Superior de Stiinte Umane din Tunis, organizatoarea amintitei conferinte internationale de psihologie sociala.

"Trei lucruri au facut din noi ceea ce suntem. In primul rand evolutia relatiei dintre femei si barbati. Datorita Codului statusurilor personale, adoptat in 1956, a luat sfarsit poligamia si s-a legife­rat egalitatea femeilor cu barbatii. Apoi s-a democratizat invatamantul.

Tunisia are acum cea mai inalta rata de alfabetizare din tarile arabe si invatamant obligatoriu pana la 16 ani. Si, nu in cele din urma, planning-ul familial".

In Tunisia femeile nu mai poarta val, pot divorta invocand aceleasi motive ca sotii, fac scoli, au intrat in politica si conduc afaceri.

Dar barbatii sunt, oare, mai multumiti? Anwar, ghidul nostru de-o zi, gaseste oprimanta povara tunisianului-sot: la datoria traditionala a mirelui de-a cladi casa familiei inainte de nunta, divortatul modern e obligat sa consimta la a-si ceda locuinta fostei sotii si sa-i achite lunar o pensie de intretinere.

Iar divorturile au ajuns din urma rata tarilor demult emancipate. Anwar zice ca nu s-ar insura. In mareea globalizarii si-a aflat insa si el oaza unei iubiri exotice, dupa gustul arabesc:

"E blonda, mai desteapta ca mine, ma iubeste si o iubesc". O tanara canadiana a preferat Soussa Quebecului de dragul tunisianului Anwar.

Citeste si Jurnalul National