Julian Gil și-a condus fiica spre altar. Actorul a plâns de fericire

Publicat pe 15.09.2021 la 09:39 Actualizat pe 15.09.2021 la 10:41

Julian Gil și-a condus fiica spre altar și și-a văzut visul cu ochii. Actorul a plâns de fericire atunci când a văzut-o pe Nicolle îmbrăcată în rochie de mireasă. Ceremonia a fost una restrânsă, iar invitații au putut petrece până în zori în aer liber.

Julian Gil în cadrul unui eveniment în Miami Florida

Profi Media Images

Julian Gil, actorul în vârstă de 51 de ani, și-a condus fiica spre altar și și-a văzut visul cu ochii. Evenimentul a fost unul unic, mai ales că tinerii căsătoriți au trecut prin câteva momente dificile înainte de cununia religioasă.

Ceremonia a avut loc la Madrid, iar Julian Gil nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când și-a văzut unica fiică îmbrăcată în rochie de mireasă. După doi ani de la cununia civilă, Nicolle și Inigo Arino și-au jurat iubire eternă în fața lui Dumnezeu.

Julian Gil a fost vizibil emoționat în timpul cununiei religioase, astfel că, la un moment dat, acesta a izbucnit în plâns.

Julian Gil și-a condus fiica spre altar și a plâns de fericire

„A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, dacă nu chiar cel mai frumos. Să-mi văd fiica la altar împreună cu partenerul ei m-a făcut să plâng. După ce Inigo a câștigat lupta cu cancerul, luptă la care a participat în permanență și Nicolle, iată că acum a venit momentul ca cei doi să aibă parte de fericire și iubire pentru eternitate.

Astăzi celebrăm două momente inedite: nunta și viața”, a mărturisit Julian Gil asta după ce preotul a conchis: “Vă declar soț și soție.”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Julian Gil a devenit tată în adolescență, însă acest lucru nu l-a oprit să își crească fiica așa cum trebuie.

Nicolle, fiica actorului, s-a căsătorit civil pe data de 1 octombrie 2019, iar nunta a fost programată în martie 2020. Cu toate acestea, evenimentul a fost amânat din cauza unei vești tulburătoare.

Fiica lui Julian Gil a trecut prin momente tulburătoare

Nicolle, fiica lui Julian Gil și soțul ei, Inigo Arino, au aflat o veste care i-a dat peste cap chiar după ce s-au cununat civil. Bărbatul a decoperit că are cancer, însă cu ajutorul doctorilor, dar și cu susținerea necondiținată a celor dragi, Inigo s-a declarat învingător și totul a revenit la normal.

Astfel, nunta lui Nicolle cu Inigo a avut loc pe data de 10 septembrie 2021, eveniment care l-a făcut pe Julian Gil să recunoască faptul că este o persoană sensibilă, mai ales dacă este vorba de fiica lui.

“Nu pot să explic ce-am simțit pentru că a fost ceva ce n-am mai trăit vreodată. Am plâns, însă au fost lacrimi de fericire, de satisfacție, de mândrie, asta pentru că fiica mea și-a trăit cel mai măreț vis al ei. Suntem fericiți pentru că Nicolle a fost înconjurată de oameni pe care ea îi iubește. Fără îndoială, a fost o zi extrem de specială”, a declarat Julian Gil.

În luna iulie, actorul mărturisea că este pregătit să se implice în pregătirea evenimentului și îi stă la dispoziție fiicei sale.

“M-a luat drept un organizator de nunți. Este copila mea. Deși are 34 de ani, mereu va rămâne copila mea”, a mai spus actorul.

Julian Gil s-a declarat extrem de mulțumit de eveniment, mai ales că invitații au putut să petreacă în aer liber și să se bucure de priveliște. Evenimentul a avut loc la El Campillo, o locație unică aproape de Madrid. Nicolle a purtat o rochie albă de prințesă cu un decolteu în formă de inimă și a optat pentru flori 3D, accesorii ce i-au pus în evidență silueta.

În articolul Julian Gil și-a condus fiica spre altar. Actorul a plâns de fericire:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Catine.ro
Kris Jenner, dezamăgită din cauza unui lifting facial de 100.000 de dolari. Cum au surprins-o fotografii pe vedetă
Destinaţia din Ungaria pe care românii o numesc "acasă". E la doar o oră de mers de graniţă
observatornews.ro
Destinaţia din Ungaria pe care românii o numesc "acasă". E la doar o oră de mers de graniţă
Premierele toamnei la Antena 1 și AntenaPLAY! Când încep „Insula Iubirii”, „Asia Express” și „Destine cu parfum de lavandă”
a1.ro
Premierele toamnei la Antena 1 și AntenaPLAY! Când încep „Insula Iubirii”, „Asia Express” și „Destine cu parfum de lavandă”
Happy Channel
HelloTaste.ro
Happy Channel
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
useit.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Ion Țiriac a atras toate privirile la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”. Gestul făcut pentru „Zeița de la Montreal”
as.ro
Ion Țiriac a atras toate privirile la inaugurarea Sălii „Nadia Comăneci”. Gestul făcut pentru „Zeița de la Montreal”
Ce se întâmplă dacă mănânci zilnic dimineața fructe uscate. Efectele acestei schimbări în alimentație
MediCOOL
Ce se întâmplă dacă mănânci zilnic dimineața fructe uscate. Efectele acestei schimbări în alimentație
Cine este bărbatul care a cerut-o în căsătorie pe Daniela Crudu. Are doi copii cu el
Spynews
Cine este bărbatul care a cerut-o în căsătorie pe Daniela Crudu. Are doi copii cu el
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
DeParinti
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
MediCOOL
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Happy Channel | V2
HelloTaste
Happy Channel | V2
close
x