Cine este Deniz Can Aktaş din “Agenția de talente și sentimente”. Totul despre îndrăgitul actor turc

Publicat pe 24.11.2022 la 20:31 Actualizat pe 24.11.2022 la 20:36

Cine este Deniz Can Aktaş din “Agenția de talente și sentimente”. Totul despre îndrăgitul actor turc.

Deniz Can Aktaş face parte din distribuția serialului “Agenția de talente și sentimente”. La doar 29 de ani a reușit să-și facă simțită prezența în cinematografia din Turcia. S-a născut pe 28 iulie 1993 și este activ pe rețelele sociale, acolo unde este urmărit de fanii din toată lumea.

Cine este Deniz Can Aktaş din “Agenția de talente și sentimente”

Odată cu serialul “Agenția de talente și sentimente”, Deniz Can Aktaş a devenit cunoscut în lumea întreagă. Producția “Town doctor” i-a adus din nou recunoaștere permanentă. Cei mai mulți dintre cei care îl îndrăgesc îi așteaptă postările pe contul personal de Instagram. Are peste 1 milion de fani, dar și peste 100 de fotografii și filmulețe deja postate. Acesta își arată deseori viața privată, dar și cea profesională, la fel ca și activitățile zilnice realizate.

Urmărește "Agenția de talente și sentimente", de luni până vineri de la 23:00, doar la Happy Channel

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cele mai multe dintre comentariile fanilor au venit să-i aprecieze frumusețea fizică. Acesta a jucat rolul “Dr Omer Ozen” în “Town doctor” și a fost admirat pentru performanța sa. La fel ca și talentul și frumusețea fizică i-au ieșit în evidență fără doar și poate. Acesta este pasionat de sport și de cele mai multe ori practică pilates. A jucat alături de Hazal Subaşı, Ozan Akbaba și Vildan Atasever în serialul menționat. Alături de Alina Boz reușește încă o dată să-i surprindă pe fani în Bandırma Missile Club.

“Am primit sfaturi de la prietenii mei dar și de la frate. Cred că este un lucru foarte important pentru că meseria asta te poate face să nu fi în controlul oricărei situații. Câteodată ceva scapă privirii tale. Cred că este minunat să primești sfaturi din partea oamenilor pe care îi iubești.”, a declarat actorul din “Agenția de talente și sentimente.”

Alina Boz s-a simțit de asemenea măgulită să joace alături de unul dintre cei mai îndrăgiți actori din Turcia. Aceasta spune că fiecare moment alături de familie îi aduce o recompensă sufletească.

Totul despre serialul “Agenția de talente și sentimente”

Este o combinație între dramă și comedie și prezintă viața a patru manageri ale unei vestite agenții de talente și are asistenților săi. De-a lungul episoadelor apar actori cunoscuți din Turcia ce reușești să-și joace propriile roluri cu măestrie. Ego, Kıraç (Barış Falay), Feris (Canan Ergüder), Çınar (Fatih Artman) și Peride (Ayşenil Şamlıoğlu) sunt cei patru manageri ce își doresc ca afacerea lor să prospere și își apără ideile cu orice preț în fiecare zi.

“Nu am făcut nicio muncă suplimentară pentru Feris, pentru că am deja experiență în această industrie. Lumea prezentată în serial nu-mi este străină. Dau tot ce-i mai bun pentru a o construi pe Feris în capul meu și pentru a interioriza alegerile ei”, a declarat Canan Ergüder, după cum arată Alem.com.tr.

Fatih Astman spune: “Îl iubesc pe Cinar. Suntem amândoi în căutarea celor calificați și a celor buni. Latura noastră idealistă este foarte asemănătoare. Din fericire, ceea ce am simțit când am citit scenariul a fost exact ceea ce am simțit când l-am jucat. Cred că Çınar este un personaj cu o energie mai mare decât personajul din versiunea originală a serialului.”, a declarat.

În articolul Cine este Deniz Can Aktaş din “Agenția de talente și sentimente”. Totul despre îndrăgitul actor turc:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Orașul din România unde s-au înregistrat 0 grade, în timp ce în restul țării toamna pare că nici n-a venit
observatornews.ro
Orașul din România unde s-au înregistrat 0 grade, în timp ce în restul țării toamna pare că nici n-a venit
Cum arată casa în care trăiesc Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. Imagini cu locuința de lux de la Roma
a1.ro
Cum arată casa în care trăiesc Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. Imagini cu locuința de lux de la Roma
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Gabi Torje, dezvăluiri dureroase la Asia Express. Ce l-a făcut să dea totul pentru fotbal: „Sunt mândru”
as.ro
Gabi Torje, dezvăluiri dureroase la Asia Express. Ce l-a făcut să dea totul pentru fotbal: „Sunt mândru”
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
MediCOOL
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Actor turc iubit de români, găsit mort în locuință. Ultimele imagini cu el în viață
Spynews
Actor turc iubit de români, găsit mort în locuință. Ultimele imagini cu el în viață
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
DeParinti
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
MediCOOL
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x