Demet Özdemir se bucără pentru prima oară de o vacanță de vară de trei luni. Proiectul “Numele meu este Farah” continuă și în sezonul doi

Publicat pe 14.06.2023 la 15:56 Actualizat pe 14.06.2023 la 16:29

Demet Özdemir are pentru prima oară o vacanță prelungită. Proiectul "Numele meu este Farah" i-a oferit această oportunitatea.

Demet Özdemir poartă o bluză roșie cu mâneci lungi, are părul desprins și își ține mâna dreaptă spre cap

Demet Özdemir se bucără pentru prima oară de o vacanță de vară de trei luni

Instagram

Demet Özdemir a avut numai de câștigat odată cu proiectul “Numele meu este Farah”. Primul sezon a avut 14 episoade și a ajuns la final.

Demet Özdemir se bucără pentru prima oară de o vacanță de vară de trei luni

A împărțit platourile de filmare cu Engin Akyürek și a reușit încă o dată să-și surprindă fanii, atât telespectatorii cât și internauții. Astfel, a avut oportunitatea de a-și demonstra calitățile. Se pare că povestea va continua și în cel de-al doilea sezon. Chiar dacă cifrele nu au fost cele mai bune în ceea ce privește serialul, cererile publicului din mediul online i-au făcut pe producători să regândească totul. Fanii din afara Turciei s-au arătat cei mai interesați în a vedea cum totul va lua o nouă întorsătură.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Demet Özdemir a mărturisit că proiectul a învățat-o mutle lucruri și i-a oferit șansa de a se bucura de vacanță timp de trei luni de zile.

“A fost foarte drăguț. Totul a fost foarte bine pus la punct, foarte disciplinat. A fost un sezon în care am învățat multe lucruri despre mine. Am descoperit multe lucruri incredibile. Este pentru prima oară când petrec o vacanță de 3 luni, non-stop. Mă simt foarte norocoasă, mă simt bine.”, a declarat vedeta din Turcia. Deja a început să urce fotografii nenumărate pe contul personal de Instagram. Are peste 15 milioane de prieteni virtuali.

Citește și: Aproape sărut? Imagini pasionale cu Demet Ozdemir și actorul din Adim Farah, pe platoul de filmare. Ce au surprins camerele

A publicat până în prezent peste 900 de imagini și filmulețe și se încadrează fără doar și poate în cele mai importante topuri. Dat fiind faptul că a lucrat intens de-a lungul anilor, acum vedeta se gândește la o vacanță prelungită.

“Este mereu plăcut să citești lucruri drăguțe. Cei care mă plac au fost foarte surprinși să vadă toate pozele astea pentru că de obicei eu nu plec în vacanță. A fost un lucru bun și pentru ei, de asemenea.”, a subliniat vedeta.

Demet Özdemir își cumpără casă în Grecia

Vedeta de origine turcă a declarat că este pe punctul de a-și achiziționa o casă în Grecia și este pregătită să petreacă toată vara distrându-se. De când a divorțat de Oguzhan Koc nu a mai vorbit despre viața sa personală.

Cele mai recente apariții ale sale în mediul online o surprind la piscină, acolo unde își etalează trupul de invidiat. Cât despre Engin Akyürek, acesta se bucură de succesul pe care l-a înregistrat cu producția Numele meu este Farah. Și-a lansat cartea și a fost întâmpinat cu brațele deschise de către fani.

Citește și: Demet Özdemir are un nou pretendent în viața sa. După divorț, vedeta din “Vis de iubire” a trecut la nivelul următor

“Sunt foarte fericit că am avut oportunitatea să joc cu Demet. Am prins o energie foarte bună, ceea ce s-a reflectat de asemenea și în munca noastră. Este o persoană care își face treaba foarte bine și a jucat-o foarte bine pe Farah, în opinia mea.”, a mărturisit actorul.

Nu este pentru prima oară când cei doi își atribuie succesul și constată că au întâlnit o energie excelentă pe platourile de filmare. Cele mai multe dintre fotografiile apărute în cadrul lansării de carte sunt deja în mediul online. Actorul a ținut să se lase fotografiat alături de copii.

În articolul Demet Özdemir se bucără pentru prima oară de o vacanță de vară de trei luni. Proiectul “Numele meu este Farah” continuă și în sezonul doi:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
observatornews.ro
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
a1.ro
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
HelloTaste.ro
Brownie cu ciocolată și cremă de dovleac. Un desert de toamnă savuros și spectaculos
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
MediCOOL
Efectele consumului zilnic de floricele de porumb asupra colesterolului. Cât de benefic este acest preparat simplu
Ce se întâmplă dacă folosești aceeași față de pernă prea multe nopți la rând. Cât de des ar trebui schimbată, de fapt
Spynews
Ce se întâmplă dacă folosești aceeași față de pernă prea multe nopți la rând. Cât de des ar trebui schimbată, de fapt
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
DeParinti
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
MediCOOL
Alimente care pot ameliora arsurile la stomac. Pot fi eficiente în tratarea acestui simptom digestive
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
HelloTaste
Mămăligă pe pături – 4 variante tradiționale după Radu Anton Roman
close
x