Jacqueline Bracamontes a trecut prin momente emoționante. Fiica actriței a ajuns de urgență la spital

Publicat pe 29.10.2021 la 11:49 Actualizat pe 29.10.2021 la 12:20

Una dintre cele mai cunoscute actrițe de telenovela, Jaqueline Bracamontes a trecut prin momente emoționante. Fiica acesteia a ajuns de urgență la spital din cauza unui deget rupt.

Jaqueline Bracamontes poartă o rochie neagră, de gală și are părul prins în coc

Jaqueline Bracamontes în cadrul Billboard Latin Music Awards în 2020

Getty

Jacqueline Bracamontes este una dintre cele mai cunoscute mămici din showbiz, având cinci fetițe pe care le iubește enorm. Din cauza unor complicații, la prima naștere de gemeni, actrița și-a pierdut băiețelul.

Ulterior, vedeta a mai născut o serie de gemeni, iar familia i s-a întregit odată ce toate fetițele ei au ajuns să fie împreună.

Recent, actrița le-a povestit fanilor despre momentul emoționant prin care a trecut alături de fiica Renata, care a trebuit să fie dusă de urgență la spital. Doctorii i-au oferit primul ajutor, iar situația nu a degenerat.

Jacqueline Bracamontes a trecut prin momente emoționante

Renata, fiica actriței Jaqueline Bracamontes și a lui Martín Fuentes, și-a fracturat degetul și a trebuit să fie dusă de urgență la spital pentru a primi cele mai bune îngrijiri.

Este normal ca într-o casă cu copii mici, accidentele să fie la ordinea zilei și de cele mai multe ori, acestea sunt rezolvate rapid cu un bandaj și un pupic din partea mamei, însă în acest caz, una dintre fiicele actriței Jaqueline Bracamontes a fost nevoită să meargă de urgență la spital.

Renata se juca prin casă alături de surorile sale, moment în care și-a fracturat degetul și atunci au apărut complicații. Soțul actriței Jaqueline Bracamontes a oferit toate detaliile pe contul personal de Instagram, acolo unde fanii așteptau nerăbdători un mesaj din partea părinților copilei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Renny este cea mai curajoasă. Și-a tăiat și fracturat degetul într-o poartă, micuța mea. Sunt impresionat de curajul pe care îl are Renny.”, a fost mesajul transmis de Fuentes.

În ciuda faptului că cei doi părinți nu au oferit detalii legate de nefericitul eveniment, atât Jaqueline cât și Fuentes au fost foarte impresionați de curajul micuței Renata. Aceasta și-a rupt tendonul și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Fiica actriței Jaqueline Bracamontes a ajuns de urgență la spital

Jaqueline Bracamontes și soțul ei au menționat că Renata a fost foarte curajoasă pe tot parcursul intervenției medicilor, astfel că a putut să se întoarcă acasă câteva ore mai târziu.

Se pare că micuța a dezvoltat un apetit pentru practicarea sporturilor extrem, lucru pe care cu siguranță l-a învățat de la tatăl ei.

Jaqueline Bracamontes și Martin Fuentes s-au căsătorit în octombrie 2011 în Guadajalara. Un an mai târziu, cei doi anunțau că urmează să devină părinți de gemeni. În ciuda fericirii care i-a cuprins pe cei doi la momentul respectiv, actrița a trecut printr-un moment tragic, atunci când băiețelul abia născut a murit din cauza unor complicații.

În 2013, Bracamontes anunța că este din nou însărcinată, iar peste nouă luni a dat naștere unei fetițe pe care au numit-o Carolina. În 2016, actrița a dat naștere unei alte fetițe, Renata.

Pe 20 decembrie 2018, Jaqueline Bracamontes a dat naștere unei noi perechi de gemeni, Emilia și Paula, două fetițe care i-au umplut din nou casa de bucurie.

De-a lungul carierei sale, actrița a primit nenumărate premii datorită rolurilor pe care le-a interpretat fără greș în telenovele care au ajuns pe primele locuri în topurile internaționale.

În articolul Jacqueline Bracamontes a trecut prin momente emoționante. Fiica actriței a ajuns de urgență la spital:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Chirie sau rată? Când merită să cumperi apartament și când e mai bine să stai în chirie
observatornews.ro
Chirie sau rată? Când merită să cumperi apartament și când e mai bine să stai în chirie
Cristina Petre de la Insula Iubirii, primele imagini după operație. Ce s-a întâmplat în timpul intervenției: „Am ajuns la ATI”
a1.ro
Cristina Petre de la Insula Iubirii, primele imagini după operație. Ce s-a întâmplat în timpul intervenției: „Am ajuns la ATI”
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
useit.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Prietenul miliardar al lui Ion Ţiriac, arestat pe aeroport. Ce i s-a putut găsit în bagaj
as.ro
Prietenul miliardar al lui Ion Ţiriac, arestat pe aeroport. Ce i s-a putut găsit în bagaj
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
MediCOOL
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Ema Oprișan, declarații exclusive despre sarcină! Va deveni sau nu mămică din nou: "Copiii sunt o binecuvântare"
Spynews
Ema Oprișan, declarații exclusive despre sarcină! Va deveni sau nu mămică din nou: "Copiii sunt o binecuvântare"
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
DeParinti
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
MediCOOL
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x