Carmen Salinas a ajuns de urgență la terapie intensivă. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță

Publicat pe 12.11.2021 la 13:23 Actualizat pe 12.11.2021 la 13:56

Carmen Salinas a ajuns de urgență la terapie intensivă iar familia actriței spune că aceasta se află în comă. Aceasta a suferit un accident cerebral.

Carmen Salinas poartă un costum verde deschis și are un colier la gât

Carmen Salinas în ianuarie 2019

Profimedia Images

Carmen Salinas trece printr-o perioadă dificilă a vieții după ce a suferit un atac cerebral și a ajuns de urgență la spital. Conform primelor declarații ale familiei actriței, aceasta se află în comă la momentul actual.

Pe rețelele sociale, mai multe vedete au postat mesaje emoționante cu privire la starea de sănătate a celebrei vedete. Nepotul ei, Gustavo Briones a fost primul care și-a exprimat îndurerarea pentru starea în care aceasta se află, dar a mărturisit că-i va ține la curent pe fanii actriței.

Carmen Salinas a ajuns de urgență la terapie intensivă

“Pentru grija și dragostea cu care mătușa mea i-a tratat pe cei din presă, toate informațiile relevante vor și descoperite în cel mai scurt timp.”, a scris Gustavo Briones pe contul personal de Twitter.

Conform primelor declarații, aceasta se află în comă la un spital privat din Mexic. Carmen Salinas în vârstă de 82 de ani, este una dintre cele mai iubite vedete care au jucat vreodată în telenovele, iar de-a lungul timpului a reușit să interpreteze personaje de excepție.

În noaptea de miercuri, Carmen Salinas a suferit un atac cerebral care i-a pus sănătatea în pericol. Acum starea de sănătate a marii actrițe este în pericol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deși Carmen Salinas respiră cu ajutorul aparatelor, organele nu i-au fost afectat din cauza atacului suferit. Astfel, șansele de recuperare sunt mult mai mari, iar fanii așteaptă cu nerăbdare vești din partea familiei actriței.

Doctorii sunt de părere că inflamația pe care actrița o are la creier va continua să facă ravagii, astfel că familia acesteia este nevoită să stea alături pentru orice eventualitate. Din 2015, nepotul actriței Carmen Salinas este și asistentul acesteia, după ce fostul ajutor al actriței a decedat.

Starea de sănătate a celebrei Carmen Salinas este precară

“Familia Salinas vă aduce la cunoștință că celebra actriță, Carmen Salinas, trece printr-o perioadă grea după ce a suferit un atac cerebral. Doctorii fac tot ce le stă în putință pentru a-i salva viața.”, a scris Gustavo Briones pe contul de Twitter.

Tânărul spune că familia actriței a angajat un alt doctor pentru o a doua opinie în ceea ce privește starea de sănătate a acesteia. De asemenea, rudele actriței Carmen Salinas i-au rugat pe fanii să se roage pentru sănătatea acesteia.

Personalități care au lucrat de-a lungul timpului cu Carmen Salinas, dar și cei care o cunoașteau doar din vedere, au venit la spital pentru a vedea cum se simte marea actriță și i-au lăsat mesaje de însănătoșire pe rețelele sociale. Lyn May a fost printre femeile care au ajuns lângă patul de spital al celebrei Carmen Salinas.

Daniela Romo, Laura Zapata, Gloria Trevi și Dulce María s-au numărat printre actrițele care au transmis mesaje puternice pe conturile personale pentru ca actrița să-și revină cât mai repede.

Gloria Trezi a scris pe pagina personală de socializare: “Mulți oameni se roagă pentru tine, te iubesc, ești o femeie puternică și curajoasă. Mă rog pentru însănătoșirea ta grabnică.”

Carmen Salinas și-a făcut debutul în telenovele în anul 1964, atunci când a apărut în “La vecindad”, „La frontera” și „El chofer”.

În articolul Carmen Salinas a ajuns de urgență la terapie intensivă. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
observatornews.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Ce se întâmplă diseară, 20 octombrie, la Asia Express! Misiunea neașteptată din China, în lupta pentru imunitatea mică
a1.ro
Ce se întâmplă diseară, 20 octombrie, la Asia Express! Misiunea neașteptată din China, în lupta pentru imunitatea mică
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
useit.ro
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Spynews
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
DeParinti
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
MediCOOL
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x