Întrebarea plutește în aer: au fost sau nu iubiți în viața reală cei doi protagoniști din ”Poldark”. Iată ce zice actrița

Publicat pe 15.10.2019 la 16:55 Actualizat pe 15.10.2019 la 16:59

Pe Eleanor Tomlinson și Aidan Turner îi poți urmări la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 23.00, în serialul ”Poldark”.

În serialul ”Poldark”, cei doi actori principali, Eleanor Tomlinson și Aidan Turner au jucat rolul de îndrăgostiți. Au fost atât de convingători, încât mulți s-au întrebat dacă ei au legat o relație și dincolo de camerele de filmat. Chimie a fost între ei, așa că, nu de puține ori, cei doi actori au fost întrebați ce relație este între ei.

”Nu spune exact ce a fost între mine și Aidan. A fost o chimie între noi încă de la prima probă pentru personajele noastre. Ne iubim și ne respectăm reciproc. În cei cinci ani, cât au durat filmările, am petrecut mult timp împreună. Ne-am susținut reciproc și în alte proiecte. Ne bazăm mult unul pe celălalt. Atât”, a declarat, recent, Eleanor Tomlinson.

Pe Eleanor Tomlinson și Aidan Turner îi poți urmări la Happy Channel, de luni până joi, de la ora 23.00, în serialul ”Poldark”.

Despre serialul ”Poldark”:

Producția are un palmares impresionant de premii și nominalizări la festivalurile de film: 7 premii și alte 25 de nominalizări. În 2016, ”Poldark” a primit un premiu important la BAFTA Awards, iar în 2017 a fost noiminalizat, tot la BAFTA, pentru cea mai bună coloană sonoră.

Povestea serialului este plasată la puțin timp după terminarea Războiului de Independență din America (1775-1783). Odată terminate luptele, Ross Poldark (Aidan Turner), cândva un membru respectat al orașului, se întoarce acasă, cu gândul de a-și regăsi familia și iubita. Însă, așteptările lui sunt date peste cap de ceea ce găsește în orașul natal. Moșia familiei este în paragină, tatăl lui a decedat, iubita lui s-a logodit cu un alt bărbat.

În încercarea de a-și recâștiga statutul, el cumpără o mină. Aici, o găsește Demelza Carne (Eleanor Tomlinson), fiica unui miner, pe care o salvează dintr-o încăierare. O angajează pe post de slujnică în casă. Însă, odată ce începe să o cunoască mai bine, se îndrăgostește de ea. Cei doi se căsătoresc și fac un copil. Însă, viața lor este departe de a fi una roz, lipsită de griji și de intrigi. Pe lângă evenimentele acelor ani tumultoși, Ross mai trebuie să facă față și problemelor pe care i le creează fosta lui logodnică, geloasă și invidioasă.

Distribuție: Aidan Turner (Ross Poldark), Eleanor Tomlinson (Demelza Poldark), Jack Farthing (George Warleggan), Heida Reed (Elizabeth Warleggan), Luke Norris (Dwight Enys), Gabriella Wilde (Caroline Penvenen), Ellise Chappell (Morwenna Chynoweth), Tom York (Sam Carne), Harry Richardson (Drake Carne), John Nettles (Ray Penvenen), Caroline Blakiston (Aunt Agatha), Beatie Edney (Prudie Paynter).

În articolul Întrebarea plutește în aer: au fost sau nu iubiți în viața reală cei doi protagoniști din ”Poldark”. Iată ce zice actrița:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Satul în care se mută orășenii pentru o casă cu curte și parcare. Aproape că nu mai sunt locuințe de vânzare
observatornews.ro
Satul în care se mută orășenii pentru o casă cu curte și parcare. Aproape că nu mai sunt locuințe de vânzare
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
a1.ro
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
useit.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
MediCOOL
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Spynews
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
DeParinti
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x