Gabriela Spanic, detalii inedite din viața intimă. Vedeta vorbește deschis despre relațiile în care a fost implicată

Publicat pe 02.12.2021 la 12:42 Actualizat pe 02.12.2021 la 13:39

Ca și personajul pe care l-a interpretat în telenovela “Si nos dejan”, Gabriela Spanic spune că a avut parte de câteva experiențe care i-au redat vitalitatea și bucuria. Actrița dă detalii inedite din viața intimă și vorbește deschis despre relațiile în care a fost implicată.

Gabriela Spanic poartă pantaloni lungi negri și are un cățel în brațe

Gabriela Spanic ajunge la o întâlnire cu fanii în Sao Paulo în 2019

Profimedia Images

Gabriela Spanic, una dintre cele mai frumoase vedete din telenovele și protagonista din “La Usurpadora”, a decis că este momentul să nu-și mai ascundă viața privată. Astfel, vedeta a făcut câteva mărturisiri care i-au uimit de-a dreptul pe fani.

În telenovela “Si nos dejan”, joacă rolul unei femei care își regăsește energia și puterea cu ajutorul unor trucuri, iar în viața reală se pare că actrița este la fel de norocoasă.

Deși are 47 de ani, Gabriela Spanic posedă încă un trup de zeiță și reușește cu ușurință să concureze cu femeile mult mai tinere. Astfel, aceasta și-a luat inima în dinți și a vorbit despre relațiile amoroase pe care le-a avut cu bărbați mai mici de vârstă.

Gabriela Spanic, detalii inedite din viața intimă

După ce i-a făcut viața un calvar lui “Lucero” în telenovela “Soy tu duena” acum 11 ani, Gabriela Spanic s-a întors în “Si nos dejan” pentru a juca rolul unei femei explozive, care, care și actița, a avut o relație amoroasă cu un bărbat mult mai mic de vârstă. În acea telenovelă, Gabriela Spanic a trăit o poveste de iubire cu Carlos Said.

Vedeta spune că aceste situații nu sunt jenante, din contră, tinerii au foarte multă vitalitate și energie, ceea ce își dorește și ea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Sunt foarte mândră de acest personaj, mă face să mă simt din nou tânără. Dacă voi credeți că arăt ca în tinerețe este pentru că am foarte mare grijă ce mănânc și cum îmi petrec fiecare zi. Personajul meu își dorește să fie o femeie liberă, să nu dea socoteală nimănui. Asta se întâmplă cu toate femeile din ziua de azi, vor să treacă peste aceste subiecte tabu.”, spune vedeta.

Gabriela Spanic spune că nu este nicio jenă să fii cu un bărbat mult mai tânăr: “Dacă bărbații sunt cu femei mai tinere, nu este nicio treabă, dar dacă femeile mai trecute prin viață sunt cu bărbați de 25 de ani, deja se trag semnale de alarmă.”

Gabriela Spanic, idilă amoroasă cu bărbați mult mai tineri

În telenovela “Si nos dejan”, Gabriela Spanic joacă alături de Mayrin Villanueva, cea care o interpretează pe prietena ei, “Alicia”.

“Atunci când va afla Alicia, va exista o explozie, chiar dacă ea face același lucru. Personajul meu trece prin situații mult mai complicate cum ar fi violență. Multe femei se vor regăsi aici.”, spune Gabriela Spanic.

Cât despre colegii de platou, aceasta spune că s-au înțeles cu toții și au tratat subiectul ca pe o muncă, dar au luat și pauze atunci când era nevoie.

După ce a vorbit despre personajul ei din telenovelă, femeia care are o relație cu un bărbat mai tânăr, actrița nu s-a putut ascunde și fără să dea prea multe detalii, a mărturisit că a avut relații intime cu un bărbat mai tânăr.

“N-o să dau detalii, dar da, am avut. Este divin, m-a făcut să mă simt puternică.”, a mărturisit aceasta.

Gabriela Spanic spune că nu va refuza o propunere de genul în viitor, asta pentru că își dorește să evolueze, să devină o versiune mai bună a sa. “Atunci când nu sunt pe platourile de filmare sunt un copil, foarte distractivă, gătesc foarte bine. Am energie multă și mă distrez. Nu îmi place să mă machiez, sunt în elementul meu.”, a spus.

În articolul

Gabriela Spanic, detalii inedite din viața intimă. Vedeta vorbește deschis despre relațiile în care a fost implicată

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

PARTENERI

Catine.ro
Horoscopul zilei de 26 aprilie 2024. Gemenii încep un proiect nou. Află ce se întâmplă cu zodia ta
observatornews.ro
Povestea româncei care se luptă de 10 ani cu Tesla. "Elon a plătit 16 avocaţi împotriva unei singure inginere din România"
a1.ro
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
HelloTaste.ro
Carne de porc cu legume la cuptor, perfectă pentru masa de Paște
Catine
Zodii norocoase în ziua de 26 aprilie 2024. Trei nativi care vor avea parte de reușite
useit.ro
De ce îți merge atât de greu telefonul. Experții au dezvăluit motivele reale
as.ro
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
MediCOOL
Ce este un RMN, când este indicat și cum te pregătești pentru el
Spynews
Locul accidentului în care a murit Mădălin din Olt a luat foc! Totul a fost distrus complet de flăcări: ”Din cauza...” / FOTO
DeParinti
5 semne că adolescentul este dependent de telefon
MediCOOL
Obiceiuri sănătoase pentru a trăi mult. Cum îți pot crește durata de viață
HelloTaste
7 condimente pentru carnea de miel. Ce nu trebuie să-ți lipsească pentru o masă delicioasă
x