Demet Evgar, în studio alături de prieteni. Actrița din “Flăcările Destinului” a fost surprinsă într-o ipostază inedită

Publicat pe 28.05.2022 la 18:00 Actualizat pe 28.05.2022 la 18:04

Demet Evgar și-a surprins din nou urmăritorii din mediul online. Frumoasa actriță din “Flăcările Destinului” cântă alături de prieteni și îi invită pe internauți la un concert aparte.

Demet Evgar poartă un tricou negru, o cămașă în carouri și o geacă subțire, maro

Demet Evgar în "Flăcările Destinului"

Happy Channel

Demet Evgar se numără printre vedetele din Turcia cu mare succes la public. Datorită rolurilor pe care le-a interpretat în seriale de succes, dar mai ales datorită personajului din “Flăcările Destinului”, actrița a reușit să-și strângă o comunitate impresionantă de fani.

Aceasta este și o împătimită a rețelelor sociale, astfel că ori de câte ori are ocazia, le arată celor care o îndrăgesc momente din viața ei. Cele mai recente postări o arată pe Demet Evgar alături de prieteni, cântând.

Demet Evgar și trupa ei se pregătesc de concert, iar vedeta a ținut să facă mai multe precizări chiar în dreptul videoclipurilor postate.

Demet Evgar, în studio alături de prieteni

Este cunoscut faptul că Demet Evgar este o actriță desăvârșită, atât pe micile ecrane, cât și pe scenele de teatru. Un alt talent pe care aceasta îl posedă este vocea inconfundabilă.

Astfel, cu ultimele sale postări de pe rețelele sociale, Demet Evgar anunță un concert alături de câțiva prieteni cu care și-a alcătuit o formație. După imaginile pe care le-a arătat de la petrecerea prietenei sale actrițe, acum a venit momentul pentru alte clipe inedite împărtășite cu toată lumea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Vom avea un mic concert fără prea multe repetiții în avans. Toți banii se vor duce către organizațiile non-guvernamentale.”, a scris Demet Evgar. După cum se poate vedea în descrierea următoarei fotografii, Demet Evgar precizează că va cânta și în cadrul Târgului de Crăciun din Istanbul.

Cei care au început să o îndrăgească pe Demet Evgar din serialul “Flăcările Destinului” știu că aceasta este atât cântăreață, cât și actriță, însă puțini au văzut-o repetând și performând cu adevărat. Născută la 18 mai 1980 în Turcia, aceasta și-a început cariera ca și actriță de teatru, însă pe parcurs a reușit să scoată și câteva single-uri care au funcționat foarte bine la public.

Demet Evgar, concert de Crăciun alături de prieteni

Demet Evgar a scos mai multe single-uri de-a lungul carierei sale printre care și Farketmeden" (2013), "Mak Mek Mok" (2014), "Bu Şarkıyı Dinliyorsan" (2019), "Nanay" (2020), "Rüyamda Buluttum (2021).

La sfârșit de an, actrița din “Flăcările Destinului” a pregătit un concert special alături de mai mulți prieteni, iar părți din piesele pe care le vor cânta au ajuns și în mediul online puțin mai devreme. Datorită meritelor sale pe scenele de teatru și film, Demet Evgar a câștigat mai multe premii importante printre care și “Cea mai bună actriță în rol principal” mai mulți ani la rând.

Rolul lui “Cemre” din “Flăcările Destinului” au transpus-o pe Demet Evgar într-o altă lume și i-a dăruit o notorietate cum doar visa înainte. Fanii din lumea întreagă așteaptă cu sufletul la gură proiectele vedetei și speră că va mai juca într-o altă producție la fel de bine construită.

Demet Evgar are 1.5 milioane de fani pe contul personal de Instagram, acolo unde reușește să arate în fiecare zi câteva momente din viața ei. Pe platourile de filmare, pe scenă, în vacanțe sau acasă, Demet Evgar demonstrează de fiecare dată că duce o viață normală, în ciuda succesului pe care îl are.

În articolul Demet Evgar, în studio alături de prieteni. Actrița din “Flăcările Destinului” a fost surprinsă într-o ipostază inedită:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Românii se împrumută tot mai mult pentru o locuință. Cu cât a crescut creditul ipotecar în ultimii 6 ani
observatornews.ro
Românii se împrumută tot mai mult pentru o locuință. Cu cât a crescut creditul ipotecar în ultimii 6 ani
Program TV Antena 1. Insula Iubirii nu se difuzează vineri, 25 septembrie. Când poate fi urmărită următoarea ediție
a1.ro
Program TV Antena 1. Insula Iubirii nu se difuzează vineri, 25 septembrie. Când poate fi urmărită următoarea ediție
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
useit.ro
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
as.ro
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
MediCOOL
Vârsta la care scade fertilitatea femeii. De ce nu se mai „prinde” sarcina?
Mama lui Valerie Lungu a izbucnit din nou! Victoria Lungu a tras un semnal de alarmă
Spynews
Mama lui Valerie Lungu a izbucnit din nou! Victoria Lungu a tras un semnal de alarmă
Ce trebuie să știi dacă ai o sarcină cu risc crescut
DeParinti
Ce trebuie să știi dacă ai o sarcină cu risc crescut
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x