Cum arată Gizem Arikan, actrița din serialul “Păsări rănite”, fără pic de machiaj pe chip

Publicat pe 18.03.2022 la 17:57 Actualizat pe 25.03.2022 la 00:32

Gizem Arikan a a fost descoperită prin intermediul serialului "Păsări rănite", însă puțini știu cum arată aceasta când nu intră pe mâna stiliștilor. Fanii au fost încântați să vadă o fotografie cu ea, naturală.

Gizem Arikan

TV Happy

La doar 28 de ani a ajuns o celebritate internațională și a atins inimile multor oameni. Rolurile ei i-au pus în evidență calitățile feminine, dar și talentul incontestabil. Gizem Arikan a cucerit fanii din întreaga lume prin frumusețea ei răvășitoare în utlima fotografie postată pe rețelele de socializare, când apare fără pic de machiaj.

Cum arată Gizem Arikan când nu intră pe mâna stiliștilor

Aceasta este una dintre cele mai iubite actrițe de telenovele turcești, care reușește să surpindă publicul masculin la fiecare apriție. Deși s-a consacrat ca o figură diafană, aceasta își arată feminitatea pe internet.

Telespectatorii au văzut o mereu aranjată de stiliști, însă niciodată nu a văzut o fără pic de machiaj pe chip. De data aceasta actrița și-a făcut curajul și a dezvăluit fanilor tenul său exact așa cum este fără a avea pic de retuș

Gizem Arikan a reușit să atragă din nou presa asupra sa, după ce s-a fotografiată așa cum puțini au avut ocazia să o vadă. Tenul său este impecabil și luminos, iar trăsăturile chipului sunt aceleași ca în fotografiile realizate de fotografi profesioniști. Se poate observa clar că actrița a renunțat la machiaj.

Păsări rănite, o dramă cu Ali Yasin Özegemen și Gizem Arikan

Părări rănite este o producție turcească, care prezintă povestea emoționantă a trei personaje, încărcate cu rănile trecutului.

Despre greutățile vieții și soluțiile ce le stau la îndemână, personajele serialului oferă o poveste înduioşătoare.

Drama Păsări rănite îi are ca protagoniști pe Ali Yasin Özegemen și Gizem Arikan în cele mai grele roluri ale lor. Serialul se învârte în jurul a doi orfani care fug de un criminal nemilos. Aceștia încearcă să-și creeze o nouă viață la Istanbul. Meryem este o tânără puternică, frumoasă și determinată care a încercat în ultimii cinci ani să-l crească pe fratele său mai mic, Omer.

În articolul Cum arată Gizem Arikan, actrița din serialul “Păsări rănite”, fără pic de machiaj pe chip:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
observatornews.ro
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
MediCOOL
Alimente cu un conținut ridicat de probiotice. Ce poți consuma pentru a-ți sprijini sănătatea sistemului digestiv
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Spynews
Prima reacție a familiei lui Gabi Stângău după ce Diana Berințan s-a afișat cu noul iubit: ”A rămas al nimănui”
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
DeParinti
Cum să-i ajuți pe copii să își facă singuri temele, fără să devii „polițistul” lor
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
MediCOOL
Tulburarea de stres posttraumatic: cauze, simptome și metode de tratament
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x