Hande Erçel și Barış Arduç au reușit să atragă atenția la Berlin. A avut loc premiera seriei Leave it to the wind

Publicat pe 08.01.2025 la 11:07 Actualizat pe 08.01.2025 la 12:09

A avut loc la Berlin premiera producției Rüzgara Bırak cu Hande Erçel și Barış Arduç în rolurile principale. Cei doi au pozat în fața jurnaliștilor.

actori pe platourile de filmare

Hande Erçel și Barış Arduç au reușit să atragă atenția la Berlin

Instagram

Premiera filmului “Rüzgara Bırak” cu Hande Ercel și Baris Arduc a avut loc în Berlin. A fost așteptată cu nerăbdare de audiență și a fost întâlnită cu acceptare. Actorii de succes s-au întâlnit cu fanii și au declarat că va putea fi difuzat pentru audiența generală pe 14 februarie, chiar de Valentine’s Day.

Hande Ercel și Baris Ardus au reușit să atragă atenția la Berlin

Doi dintre cei mai îndrăgiți actori din Turcia la momentul actual s-au aflat la Berlin pentru a-și promova filmul în care joacă rolul de protagoniști. Este vorba despre “Rüzgara Bırak”. Au reușit să atragă atenția cu ținutele lor, dar și cu faptul că au fost mereu la fel de zâmbitori. Hande Ercel continuă să fie una dintre vedetele cheie din țara sa natală. Are peste 31 de milioane de prieteni virtuali pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 700 de fotografii și filmulețe. În cele mai recente dintre acestea o vedem alături de colegul de platou.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Ești o persoană care se lasă purtată de vânt sau una care nu poate?”, a scris în dreptul mai multor fotografii celebra vedetă. Premiera filmului de la Berlin a avut loc într-o după-amiază. La patru cinematografie a putut fi urmărit, iar actorii le-au mulțumit tuturor celor care le-au fost alături. Îmbrăcată într-un top scurt ce i-a lăsat decolteul la vedere și cu pantaloni lungi, așa a apărut Hande Ercel alături de colegul său.

Citește și: Gamze Erçel i-a sărbătorit ziua fiicei cu o petrecere tematică. Hande Erçel nu a lipsit de pe lista de invitați

Într-o postare din mediul online, Hande Ercel a adresat o întrebare fanilor din Berlin. „Ești pregătit Berlin?”. Dacă inițial s-a vorbit despre faptul că filmul ar fi trebuit fi urmărit doar într-o singură sală de cinema, în cele din urmă cererea a fost mult prea mare și a fost prezentat în patru săli diferite.

Detalii despre filmul turcesti cu Hande Ercel în rol principal

Urmează să apară pe 14 februarie 2025 pe una dintre cele mai urmărite platforme de streaming. Cu Hande Ercel în rol principal se așteaptă a fi un succes. Printre actorii care fac parte din distribuție se numără Gozde Multuer – Yasemin, Șebnem Sonmez, Tugrul Tulek, Baris Aytac – Yaman, Olimpia Ahnek – Sirma, Ahmet Saracoglu – Arif, Serhat Nalbantoglu – Nazmi. Regizorul este Engin Erden, iar scenaristul Ceylan Naz Baycan.

Citește și: Sora faimoasei Hande Erçel a optat pentru o schimbare de look. Cum arată în prezent Gamze Erçel

Filmul prezintă povestea a doi moștenitori ai unei companii, Aslı Mansoy și Ege Yazıcı, care au viziuni diferite privind viitorul afacerii. Aslı este o femeie modernă, obișnuită cu viața urbană, în timp ce Ege este un surfer relaxat din Çeşme. În ciuda diferențelor, cei doi descoperă că au multe în comun atunci când colaborează în conducerea companiei.

Filmările au avut loc în Cesme, Turcia, astfel a fost surprinsă regiunea Turciei. Rüzgara Bırak" va fi disponibil pe Netflix începând cu 14 februarie 2025, oferind o poveste de dragoste ideală pentru a fi vizionată de Ziua Îndrăgostiților. Nu este de mirare că Hande Ercel urmează să impresioneze încă o dată într-un rol principal, așa cum a făcut-o și până în prezent. Cele mai recente producții în care a jucat s-au bucurat de succes.

În articolul Hande Erçel și Barış Arduç au reușit să atragă atenția la Berlin. A avut loc premiera seriei Leave it to the wind:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare"
observatornews.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare"
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii au ieșit la iveală
a1.ro
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii au ieșit la iveală
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
useit.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
as.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
MediCOOL
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Spynews
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
DeParinti
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
MediCOOL
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x