Angelica Rivera renunță la actorie? Ce a declarat vedeta de 52 de ani

Publicat pe 10.01.2022 la 16:00 Actualizat pe 10.01.2022 la 15:23

În timp ce toată lumea așteaptă ca Angelica Rivera să se întoarcă pe micile ecrane, iată că actrița vine cu o declarație surprinzătoare. Își dorește să se retragă din activitate la 52 de ani și a făcut publice motivele pentru care a luat această decizie.

Angelica Rivera este îmbrăcată cu o rochie neagră fără mâneci

Angelica Rivera renunță la actorie

Getty

Angelica Rivera va rămâne întotdeauna în inimile telespectatorilor ca una dintre cele mai îndrăgite actrițe de telenovele. Alături de bărbați celebri a interpretat roluri care i-au adus popularitatea în lumea întreagă.

După ce și-a însușit rolul de Prima Doamnă a Mexicului ca soție a lui Enrique Pena Nieto, fanii au așteptat ca aceasta să-și facă din nou apariția în seriale mexicane. Cu toate acestea, până acum, blondina nu a oferit nicio declarație referitoare la acest lucru.

Recent, aceasta a postat pe contul personal de Instagram un mesaj care a reușit să-i surprindă pe fani.

Angelica Rivera se retrage din lumea telenovelelor

Cu toate că are profilul privat, Angelica Rivera a reușit să iasă din nou în lumina reflectoarelor și să-și facă public mesajul controversat pe care l-a postat. De fapt, fiica vedetei a fost cea care a răspândit vestea și astfel totul a devenit viral.

Angelica Rivera a scris pe contul personal de Instagram, conform tvynovelas.com: “Dragă teamă, vreau să-ți spun că relația noastră s-a terminat. Am avut de-a face cu tine suficient de mult timp. Mi-ai apărut în multe ocazii și nu sunt dispusă să mai suport asta nici măcar un minut în plus.

De altfel, am cunoscut pe alții mult mai interesanți decât tine. Se numesc...încredere, iluzie, speranță, curaj, dragoste. Așa că îmi iau rămas-bun pentru că plec cu ei.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Între timp, fanii încă așteaptă o minune și speră că Angelica Rivera se va întoarce în telenovele și va interpreta roluri fără cusur. Inclusiv tatăl copiilor ei, Jose Alberto Castro, a spus că atunci când o va întâlni îi va face o propunere pe care speră să nu o refuze.

“Când ne vom vedea, mi-ar plăcea să-i fac o propunere. Da, Angelica este o actriță excelentă, sper să-și dea seama mai târziu, chiar dacă nu o voi face eu să-și schimbe părerea în ceea ce privește cariera ei.”, a declarat bărbatul.

Cine este Angelica Rivera

Angelica Rivera s-a născut pe 2 august 1969 și a fost Prima Doamnă a Mexicului între 2012 și 2018, atunci când a fost căsătorită cu Enrique Pena Nieto. Are trei copii, Sofia Castro, Fernanda Castro și Regina Castro, din relația cu Alberto Castro.

A jucat în telenovele precum “Destilando Amor”, “La Duena”, “Mariana de la Noche”, “Angela”, producții ce i-au adus succesul internațional. Are cinci surori și un frate și este extrem de mândră de familiei ei.

Cariera blondinei a început la vârsta de 17 ani când a câștigat concursul “The Face of the Herald”, iar mai apoi a devenit model în videoclipul “Ahora Te Puedes Marchar” cu Luis Miguel. Ulterior a filmat pentru reclame care au intrat rapid atât pe TV cât și pe radio, astfel că drumul ei în lumea mondenă era deja trasat.

Pe vremea când și-a îmbrățișat titulatura de Prima Doamnă a Mexicului a fost comparată cu Carla Bruni, asta datorită implicării sociale în tot ceea ce ținea de binele populație țării sale.

Divorțul de Pena Nieto a fost anunțat chiar de actriță pe rețelele de socializare.

În articolul Angelica Rivera renunță la actorie? Ce a declarat vedeta de 52 de ani:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un complex de "lux" de lângă București are un drum unic, de sat. De ce nu poate fi modernizat
observatornews.ro
Un complex de "lux" de lângă București are un drum unic, de sat. De ce nu poate fi modernizat
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
a1.ro
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
useit.ro
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Gestul emoționant al fiului Mădălinei Apostol după înmormântare. Ce a făcut Tony după ce toată lumea a plecat
Spynews
Gestul emoționant al fiului Mădălinei Apostol după înmormântare. Ce a făcut Tony după ce toată lumea a plecat
Dimineți de școală fără stres
DeParinti
Dimineți de școală fără stres
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x