De-a lungul ei se insiruie buticuri, magazine de suveniruri, librarii, anticariate, galerii de arta, cinematografe, teatre, cafenele, pu­­b-uri, cluburi de noapte, patiserii, restaurante, dar si bise­rici si moschei, toate invaluite, seara, de muzica lui Charles Aznavour, care "curge" din difuzoarele maga­zinelor de CD-uri. Un teritoriu al nostalgicilor? Cu siguranta. Mai ales ca pe toata lungimea strazii circula, la intervale regulate, "tramvaiul nostalgic" (unul dintre cele mai vechi din Europa).

Vrei sa te simti in alt veac? Atunci e de ajuns sa urci in tramvai. Sau poti cobori in "Tunel"... Metroul stambuliot a fost inaugurat in 1875, la numai cativa ani dupa cel din Paris, situand Capitala Impe­riului Otoman, la finele secolului al XIX-lea, in randul celor mai moderne orase ale lumii. El incepea candva chiar de acolo, de pe Istiklal.

In week-end, intr-o singura zi, strada e parcursa de nu mai putin de trei milioane de vizitatori. Uau! Si cel putin jumatate dintre ei isi doresc sa bea undeva o cafea buna. Numai ca - o spun chiar stambuliotii - nu e chiar asa de usor sa gasesti o cafea turceasca adevarata. Si asta nu doar pe Istiklal, dar in nici un alt cartier din vechea citadela otomana (fosta bizantina, fosta romana, fosta greceasca), inaltata, ca si Roma, pe sapte coline. Iti trebuie ori un ghid foarte bun, ori un car de noroc si un nas fin, care sa simta de departe aroma "cea adevarata".

Elixirul vietii

Pe Istiklal troneaza "un Starbucks" fara personali­tate. Insa pe stradutele care se rasfira din artera principala poti gasi mai usor "o kahvesi", sa bei o cafea cu caimac. Numai ca tu cauti cea mai buna cafea tur­ceas­ca... Daca se poate: cea mai buna din lume!

Ei, aici te putem ajuta noi cu un sfat. Preumblandu-te pe Is­ti­­klal Cadessi, dinspre Taxim, pe mana stanga vei zari la un moment dat fatada Catedralei Sf. Anton din Pa­do­va, proiectata in stilul neo-renasterii de Giulio Mon­geri, un arhitect de origine italiana, nascut la Istanbul. Exact peste drum de acest edificiu monumental (cea mai mare biserica de rit catolic din oras) vei afla intrarea pe o straduta ingusta, care urca abrupt.

Este Olivia Geçidi. Aici (intr-o dimineata stralucitoare ori intr-un amurg care poleieste apele Cornului de Aur, aflat la numai o aruncatura de bat de Istiklal) poti descinde la "Mandabatmaz", locul unde, de 44 de ani, "oficiaza" Cemil Pilik, maestru cafegiu.

Aici si numai aici, pregatita doar de mainile lui, poti sa bei cea mai buna cafea (turceasca) din Univers! "Mandabatmaz" s-ar traduce: "atat de tare, incat nici macar un taur nu ar putea sa cada in ea". Intelegi asta si din sigla care infatiseaza un taur pasind pe cafeaua din ceasca. Cemil Pilik ne spune ca numele cafenelei, acum 44 de ani, l-au dat clientii, uimiti de cat de "groasa" si de cat de "tare" era bautura neagra pe care le-o prepara. "Mandabatmaz ar vrea sa insemne: nici nu gandesti cat de tare este aceasta cafea!", spune Pilik.

Gustam si noi. Este, intr-adevar, foarte consistenta. Din numai cateva inghitituri - mici! - ai si terminat-o de baut, zatul care ramane um­pland jumatate de cana. E un depozit de zat, maro in­chis, care nu cade nicicum atunci cand intorci cescuta. Asa ca n-ai cum sa-ti ghicesti viitorul! Pilik nici nu te in­cu­rajeaza. "Desi au fost multi care au trecut pe aici si mi-au sugerat sa fac cafeaua cu mai putin zat si sa mai scot un ban din ghicit. Eu nu cred in asta, cum nu cred in banii castigati fara efort", mai spune cel care, vreme de 44 de ani, a facut, zi dupa zi, "catralioane de cafele".

Cemil Pilik pregateste cafeaua intr-un ibric de cupru in care nu incap decat doua cescute. Aseaza ibricul deasupra micii plite cu flacara albastra. Pune cafeaua, zaharul... Toarna apa fierbinte, din uriasul samovar de argint. N-o lasa sa fiarba prea mult. Doar atat cat apa sa extraga taria cafelei. "Tot secretul este in mana", mai spune el, facand o miscare de rasucire din incheietura. Sigur, "tot secretul" e in mana, in ibricul de cupru, in cafeaua rasnita anume pentru Mandabatmaz. Cafeneaua e mica - incap doar cativa clienti inauntru. Insa aleea ingusta e plina de tineri si de varstnici, care se inghesuie unii in altii, incantati sa poata sorbi o cescuta din "elixirul vietii"...

Un ibric antic

Situat exact sub Turnul Galatei - la care ajungi strecurandu-te pe stradutele in panta, ce pornesc din Istiklal Cadessi - restaurantul Kiva Han te surprinde prin meniurile care se schimba zilnic, pentru a-ti propune tot ce are mai bun bucataria regionala turceasca. Gasesti aici, amiaza dupa amiaza, seara dupa seara, cele mai bogate, nestiute, extravagante ori, dimpotriva, cele mai simple (dar neasteptate) mostre de gastronomie regionala, culese de prin toate partile tarii, de la Trabzon la Antalya, de la Bursa la Antep, de la Kayseri la Edirne.

Si mai afli aici una dintre cele mai savuroase cafele, servita in cescute de portelan "imbracate" in alte cescute de argint si acoperite de "cupole" din acelasi metal pretios, ceea ce te face sa te simti ca un oaspete intr-unul dintre seraiurile de pe malul Bosforului. Tot la Kiva Han aveam sa descope­rim cateva piese de muzeu, intre care ibrice anatoliene si rasnite de cafea vechi de doua-trei sute de ani, unele dintre ele mancate de timp, precum cel din imagini.

Citeste si Jurnalul National!

Foto: sara-en-route.com