Natalia Oreiro surprinde într-un costum roșu, mulat. Vedeta din “Înger Sălbatic” demonstrează că timpul a rămas în loc pentru ea

Publicat pe 06.10.2022 la 14:49 Actualizat pe 06.10.2022 la 15:23

Natalia Oreiro surprinde într-un costum roșu, mulat. Vedeta din “Înger Sălbatic” demonstrează că timpul a rămas în loc pentru ea.

natalia oreiro poartă un ruj roșu și are părul desprins

Natalia Oreiro pe covorul roșu în cadrul Platino Awards 2017

Getty Images

Natalia Oreiro surprinde încă o dată în mediul online. De data aceasta a reușit să captiveze fanii cu un costum incendiar de culoare roșie ce i-a făcut trupul să pară ca tras prin inel. Nu este prima oară când vedeta uruguaiană poartă astfel de ținute, în ciuda trecerii timpului.

Natalia Oreiro surprinde într-un costum roșu, mulat

Natalia Oreiro s-a întors pe micile ecrane, de data aceasta ca prezentatoare a unei emisiuni foarte îndrăgite. Cu fiecare apariție, vedeta din “Înger Sălbatic” reușește să-și surprindă fanii, atât prin ținută cât și cu ajutorul coafurilor pe care puține femei le-ar încerca. Pe contul personal de Instagram, actrița împărtășește cu cei peste 1 milion de fani fiecare proiect în care se implică.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De data aceasta a fost vorba despre un look de-a dreptul extravagant ce a făcut să pară ca o adevărată zeiță. Nu doar că trupul său s-a văzut impecabil într-un costum roșu, mulat, dar felul în care vedeta s-a așezat pe motocicletă i-a uimit pe internauți. Detaliile florale au fost și ele aplaudate, asta pentru că totul a fost confecționat dintr-un material destul de dificil. În cadrul ultimei sale fotografii, vedeta îi îndeamnă pe fani către contul său și scrie “urcă-te pe motocicleta mea”.

Accesoriile nu lipsesc din peisaj, iar multe dintre acestea reușesc imediat să fure orice privire. Nu este prima oară când protagonista din “Înger Sălbatic” apare astfel în fața fanilor. Dacă pe micile ecrane se arată extrem de tandră, în mediul online regăsim o altfel de vedetă. Printre ținutele pe care actrița le-a încercat, s-a numărat și un costum de culoare mov, iar cizmele cu paiete nu au scăpat privitorilor.

„Mor după acest outfit”, “Specială”, “Divină”, au spus fanii pe contul vedetei. Cu peste 300 de fotografii și filmulețe, rămâne una dintre cele mai îndrăgite actrițe din lumea telenovelelor.

Natalia Oreiro reinterpretează piesa “Me muero de amor”

Natalia Oreiro și-a anunțat fanii că îi va încânta cu o piesă din trecut care a făcut furori la vremea respectivă. Vedeta s-a ținut de cuvânt și “Me muero de amor” a ieșit din nou pe piață, de data aceasta alături de artistul Juan Ingaramo.

“Me muero de amor” a fost compusă de Coti Sorokin și a făcut parte din coloana sonoră a telenovelei “Înger Sălbatic”, una dintre cele mai îndrăgite producții la acea vreme. Alături de Facundo Arana, Natalia Oreiro a format un cuplu de poveste.

Pentru ca piesa să aibă un real succes chiar și peste 20 de ani de la lansarea primei versiuni, vedeta a împrospătat-o cu ritmuri fierbinți de dans și i-a dat un aer cu totul fresh. Cel care a venit cu ideea a fost chiar Juan Ingaramo, cântărețul alături de care Natalia Oreiro apare în videoclipul piesei și care, de asemenea, interpretează câteva dintre versuri. Natalia Oreiro și Juan Ingaramo au vrut ca totul să meargă conform planului așa că au interpretat ei înșiși rolurile principale în videoclip. Imaginile au fost filmate într-un hotel din Buenos Aires. “Din Argentina în Uruguay, la Natalia Oreiro și Juan”, începe piesa. Următoarea scenă îi găsește pe cei doi dansând senzual. Ulterior aceștia apar în timp ce se sărută, iar momentul a fost unul dintre cele mai discutate pe rețelele sociale.

În articolul Natalia Oreiro surprinde într-un costum roșu, mulat. Vedeta din “Înger Sălbatic” demonstrează că timpul a rămas în loc pentru ea:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Asistent medical din Bicaz, găsit mort la serviciu chiar de către colegi. Octav avea doar 35 de ani
observatornews.ro
Asistent medical din Bicaz, găsit mort la serviciu chiar de către colegi. Octav avea doar 35 de ani
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
a1.ro
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
HelloTaste.ro
Plăcintă țărănească cu prune. Rețetă tradițională din caietul bunicii
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
useit.ro
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
as.ro
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
MediCOOL
Cum poate provoca toxiinfecția alimentară simptome care persistă ani de zile
Mirela Vaida, confesiuni despre relația cu soacra. Ce reacție a avut mama soțului ei atunci când a aflat că se căsătoresc
Spynews
Mirela Vaida, confesiuni despre relația cu soacra. Ce reacție a avut mama soțului ei atunci când a aflat că se căsătoresc
Cum să găsești timp pentru fiecare copil într-o familie numeroasă
DeParinti
Cum să găsești timp pentru fiecare copil într-o familie numeroasă
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
MediCOOL
5 lucruri pe care le poți afla dintr-o ecografie transvaginală de rutină
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
HelloTaste
Rulouri cu scorțișoară pregătite de seara și dospite la frigider
close
x