Cine este Can Verel, actorul din “Jurământul”, sezonul 3. Detalii neștiute despre viața vedetei

Publicat pe 02.12.2021 la 13:44 Actualizat pe 02.12.2021 la 14:29

Can Verel este unul dintre actorii care fac parte din distribuția serialului “Jurământul”, sezonul 3. Află care sunt detaliile pe care nu le știai încă despre viața vedetei.

Can Verel poartă ochelari și haine închise la culoare

Can Verel în serialul turcesc "Jurământul", sezon 3

Happy Channel

Can Verel s-a născut pe 12 aprilie 1982 în Istanbul. Este actor cunoscut pentru “Yemin”, “Papatyam” și “Back Streets”. Tatăl lui a fost jucător de fotbal, iar mama lui a fost reprezentată concursurilor de frumusețe, pe vremuri.

Can Verel este unul dintre actorii care fac parte din distribuția serialului “Jurământul”, sezonul 3. Una dintre cele mai urmărite producții din Turcia, aduse și în România.

Cine este Can Verel, actorul din “Jurământul”, sezonul 3

Can Verel a fost interesat de actorie încă de când era copil, așa că a optat pentru un liceu în acest sens, iar mai apoi o facultate de comunicare, “Bahçeşehir University Faculty of Communication”.

Primul său rol important într-o producție de televiziune a fost cu rolul lui “Batu”, în serialul “Momuz Shoulder”. Ulterior a jucat în “Selena” și “Arka Sokaklar”. După multe producții în care a jucat, Can Verel a fost interesat de rolul lui “Kemal” în “Jurământul”, sezonul 3.

Cu multe reclame la activ, Can Verel face parte de asemenea și dintr-o fundație de fotbal din Turcia. Filmele în care a jucat acesta sunt: “Shoulder to Shoulder” (2004), “Selena” (2006), “Ships have drill” (2007), “Life is beautiful” (2008), “2011 Daisy” (2009), “Back Streets” (2011), “Bride from Istanbul” (2017), “You tell black sea” (2018), “The Oath” (2019).

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tatăl lui Can Verel este un fost jucător de fotbal, Engin Verel. A jucat în cadrul echipei Fenerbahce și Galatasaray. Acum este jurnalist sportiv.

Mama acestuia este Bazar Erdeniz, cea care a fost încoronată regina frumuseții pe 21 mai, 1971 și care a fost și actriță pentru o perioadă scurtă de timp. Cât despre actorul din “Jurământul”, sezon 3, acesta s-a căsătorit și are acum un copil.

Can Verel și mama copilului său au făcut cunoștință pe platourile de filmare, însă idila lor a dispărut după o scurtă perioadă de timp. Merve Sevi, cea care i-a dăruit un copil actorului din “Jurământul”, sezonul 3, este o cunoscută actriță din Turcia care a fost căsătorită cu Calkan Algun din 2017 până în 2018.

Can Verel, cel mai nou personaj din serialul “Jurământul”, sezonul 3

În ciuda faptului că Merve Sevi și Can Verel visau să se căsătorească, iată că mariajul nu a mai avut loc, iar relația s-a terminat la scurt timp după ce a început.

Cât despre viața de pe rețelele de socializare, actorul din “Jurământul”, sezonul 3, nu este adeptul conturilor din online. Are o singură pagină personală de Instagram, acolo unde postează fotografii și filmulețe din viața personală, dar și profesională.

Cu peste 100 de mii de fani pe acest cont și doar 212 postări, Can Verel se numără printre cei mai atractivi actori din Turcia.

În luna august a acestui an, Can Verel a postat o fotografie alături de iubita lui cu care, se pare, a aniversat un an de relație. Peste 18 mii de internauți au reacționat la acea postare și peste 500 de comentarii au fost lăsate în dreptul ei.

“Cel mai bun an a trecut, a fost minunat, te iubesc.”, a scris actorul.

În articolul Cine este Can Verel, actorul din “Jurământul”, sezonul 3. Detalii neștiute despre viața vedetei:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Salarii de până la 3.500 de euro net pe lună în România. O companie de top face recrutări
observatornews.ro
Salarii de până la 3.500 de euro net pe lună în România. O companie de top face recrutări
Mirela Vaida, amenințată cu moartea. Vedeta de la Acces Direct a mers la Poliție: declarații în exclusivitate
a1.ro
Mirela Vaida, amenințată cu moartea. Vedeta de la Acces Direct a mers la Poliție: declarații în exclusivitate
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
useit.ro
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
as.ro
Românul celebru a ajuns să trăiască din 5000 de lei, după ce a cheltuit două milioane de euro: „N-au fost chiar aşa mulţi”
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
MediCOOL
Beneficiile grădinăritului asupra sănătății mintale. Timpul petrecut în natură îți poate oferi o stare de bine
Frankie de la Insula Iubirii a vorbit pentru prima dată despre divorț! Prin ce a trecut ispita: „Mi-am luat copiii în brațe...”
Spynews
Frankie de la Insula Iubirii a vorbit pentru prima dată despre divorț! Prin ce a trecut ispita: „Mi-am luat copiii în brațe...”
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
DeParinti
Rețete de mâncăruri rapide și sănătoase pentru zile aglomerate
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
close
x