Să ne prețuim viața, secundă cu secundă

Publicat pe 16.03.2018 la 12:22 Actualizat pe 16.03.2018 la 12:27

Primii 10 câștigători ai concursului #1secundapezi.

Timpul este o resursă extrem de prețioasă pentru fiecare dintre noi. Curgerea lui ne alunecă de multe ori printre degete și poate tocmai acest efect de clepsidră este cel care ne produce, la nivel individual, o formă de amnezie selectivă. Poate deveni extrem de dificil să rememorăm și să discernem cu claritate momentele de bucurie, reușită - momentele de fericire - de cele tumultoase, reci sau banale. Iar amintirea noastră despre ele este de asemenea o amintire, ne arată cele mai recente studii în psihologie. Creierul nostru este cel care modelează percepția asupra acestor amintiri și le idealizează sau, dimpotrivă, le dramatizează negativ. Este greu să ne amintim obiectiv viața noastră, acele momente care ne definesc, intrate demult în intimitatea subconștientului nostru.

În acest spirit, care evocă și implică necesitatea cunoașterii de sine, Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României și Fischer Internațional, cu sprijinul National Geographic Learning, Aloshop și Alka au lansat, în premieră, o provocare adresată tinerilor din România prin concursul #1secundapezi, cu data limită a înscrierilor pe 31 ianuarie 2018.

Povestea materializată sub forma acestui concurs începe în anul 2011, când cunoscutul vorbitor TED Cesar Kuriyama, la împlinirea vârstei de 30 de ani, și-a dat demisia din cadrul firmei de advertising în care lucra și a hotărât să petreacă anul următor călătorind prin lume. În această perioadă a pus bazele proiectului pe care l-a denumit ulterior "1 secundă pe zi", înregistrând zilnic câte o secvență video de numai o secundă – secvență care avea rolul de a-l ajuta să-și readucă în memorie, peste timp, călătoria. Astfel a adunat 365 de clipuri, 365 de secunde pe care, apoi, le-a unit într-un singur film.

Kuriyama se întreba deseori: dacă ”există atât de multe momente, frumoase, amuzante, tragice în viața ta - cum vei reuși să ți le amintești pe toate?”. Iar lucrând la acest proiect - devenit un răspuns profund personal la această întrebare - Cesar a realizat impactul pozitiv pe care înregistrarea "secundei de fiecare zi" l-a avut asupra vieții lui.

Tinerii care s-au înscris în acest concurs au înțeles, de asemenea, la finalul proiectului lor, cât de important este timpul și cum îi putem direcționa amprenta lăsată asupra noastră, în ciuda faptului că uitarea rămâne inevitabilă. Au înțeles și că ne este dată o cantitate finită de timp, care se împuținează cu fiecare secundă trăită, dar căreia avem puterea să-i imprimăm propria semnficație, așa cum considerăm de cuviință.

Primii 10 câștigători ai concursului #1secundapezi sunt: 1. Anca Elena Toma, 18 ani, Bacău – 2686 vizualizari, 2. Alexia Mihăilă, 16 ani, Brăila – 1892 vizualizari, 3. Iulia Farcaș, 16 ani, Cluj Napoca – 1447 vizualizari, 4. Sergiu Ștefan Tomescu, 17 ani, Piatra Neamț – 1368 vizualizari, 5. Timea Bartok, 18 ani, Târgu Secuiesc – 1100 vizualizari, 6. Andreea Cristiana Popa, 18 ani, Piatra Neamț – 610 vizualizari, 7. Filip Mihnea, 10 ani, Craiova – 501 vizualizari, 8. Anamaria Zelnică, 17 ani, Doroșcani – 441 vizualizari, 9. Alexandru Barac, 14 ani, București – 320 vizualizari, 10. Iulia Maria Buzea, 17 ani, Brașov – 314 vizualizari.

Premiile oferite participanților sunt: premiul 1 – dronă și airchair, premiul 2 – pantofi sport și radio cu bluetooth, premiul 3 – skateboard și balloon factory, mențiuni x 7 – materiale educaționale și zwossh ball.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 17 martie 2018, la ora 12:00, la sediul Fischer Internațional din Bd. Lascăr Catargiu, nr. 14, sector 1, București.

În articolul Să ne prețuim viața, secundă cu secundă:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Afacerea cu care patru liceeni români vor să ajungă în Europa şi SUA. Cum funcţionează "bodyguard-ul" AI
observatornews.ro
Afacerea cu care patru liceeni români vor să ajungă în Europa şi SUA. Cum funcţionează "bodyguard-ul" AI
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
a1.ro
Ce este și cum se practică disc golf. Un sport apărut și în România din 2021. Unde te poți juca în fiecare zi
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
useit.ro
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
MediCOOL
Ce sunt acizii grași Omega 3. Efectele benefice pe care le pot produce în organism
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Spynews
Ce promisiune i-a făcut fiul cel mic al Mădălinei Apostol mamei sale. Declarații emoționante: ”Asta voi face”
Dimineți de școală fără stres
DeParinti
Dimineți de școală fără stres
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x