Actrița care a interpretat-o pe “Patricia” în “Betty cea urâtă” a devenit bunică. Cum se simte Lorna Cepeda în această ipostază

Publicat pe 14.07.2023 la 20:00 Actualizat pe 14.07.2023 la 13:04

Este cunoscută în întreaga lume drept “Patricia” din “Betty cea urâtă”, însă puțini îi cunosc famila. Lorna Cepeda are trei fiice, iar una dintre ele a făcut-o bunică recent. Cum se simte vedeta în această ipostază.

Lorna Cepeda este îmbrăcată într-o cămașă albă și are o fustă vișinie, scurtă

Actrița care a interpretat-o pe “Patricia” în “Betty cea urâtă” a devenit bunică

Instagram

Lorna Cepeda este cunoscută în întreaga lume datorită rolului pe care l-a interpretat în telenovela “Betty cea urâtă”. Cu ajutorul acestei producții, faima vedetei s-a răspândit în întreaga lume.

Despre vedetă se știe că are trei copii care îi seamănă leit, iar cea mai nouă ipostază în care a fost surprinsă Lorna Cepeda nu poate decât să-i bucure pe fanii acesteia.

Lorna Cepeda a devenit bunică la 51 de ani și este mai fericită ca niciodată. Actrița din “Betty cea urâtă” a postat primele imagini cu bebelușul pe contul personal de Instagram.

Lorna Cepeda din “Betty cea urâtă” a devenit bunică

“Betty cea urâtă” va rămâne întotdeauna una dintre cele mai urmărite telenovele din lume, iar actorii care au jucat în această producție vor fi mereu în lumina reflectoarelor. Așa se întâmplă și cu Lorna Cepeda, cea care a interpretat-o pe “Patricia”.

După ce telenovela s-a terminat, au urmat alte remake-uri și chiar o piesă de teatru, bazate pe aceeași temă principală.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Astfel, ca și colegii ei, Lorna Cepeda a rămas în inimile fanilor și a continuat să fie urmărită de-a lungul timpului pe rețelele de socializare. La nivel internațional a rămas un personaj de bază pe care s-au creat și alte caractere ale unor producții importante.

Lorna Cepeda se poate declara împlinită atât pe plan profesional,cât și pe plan personal, dat fiind faptul că are trei copii, Daniela, Nathaniel și Mariano. Recent, fiica actriței i-a dăruit acesteia o nepoțică.

Vedeta le-a declarat dragostea copiilor ei pe rețelele de socializare și același lucru se întâmplă și cu cel mai nou membru al familiei. De când a devenit bunică, Lorna Cepeda este mai fericită ca niciodată, iar fanii nu contenesc cu asemănările între actrița din “Betty cea urâtă” și fiica sa.

Deși are 31 de ani acum, Lorna Cepeda își numește fiica “bebe”, asta pentru că oricât ar crește, va rămâne întotdeauna copilul ei.

Lorna Cepeda de-a lungul timpului

Daniela Paz Cepeda a născut-o pe fiica sa când avea doar 19 ani și era într-o relație cu un bărbat care, după spusele frumoasei vedete, a maltratat-o. Cu toate acestea, fata actriței poartă numele celui de-al doilea soț al acesteia.

Tânăra este străină de lumea publică și nu își dorește niciun fel de publicitate, singurele momente în care apare pe micile ecrane, fiind atunci când mama sa postează fotografii cu ea. Cu ajutprul acestor fotografii, fanii și-au putut da rapid seama cât de bine seamănă mama cu fiica.

În luna martie a lui 2019, Daniela Paz s-a căsătorit, iar actrița a fost cea care și-a condus fiica spre altar.

“Nu multe femei obișnuiesc să-și conducă fiicele spre altar, de obicei această misiune îi revine tatălui, însă am plâns de fericire.”, a scris Lorna Cepeda la acea vreme.

Anul acesta, Daniela i-a dat o altă veste minunată mamei sale, aceea că va deveni bunică. Astfel, de când actrița a îmbrățișat această nouă etapă, nu există moment în care să nu îi dedice nepoatei sale mesaje emoționante pe conturile de socializare.

În articolul Actrița care a interpretat-o pe “Patricia” în “Betty cea urâtă” a devenit bunică. Cum se simte Lorna Cepeda în această ipostază:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Militarii români îşi vând raţiile pe internet. Ce conţine o pungă de mâncare şi cât costă
observatornews.ro
Militarii români îşi vând raţiile pe internet. Ce conţine o pungă de mâncare şi cât costă
Ce făcea Remi în timp ce Bianca Iotu se apropia de Narcis la Insula Iubirii. Imaginile surprinse alături de ispita Daniela Pană
a1.ro
Ce făcea Remi în timp ce Bianca Iotu se apropia de Narcis la Insula Iubirii. Imaginile surprinse alături de ispita Daniela Pană
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
useit.ro
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Cristi Borcea a luat-o pe Valentina Pelinel și au plecat din țară! La destinație au avut parte de o surpriză
as.ro
Cristi Borcea a luat-o pe Valentina Pelinel și au plecat din țară! La destinație au avut parte de o surpriză
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
MediCOOL
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Spynews
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
DeParinti
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
Cea mai sănătoasă brânză. Cât de benefic este să consumi zilnic acest produs lactat
MediCOOL
Cea mai sănătoasă brânză. Cât de benefic este să consumi zilnic acest produs lactat
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x