Gökberk Demirci își surprinde fanele cu o fotografie din vacanță. Actorul din “Jurământul” apare cu cămașa descheiată

Publicat pe 14.07.2022 la 13:54 Actualizat pe 14.07.2022 la 14:40

Gokberk Demirci își surprinde încă o dată fanele cu o fotografie din vacanță. Actorul nu se dezice de aparițiile la bustul gol și apare cu cămașa descheiată.

Gökberk Demirci este îmbrăcat în negru și își ține mâna dreaptă în dreptul gurii

Gökberk Demirci din "Jurământul"

Happy Channel

Gökberk Demirci se numără printre cei mai îndrăgiți actori din Turcia la momentul actual. Datorită rolului său de protagonist din serialul “Jurământul” a reușit să cucerească inimile telespectatorilor din lumea întreagă. Cu toate că este o nouătate în lumea showbizului, acesta reușește cu brio să treacă peste toate piedicile celebrității. Este la fel de activ și în mediul online, acolo unde de cele mai multe ori împărtășește cu internauții clipe din viața sa.

Gökberk Demirci își surprinde fanele cu o fotografie din vacanță

Pentru Gökberk Demirci vor fi întotdeauna cuvinte de ajuns care să exprime talentul său nemărginit atunci când vine vorba despre actorie. Și dacă pe plan profesional a demonstrat că se poate încadra în această branșă, pe plan personal nu a ezitat să-și asume cu sinceritate despărțirea de fosta sa colegă de platou, Özge Yağız. Cei doi au format împreună un cuplu îndrăgit de toată lumea. La foarte puțin timp după ce au declarat că se căsătoresc, îndrăgostiții și-au anunțat separarea.

Urmărește "Jurământul", de luni până miercuri de la 20.00, doar la Happy Channel

Gökberk Demirci a continuat să fie activ pe pagina personală de Instagram, acolo unde de cele mai multe ori l-a arătat tuturor pe Odin, câinele său. Micile întâmplări alături de patruped au fost întotdeauna apreciate, însă cele mai discutate fotografii au fost cele în care actorul apare fără cămașă. Cei peste 1 milion de fani nu au ezitat să-i complimenteze aparițiile.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Poza asta are o poveste”, “Regele”, “Ai postat o altă fotografie”, “Frumosul și atrăgătorul nostru rege”, „Să ai o vacanță frumoasă”, au fost doar câteva dintre comentariile lăsate de internauți. Peste 6 mii de mesaje au fost lăsate pe pagina de socializare a actorului. Deși va rămâne întotdeauna iubitul frumoasei Özge Yağız, cei care îi apreciază munca știu deja despre destrămarea cuplului.

La scurt timp după ce actrița și-a făcute publice sentimentele pentru partenerul său și a povestit frânturi din viața lor, fotografiile romantice din mediul online au dispărut.

Gökberk Demirci își continuă viața după despărțirea

Deși la momentul actual nu este implicat în niciun proiect profesional, toată lumea știe că frumoasa Özge Yağız este protagonista serialului Baba. Până acum, fostul său iubit nu a făcut nicio declarație oficială legată de planurile sale de viitor, însă fanii așteaptă cu nerăbdare acest lucru.

Rochia de mireasă pe care Özge Yağız urma să o poarte a fost dată uitării odată cu fotografiile ștere din mediul online. După ce actrița a mărturisit că relația cu partenerul său îi aduce numai beneficii, despărțirea a survenit imediat. Cu toate că nimeni nu a crezut că plecarea actriței din cadrul serialului “Jurământul” va cauza despărțirea celor doi, iată că inevitabilul s-a produs. Internauții afirmau că Özge Yağız este o artistă mult prea completă pentru a continua aceeași poveste la nesfârșit.

Chiar și ea, într-un interviu recent a declarat că-și poate schimba personalitatea în funcție de rolul pe care îl interpretează. A mai subliniat faptul că nu se află într-o relație la momentul actual și că își continuă proiectele profesionale început nu demult. Cât despre Gökberk Demirci, acesta nu a oferit niciun indiciu din care să reiasă faptul că este singur sau nu.

În articolul Gökberk Demirci își surprinde fanele cu o fotografie din vacanță. Actorul din “Jurământul” apare cu cămașa descheiată:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Regula pe care mulți angajați nu o știu despre zilele de concediu nefolosite. Ce se întâmplă după 18 luni
observatornews.ro
Regula pe care mulți angajați nu o știu despre zilele de concediu nefolosite. Ce se întâmplă după 18 luni
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
a1.ro
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
useit.ro
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist 24 de ani și ambasador la Paris
Spynews
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist 24 de ani și ambasador la Paris
Cum să găsești timp pentru fiecare copil într-o familie numeroasă
DeParinti
Cum să găsești timp pentru fiecare copil într-o familie numeroasă
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
close
x