Dacă eşti deocheat, starea de rău nu trece cu medicamente, ci cu rugăciuni sau descântece...

Ce este deochiul? Nimeni nu ştie cu siguranţă. Unii spun că este un furt de energie, provocat de privirea admirativă sau invidioasă a unor persoane despre care se crede că ar avea puteri magice. Primul semn că eşti deocheat constă în durerea de cap, secondată de căscat, chiar dacă nu eşti obosit. Există şi alte simptome ale deochiului - lipsa de putere, ţiuitul în urechi dublat de temperatură, starea de vomă etc. Antidotul stă în rugăciune sau descântec. În caz contrar, de este om sau animal, se îmbolnăveşte şi moare; de este pământ, se crapă; de este sticlă, plesneşte.

Martor ocular
În urmă cu câteva zeci de ani, în satul meu murise un bebeluş din cauza acestui deochi. Şi era singurul băiat între trei fete, mândria tatălui său. Nu am înţeles atunci prea bine ce înseamnă deochiul, dar mi-am dat seama că este ceva foarte rău. Într-o altă zi, cineva a strigat la poarta bunicului meu cerându-i ajutorul. M-am dus şi eu. La vreo 200 de metri de casa noastră, în stradă, staţionase o căruţă cu doi cai. Unul dintre ei căzuse în genunchi. Era un cal frumos, negru, cu o coamă bogată, care acum tremura tot. Bunicul şi-a făcut loc prin mulţime, s-a apropiat de animal, i-a pus mâna pe frunte, l-a privit în ochii pierduţi şi suferinzi şi a început să spună un descântec. În câteva minute calul s-a ridicat ca la comandă, iar căruţa a luat-o din loc. „Bietul animal! La cât este de frumos, l-au deocheat ochi răi”, comentau unii. O altă întâmplare la care am fost martoră în copilărie a fost la o nuntă. Era o după-amiază de noiembrie. Mă aflam printre copiii din curtea bisericii, iar motivul prezenţei noastre acolo era să vedem mireasa şi să-i admirăm rochia. Trebuia să înceapă cununia religioasă, de aceea am intrat toţi în biserică şi ne-am aşezat într-un colţ de unde puteam observa întreaga ceremonie. După ce preotul i-a întrebat dacă vor să se căsătorească, mireasa a închis ochii şi a dat semne că o să cadă. Din fericire, mirele a observat şi a prins-o în braţe. Au scos-o afară din lăcaş. Unii spuneau că i-ar fi venit rău de la fumul lumânărilor sau de la tămâie, dar fata nu-şi revenea cu niciun chip. Bucuria se transformase în lacrimi. Pentru că mireasa părea moartă, mirele şi părinţii fetei au început să jelească. Cei care locuiau pe lângă biserică au adus oţet, spirt, au chemat chiar şi un medic, dar degeaba. Mireasa şi-a revenit doar după ce a fost adus un bărbat care i-a descântat de deochi.

Confesiunea din troleibuz
Mă aflam în troleibuz când, fără să vreau, am auzit o discuţie între două doamne. Ca să le disting, le voi numi doamna A şi doamna B. Vorbeau destul de tare, ba am avut impresia că cea care mărturisea îşi făcea un titlu de glorie din asta: „Dragă, pe vremea lui Ceauşescu eram controlor de calitate la o fabrică de textile. Aveam un şef foarte dificil. Niciodată nu era mulţumit de munca mea. În fiecare zi mă dispera şi nu de puţine ori îmi spunea că mă transferă la o secţie cu mai puţină responsabilitate. Mă gândeam cum să fac să-l neutralizez. Într-o zi, mi-a venit ideea - ce-ar fi dacă l-aş deochea? Am făcut o încercare şi a mers”. „Cum adică, întreabă doamna A, l-ai deocheat voit?” „Da, răspunde senină prietena. Mi-am făcut singură dreptate. Nu ţi-am spus că mă teroriza? Dimineaţa îl deocheam, toată ziua se simţea rău, motiv pentru care stătea cuminte la biroul lui. Seara, înainte de plecare, îl vindecam cu un descântec. Nu a ştiut niciodată ce i se întâmplă. Şi asta am făcut timp de zece ani”. Partenera de discuţie se albise la faţă, iar pe mine m-au trecut fiorii. Mai aveam două staţii până la coborâre. Simţeam că am nevoie de aer. Ei bine, până am ajuns la staţia de coborâre, am asistat la o demonstraţie a acestor capacităţi magice. Probabil că simţea nevoia să dovedească faptul că este posibil, căci a luat crinul alb din mâna doamnei A. şi l-a privit câteva clipe. Sub ochii mai multor martori, căci între timp discuţia atrăsese public, floarea s-a ofilit instantaneu. Părea că plânge. Apoi, după nici un minut, doamna B. a privit floarea din nou. Tot instantaneu, crinul şi-a revenit miraculos. Nu ştiam ce să cred... Troleibuzul oprise, iar eu a trebuit să cobor. Eram năucită, nu atât pentru demonstraţie, cât pentru faptul că această fiinţă şi-a chinuit maistrul timp de zece ani fără milă...

În căutarea altor răspunsuri...