Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir și-au anunțat data nunții. Este vorba despre ziua norocoasă a faimosului actor

Publicat pe 08.11.2024 la 14:14 Actualizat pe 08.11.2024 la 15:09

Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din Turcia și recent s-a aflat data la care vor aunge în fața altarului. Dacă până acum nu s-a crezut că sunt împreună, iată că dovezile încep să apară una după cealaltă.

actori pe platourile de filmare

Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir și-au anunțat data nunții

Happy Channel

Prietenia dintre Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir a ajuns departe odată ce s-a aflat că formează un cuplu. Cu toate că au rămas discreți încă de la început, iată că în prezent s-a aflat ceea ce toată lumea voia să știe. După o perioadă în care s-a vehiculat că s-ar fi despărțit, iată că acum lucrurile au luat o altă întorsătură.

Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir și-au anunțat data nunții

În mediul online, vedeta continuă să publice fotografii și filmulețe din viața profesională, astfel fiind foarte discretă pe plan personal. Nimeni nu știa până acum, însă alături de Mert Ramazan Demir și-a anunțat data nunții. Acesta din urmă joacă rolul Ferit în Golden Boy – Dragoste rebelă, iar Afra Saraçoğlu este Seyran. Se pare că actorii au decis să stabilească o dată a nunții.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jurnalistul turc Onur Akay a declarat că “după cum bine știți, primul episod din Golden Boy – Dragoste rebelă a apărut pe 23 septembrie, 2022. 23 august 2023 este data la care și-au oferit inelele de logodnă. Chiar am anunțat asta într-un live în mediul online. Apoi, când au fost certați, Afra și-a scos inelul. Pe 23 septembrie 2024, ei au făcut schimb de inele încă o dată, pentru a doua oară și v-am anunțat.

Citește și: Afra Saraçoğlu și-a ales favoriții dintre colegii de pe platourile de filmare Golden Boy – Dragoste rebelă. Cu cine se înțelege vedeta cel mai bine

Cu alte cuvinte, 23 septembrie și 23 august au fost date importante în viața lui Mert Ramazan Demir. Mai ales 23 septembrie este o dată specială pentru Mert Ramazan Demir atât în viața profesională cât și în cea personală. Din acest motiv, Mert a decis că 23 este numărul său norocos așa că și-a făcut un tatuaj cu el.”, a spus jurnalistul, arată kibristurk.com.

Astfel, se pare că cei doi au luat decizia de a stabili data nunți pe data de 23. Mai precis, pe data de 23 septembrie 2025 se vor căsători, după cum arată același jurnalist.

Detalii despre Afra Saraçoğlu din Golden Boy – Dragoste rebelă

Născută pe 2 decembrie 1997 în Turcia, aceasta este cunoscută pentru roluri în seriale precum Bad Boy în 2017, Yesilcam în 2021, Ogretmen în 2020, pe lângă altele. Are 27 de ani și cariera sa este în plină ascensiune. Pe lângă proiectul Golden Boy – Dragoste rebelă, actrița este imaginea mai multor campanii de succes. Activă în mediul online, a publicat fotografii recente din Franța, acolo unde a fost organizată o ședință foto inedită.

Citește și: Răspunsul lui Mert Ramazan Demir la întrebarea legată de relația cu Afra Saraçoğlu . Actorul a confirmat ce mulți doar bănuiau

S-a declarat îndrăgostită de una dintre rochiile pe care le-a purtat și nu a evitat să spună acest lucru fanilor din mediul online. Are 10 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 300 de fotografii și filmulețe.

În ceea ce-l privește pe Mert Ramazan Demir, acesta este imaginea unui brand cunoscut de șampoane. Are peste 4 milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 70 de fotografii și filmulețe. Una dintre cele mai recente fotografii pe care le-a publicat pe pagina sa este din cadrul filmărilor pentru Golden Boy – Dragoste rebelă, serial apreciat în toată lumea.

În articolul

Afra Saraçoğlu și Mert Ramazan Demir și-au anunțat data nunții. Este vorba despre ziua norocoasă a faimosului actor

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 11 decembrie 2024. Săgetătorii își găsesc sufletul pereche. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Cine este Luigi Mangione? Băiat de bani gata, furios pe America corporatistă, a canalizat ura americanilor faţă de asiguratorii medicali
a1.ro
Ana Bodea revine pe micile ecrane în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN
HelloTaste.ro
Piure de bob uscat. O rețetă gustoasă și hrănitoare
Catine
File de sturion la cuptor, cu sos de usturoi și smântână 
useit.ro
Luna Rece din 2024. Când va avea loc ultima Lună Plină din acest an
as.ro
Fosta noră a lui Ion Ţiriac iubeşte din nou! Cum s-a dat de gol femeia care l-a făcut bunic pe miliardarul român
MediCOOL
30 de minute de exerciții fizice pot îmbunătăți memoria. Cercetătorii au identificat beneficiile pe care le pot aduce creierului
Spynews
Dan Capatos, la un pas să se bată cu iubitul unei actrițe pentru adulți! Cum a ajuns să fie amenințat: ”Nu aveam pază”
DeParinti
Cum să păstrezi magia Crăciunului pentru copilul tău, indiferent de vârstă
MediCOOL
Cum să-ți protejezi auzul. 7 lucruri pe care medicii ORL nu le fac niciodată
HelloTaste
Paste cremoase cu sos de dovleac. Rețeta delicioasă pe care să o încerci în anotimpul rece
x