Alecsandru Dunaev s-a mutat în casă nouă. Cum arată locuința actorului din “Adela”

Publicat pe 02.12.2021 la 15:57 Actualizat pe 02.12.2021 la 20:04

Alecsandru Dunaev, interpretul lui “Mihai” din serialul “Adela”, și-a surprins fanii cu cea mai nouă postare din mediul online. Actorul le-a arătat tuturor locuința în care s-a mutat și a făcut acest lucru într-un mod inedit, cu o descriere aparte.

Alecsandru Dunaev poartă pantaloni închiși la culoare și un palton asortat

Alecsandru Dunaev s-a mutat în casă nouă și le-a arătat fanilor de pe rețelele sociale

Instagram/Alecsandru Dunaev

Alecsandru Dunaev, cel care îl joacă pe “Mihai” în serialul “Adela”, s-a mutat într-un apartament nou și a vrut să împărtășească acest moment și cu fanii de pe rețelele sociale, acolo unde cei care îl îndrăgesc abia așteaptă noi postări din partea acestuia.

Acesta are peste 75 de mii de fani pe contul personal de Instagram și nu mai puțin de 433 de postări, acolo unde arată de fiecare dată momente inedite atât din viața personală cât și din cea profesională.

Alecsandru Dunaev s-a mutat în casă nouă

“Omul și televizorul său. Toamnă. Apocalipsa relocării. 2021. Noiembrie. Astea sunt singurele variante de titlu care mi-au venit în mine, iertați-mă. Dacă aveți voi alte variante, lăsați-le în comentarii!”, a scris actorul din “Adela” în dreptul fotografiei alb-negru.

Alecsandru Dunaev stă pe un scaun-fotoliu și încearcă să-și pornească televizorul. Pe lângă el, lucruri personale sunt împrăștiate în cameră. Se pot vedea cu ușurință și două numere de mașină. Actorul este pasionat și de flori, după cum se poate observa în dreptul pervazului.

“Te iubesc, Duni”, “Ador”, “Spor la filmări pentru mâine”, “Aștept cu nerăbdare ziua de joi”, “Om perfect”, “Și ce om”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de fani în dreptul fotografiei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Peste 4 mii de internauți au reacționat atunci când au aflat că actorul lor preferat și-a mutat reședința. Într-un anunț recent pe contul său personal de Instagram, Vlad Gherman a mărturisit că va dezvălui cum s-a petrecut întreaga mutare, asta pentru că cei doi actori sunt prieteni foarte buni.

De când joacă în serialul “Adela”, Alecsandru Dunaev spune că viața i s-a schimbat complet, iar acest lucru nu poate decât să îl facă fericit. Are doar 30 de ani și se numără printre tinerele talente ale teatrului românesc, însă de când joacă rolul lui “Mihai”, gândul de a face parte din cele mai importante producții din România îi surâde din ce în ce mai mult.

Alecsandru Dunaev și cariera de actor

Chiar dacă este apreciat de fanii din întreaga țară, Alecsandru Dunaev recunoaște că uneori este plin de temeri și cu greu și le depășește. Cu toate acestea, de fiecare dată încearcă să se autodepășească.

Vedeta a recunoscut că în curând va scoate și o carte, un manuscris despre viața lui de până acum, viață care nu a fost lipsită de evenimente. Odată cu rolul din “Adela”, Dunaev spune că astfel a avut parte de mult mai multe oportunități profesionale.

Talentul lui Alecsandru Dunaev se trage din familie, tatăl lui fiind un “actor amator” din Sulina. Bunica actorului din “Adela” era genul de femeie care avea întotdeauna o poveste atunci când era nevoită să îi distreze pe ceilalți.

Dunaev și “Mihai” au câteva lucruri în comun, iar cele mai importante sunt sinceritatea și curiozitatea. Actorul este singur la momentul actual, însă recunoaște că ar putea fi atras de o femeie precum “Adela” și în viața reală, ea fiind genul de femeie care are calitățile pe care le admiră în general la persoana de sex opus.

În articolul Alecsandru Dunaev s-a mutat în casă nouă. Cum arată locuința actorului din “Adela”:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Horoscopul zilei de 19 iulie 2025. Peștii sunt atenți la detalii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Catine.ro
Horoscopul zilei de 19 iulie 2025. Peștii sunt atenți la detalii. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Armata vrea să atragă tineri, pentru un voluntariat de 4 luni. Le oferă 3 salarii medii brute
observatornews.ro
Armata vrea să atragă tineri, pentru un voluntariat de 4 luni. Le oferă 3 salarii medii brute
Ce a putut să găsească o româncă într-o cameră de hotel din Italia. A plătit 450 de lei pe noapte pentru „un coșmar”
a1.ro
Ce a putut să găsească o româncă într-o cameră de hotel din Italia. A plătit 450 de lei pe noapte pentru „un coșmar”
Chec cu dovlecei și măsline verzi. Un aperitiv cu aromă mediteraneeană
HelloTaste.ro
Chec cu dovlecei și măsline verzi. Un aperitiv cu aromă mediteraneeană
Dulceață de coacăze roșii. Rubinul acrișor din borcan
Catine
Dulceață de coacăze roșii. Rubinul acrișor din borcan
OpenAI a anunțat ChatGPT Agent. Cum funcționează și la ce folosește noul chatbot
useit.ro
OpenAI a anunțat ChatGPT Agent. Cum funcționează și la ce folosește noul chatbot
Cadou între copii de miliardar. Ce a putut primi Ioana Ţiriac de la fratele ei mai mare
as.ro
Cadou între copii de miliardar. Ce a putut primi Ioana Ţiriac de la fratele ei mai mare
Ceaiul Tulsi – beneficii și proprietăți. Ce se întâmplă dacă îl consumi zilnic
MediCOOL
Ceaiul Tulsi – beneficii și proprietăți. Ce se întâmplă dacă îl consumi zilnic
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Impactul muzicii asupra dezvoltării cognitive a copiilor: Ce spun studiile
DeParinti
Impactul muzicii asupra dezvoltării cognitive a copiilor: Ce spun studiile
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
MediCOOL
Psoriazisul scalpului: cauze și opțiuni de tratament
Boeuf Bourguignon. Rețetă de tocăniță din bucătăria franceză
HelloTaste
Boeuf Bourguignon. Rețetă de tocăniță din bucătăria franceză
close
x