Natalia Oreiro revine în România. La Happy Channel, în serialul ”Doar tu”

Publicat pe 25.09.2016 la 20:22 Actualizat pe 25.09.2016 la 20:30

Din 26 septembrie, de luni pana vineri, de la 17:00, pe Happy Channel.

Natalia Oreiro, una dintre cele mai iubite actrițe sud-americane din lume, adorabila Milagros din telenovela fenomen “Înger sălbatic” (“Muñeca brava”), revine în România într-o nouă superproducție argentiniană, “Doar tu” (“Solamente Vos”), ce va avea premiera LUNI, 26 septembrie, de la 17:00, pe Happy Channel.

“Doar tu” (“Solamente Vos”) este o comedie romantică, cu personaje carismatice, povești captivante de dragoste și întâmplări desprinse din cotidian. Natalia Oreiro joacă rolul unei coafeze care îi va schimba viaţa dirijorului unei orchestre de muzică, Juan, interpretat de actorul Adrian Suar, tată a cinci copii şi recent părăsit de soţie. Aurora, personajul interpretat de Natalia Oreiro, se mută în aceeaşi clădire cu Juan, iar de aici începe o întreagă aventură, cu întâlniri și întâmplări ce le vor schimba viețile amândurora.

Discuțiile deschise despre viața sentimentală, relații și decizii dintre Aurora (Natalia Oreiro) și Julieta (María Eugenia Suárez), fiica cea mare a lui Juan, au fost foarte bine primite de adolescente și mame. Publicul feminin s-a identificat cu cele două personaje, iar novela s-a viralizat rapid în mediul online.

În noua telenovelă ce va fi difuzată pe Happy Channel, telespectatorii o vor regăsi pe celebra actriță și cântăreață de origine uruguyană la fel de frumoasă, spontană, jovială și plină de veselie. “Doar tu” (“Solamente Vos”) marchează reîntoarcerea Nataliei Oreiro în producțiile de televiziune, rol pentru care actrița și-a schimbat look-ul.

Natalia Oreiro a jucat rouri importante și în industria cinematografică: “Un argentino en Nueva York”, “Cleopatra”, “La peli”, “Las vidas posibles”, “Música en espera”, “Francia”. De asemenea, a primit rolul principal într-o serie difuzată pe trei platforme diferite: televiziune, telefonie mobilă şi Internet, “Amanda O”, iar revista Esquire a inclus-o în topul celor mai sexy femei în viață.

În ceea ce privește viața personală, Natalia Oreiro s-a căsătorit în secret cu muzicianul Ricardo Mollo pe 31 decembrie 2001, în Brazilia și împreună au un băiețel de 4 ani, Merlín Atahualpa Mollo, născut în Buenos Aires.

Adrián Suar și-a început cariera în televiziune în adolescență, cu rolul lui Pelito din telenovela El papá de los domingos și a continuat cu filmele de cinema: “Comodines”, “Cohen vs Rosi”, “Apariencias”, “Un novio para mi mujer”.

Natalia Oreiro și Adrian Suar au realizat un pictorial împreună pentru revista argentiniană "Gente", iar în cadrul interviului au vorbit despre chimia și povestea de dragoste a personajelor din “Doar tu” (“Solamente Vos”), dar şi despre viaţa de părinți și relația pe care o au cu copiii lor.

Scenariul telenovelei include aparițiile speciale ale unor cântăreți și trupe celebre, care vor cânta împreună cu personajele din poveste în timpul unor secvențe importante. Printre artiștii guest stars care au lucrat pe platourile de filmare de la “Doar tu” (“Solamente Vos”) se află David Bisbal, Carlos Vives, Los Pimpinela și Alejandro Lerner.

Telenovela “Doar tu” (“Solamente Vos”), ce va avea premiera pe 26 septembrie, la ora 17:00, pe Happy Channel, a fost multi-premiată la Tato Awards, Gala premiilor de televiziune din Argentina, pentru: cea mai bună actriță în rol principal într-o comedie (Natalia Oreiro), cel mai bun actor în rol principal într-o comedie (Adrián Suar), cea mai bună actriță în rol secundar (Muriel Santa Ana), cel mai bun actor în rol secundar (Juan Minujín), cel mai bun serial de comedie. De asemenea, a fost nominalizată la Martín Fierro Awards pentru cel mai bun scenariu, cea mai bună regie și cea mai bună piesă de pe genericul de început.


Sinopsis - “Doar tu” (“Solamente Vos”)

Juan Cousteau duce o viață care ar putea fi definită ca fiind "liniștită": este căsătorit, are cinci copii și de 15 ani lucrează ca dirijor al unei orchestre de renume. Însă viața i se schimbă radical atunci când soția sa, Ingrid, îi spune că are nevoie de o pauză în relație pentru a "restabili legătura cu sine și de a afla cine este". Cum problemele nu vin niciodată singure, nu trece mult timp și își pierde locul de muncă. Felix, un prieten din copilărie, îi oferă un loc de muncă în compania lui și împrumută un apartament unde să locuiască pentru o vreme.

Astfel, Juan o întâlnește Aurora (Natalia Oreiro), noua sa vecină. Atracția dintre cei doi este aproape imediată. Aurora este coafeză și deține un centru de înfrumusețare în același bloc al clădirii unde locuiesc amândoi. După întâlniri repetate și întâmplătoare în bloc și în lift, Juan descoperă că această femeie atrăgătoare este amanta lui Felix. Aurora caută să fie "ceva mai mult" în viața lui Felix, dar el este căsătorit cu Michelle și pare să nu aibă nicio intenție să divorțeze, ca nu cumva să-și piardă poziția sa privilegiată în compania pe care o are soția sa.

Juan are motive serioase de preocupare: cei cinci copii, de la cel mai mic, de doar 5 ani, la cel mai mare, de 20 ani, la care se adaugă situația conflictuală cu soția sa, relația tensionată cu sora și tatăl său. Nici pentru Aurora viața nu este tocmai roz. Pe lângă relația complicată cu Felix, trebuie să medieze tot timpul relația dintre Rosita (Ana Maria Picchio) și Orlando (Alberto Martin), părinții ei.

“Doar tu” (“Solamente Vos”)
Producție: Pol-ka, Argentina, 2013

Distribuție:

Natalia Oreiro…. AURORA ANDRÉS
Adrián Suar….. JUAN COUSTEAU
Muriel Santa Ana…. INGRID “LA POLACA”
Arturo Puig….. LAUTARO COUSTEAU
Claudia Fontán…. MICHELLE
Juan Minujín….. FÉLIX MONTH
Eugenia Suárez…. JULIETA COUSTEAU
Lali Espósito…. DANIELA COUSTEAU
Alberto Martín…. ORLANDO ANDRÉS
Ana María Picchio…ROSITA
Marcelo De Bellis…. MIGUEL
Peto Menahem…. ROGELIO
Marina Bellati…. DENISE COUSTEAU
Laura Cymer…SHARON
Fabiana García Lago….DALIA
Coraje Ábalos…. NACHO MOLINA MONTES
Graciela Tenebaum…. MIRNA
Ángela Torres…. MORA
Joaquín Flaminni…. EUGENIO
Lola Poggio…. LULI
Thiago Batistuta….SEBAS
Sebastián Wainraich…. LEOPOLDO

În articolul Natalia Oreiro revine în România. La Happy Channel, în serialul ”Doar tu”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 2 iulie 2025. Gemenii vor mai multe de la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 2 iulie 2025. Gemenii vor mai multe de la viitorul lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Ruşii şi-au luat buletine româneşti de la funcţionari corupţi. Unul dintre ei a dat foc casei lui Keir Starmer
observatornews.ro
Ruşii şi-au luat buletine româneşti de la funcţionari corupţi. Unul dintre ei a dat foc casei lui Keir Starmer
Ispitele Cătălin Brînză, George Ivănescu și Narcis Bujor de la Insula Iubirii 9 au vorbit despre ce tehnici de seducție vor folosi
a1.ro
Ispitele Cătălin Brînză, George Ivănescu și Narcis Bujor de la Insula Iubirii 9 au vorbit despre ce tehnici de seducție vor folosi
Krapfen. Rețetă de gogoși austriece pufoase, umplute cu gem
HelloTaste.ro
Krapfen. Rețetă de gogoși austriece pufoase, umplute cu gem
Dulceață de vișine. Un deliciu pentru micul dejun
Catine
Dulceață de vișine. Un deliciu pentru micul dejun
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
useit.ro
Cum ți se schimbă creierul dacă renunți la telefon doar 3 zile. Diferențele au uimit experții
Cum a ajuns iubita fiului lui Ion Ţiriac una dintre cele mai bogate femei din România
as.ro
Cum a ajuns iubita fiului lui Ion Ţiriac una dintre cele mai bogate femei din România
Beneficiile nutritive ale consumului de linte. De ce să incluzi în alimentație această leguminoasă
MediCOOL
Beneficiile nutritive ale consumului de linte. De ce să incluzi în alimentație această leguminoasă
Răsturnare de situație! Tragedia aviatică din India, cu 260 de morți, ar fi fost provocată! Se ia în calcul, oficial, ipoteza unui sabotaj
Spynews
Răsturnare de situație! Tragedia aviatică din India, cu 260 de morți, ar fi fost provocată! Se ia în calcul, oficial, ipoteza unui sabotaj
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii
DeParinti
Parentingul blând poate fi o metodă dificilă pentru anumiți părinți. La ce concluzii au ajuns specialiștii
Beneficiile exerciţiilor fizice de grup. Ce spun studiile
MediCOOL
Beneficiile exerciţiilor fizice de grup. Ce spun studiile
Ciulama de pui cu ciuperci și smântână. Un preparat tradițional românesc
HelloTaste
Ciulama de pui cu ciuperci și smântână. Un preparat tradițional românesc
close
x