Actorii din serialele turcești care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare. Cele mai iubite cupluri ale momentului

Publicat pe 15.01.2022 la 19:00 Actualizat pe 15.01.2022 la 19:03

Actorii din serialele turcești devin din ce în ce mai îndrăgiți, astfel că fanii așteaptă la orice pas informații inedite despre aceștia. Haideți să vedem împreună care sunt cele mai iubite cupluri ale momentului care s-au îndrăgostit chiar pe platourile de filmare.

Burak Özçivit poartă un costum albastru și o cămașă albă

Burak Özçivit în cadrul unei conferințe de presă în 2016

Getty

Pe micile ecrane, au jucat diverse roluri care i-au făcut să ajungă rapid la inimile a milioane de fani din întreaga lume. Formând cupluri care păreau a fi desprins din basme, nimic nu mai părea regizat, astfel că oamenii au crezut că cei mai iubiți actori din serialele turcești sunt împreună și în realitate.

Iată că până la urmă doleanțele fanilor au prins contur și actorii din serialele turcești au ajuns să aibă relații amoroase și în viața reală.

Cei mai mulți dintre ei s-au căsătorit și chiar au și copii, ceea ce înseamnă că iubirea de pe platourile de filmare s-a transformat în dragoste la prima vedere.

Actorii din serialele turcești care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare

Burak Ozcivit și Fahriye Evcen, cei doi s-au căsătorit în 2017 și chiar au și un copil împreună, asta după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului “Lovebird”. Povestea a fost transpusă pe micul ecran, fiind inspirată dintr-o carte cu același nume.

Cei doi actori au format un cuplu pe micul ecran, însă ulterior și-au dat rapid seama că s-au îndrăgostit nebunește unul de altul. Împreună au un fiu pe nume Karan Özçivit și postează fotografii cu acesta pe rețelele de socializare, acolo unde fanii sunt nerăbdători să îi vadă oricând.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Gokberk Demirici și Ozge Yagiz s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului “Jurământul”, acolo unde formau un cuplu. Cei doi nu se aflau în relații amoroase la momentul acela, astfel că dragostea a venit pe neașteptate.

Ulterior, cei doi s-au logodit și au început să-și facă publică relația, ca mai apoi să se și căsătorească. Acum formează unul dintre cele mai iubite cupluri din serialele turcești și reușesc de fiecare dată să facă senzație pe rețelele de socializare.

Imaginile reușesc de fiecare dată să înduioșeze audiența și să-i facă pe fani să-i îndrăgească și mai mult pe celebri actori.

Cele mai iubite cupluri ale momentului

Și-au unit destinele anul acesta, însă întotdeauna au fost extrem de discreți legat de povestea lor de iubire. Cu toate acestea, Gokberk Demirici postează fotografii cu soția sa atunci când reușește să o surprindă cu cadouri exorbitante.

Aras Bulut și Bige Onal s-au cunoscut de asemenea pe platourile de filmare și s-au îndrăgostit nebunește unul de celălalt. Cei doi filmau la momentul respectiv pentru serialul “Maral”, producție care vorbea despre povestea unei fete ce își dorea o viață mai bună.

Cei doi actori sunt într-o relație în anul 2015, iar de atunci nimic nu le-a mai distrus fericirea. Cu toate că se iubesc nebunește, niciunul dintre ei nu a făcut încă vreo declarație oficială legată de planurile viitoare. Aras Bulut și Bige Onal își doresc să se căsătorească în viitorul apropiat.

Recent, ziarele de scandal au scos la iveală o posibilă despărțire a celor doi, însă confirmarea se lasă așteptată.

Chiar dacă Diletta Leotta și Can Yaman nu s-au cunoscut pe platourile de filmare, fiecare având meserii diferite, iată că relația lor a ținut prima pagină a ziarelor multă vreme. După ce s-a zvonit că cei doi s-ar fi despărțit, fanii nu au putut suporta această veste. Ulterior, frumoasa jurnalistă a spus tot adevărul.

În articolul Actorii din serialele turcești care s-au îndrăgostit pe platourile de filmare. Cele mai iubite cupluri ale momentului:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 19 iulie 2025. Peștii sunt atenți la detalii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 iulie 2025. Peștii sunt atenți la detalii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Armata vrea să atragă tineri, pentru un voluntariat de 4 luni. Le oferă 3 salarii medii brute
observatornews.ro
Armata vrea să atragă tineri, pentru un voluntariat de 4 luni. Le oferă 3 salarii medii brute
Ce a putut să găsească o româncă într-o cameră de hotel din Italia. A plătit 450 de lei pe noapte pentru „un coșmar”
a1.ro
Ce a putut să găsească o româncă într-o cameră de hotel din Italia. A plătit 450 de lei pe noapte pentru „un coșmar”
Chec cu dovlecei și măsline verzi. Un aperitiv cu aromă mediteraneeană
HelloTaste.ro
Chec cu dovlecei și măsline verzi. Un aperitiv cu aromă mediteraneeană
Dulceață de coacăze roșii. Rubinul acrișor din borcan
Catine
Dulceață de coacăze roșii. Rubinul acrișor din borcan
OpenAI a anunțat ChatGPT Agent. Cum funcționează și la ce folosește noul chatbot
useit.ro
OpenAI a anunțat ChatGPT Agent. Cum funcționează și la ce folosește noul chatbot
Cadou între copii de miliardar. Ce a putut primi Ioana Ţiriac de la fratele ei mai mare
as.ro
Cadou între copii de miliardar. Ce a putut primi Ioana Ţiriac de la fratele ei mai mare
Ceaiul Tulsi – beneficii și proprietăți. Ce se întâmplă dacă îl consumi zilnic
MediCOOL
Ceaiul Tulsi – beneficii și proprietăți. Ce se întâmplă dacă îl consumi zilnic
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Impactul muzicii asupra dezvoltării cognitive a copiilor: Ce spun studiile
DeParinti
Impactul muzicii asupra dezvoltării cognitive a copiilor: Ce spun studiile
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
MediCOOL
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
Boeuf Bourguignon. Rețetă de tocăniță din bucătăria franceză
HelloTaste
Boeuf Bourguignon. Rețetă de tocăniță din bucătăria franceză
close
x