Serialul Muguri roșii – Kızıl Goncalar cu Özcan Deniz în rol principal se îndreaptă către finalul primului sezon. A primit sprijinul fanilor în tot acest timp

Publicat pe 21.05.2024 la 14:45 Actualizat pe 21.05.2024 la 15:13

Özcan Deniz urmează să fie văzut pentru ultima oară în primul sezon al seriei Muguri roșii. Producția se apropie de final, iar fanii sunt nerăbdători să vadă ce le aduc producătorii.

actor pozează pe un fundal bleu

Serialul Muguri roșii – Kızıl Goncalar cu Özcan Deniz în rol principal se îndreaptă către finalul primului sezon

Happy Channel

Seria ambițioasă care l-a adus încă o dată pe Özcan Deniz în rol principal se apropie de final. Primul sezon a reușit să rămână în topul preferințelor fanilor, cu toate că o perioadă a întâmpinat probleme.

Serialul Muguri roșii - Kızıl Goncalar cu Özcan Deniz în rol principal se îndreaptă către finalul primului sezon

Producția a adus în fața fanilor o poveste de succes, iar colaborarea dintre actorii Özcan Deniz și Özgü Namal s-a aflat printre cele mai faimoase munci ale sezonului 2023 – 2024. Suportul audienței a crescut fără doar și poate, iar episodul 18 se apropie cu pași rapizi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La fel se întâmplă și cu finalul sezonului care este așteptat cu sufletul la gură de fanii din Turcia. Dacă ne uităm la cifrele din cadrul episodului 18 vedem o creștere a numărului de urmăritori. Chiar dacă această perioadă este una complicată pentru serialele turcești, asta deoarece sezonul vacanțelor bate la ușă, serialul Muguri roșii își continuă propria traiectorie.

Acest lucru poate fi interpretat fără doar și poate ca un indicator al succesului, arată seriesturkish.com. A reușit fără doar și poate să câștige cifre surprinzătoare, iar cel de-al doilea sezon este așteptat de fani. În ceea ce-l privește pe actorul principal al seriei, acesta are 3 milioane de fani pe pagina personală de instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 600 de fotografii și filmulețe. Cele mai recente dintre acestea sunt de pe platourile de filmare sau momente emoționante alături de familie.

„Să lăsăm concertele să ne vindece vara aceasta. Haideți să scăpăm împreună de oboseala vieții. Cine știe, știe! Nu există nimic mai bun.„ a scris actorul într-o nouă postare din mediul online. Obișnuiește să fie foarte discret cu viața personală, însă nu își uită niciodată fanii care îi așteaptă aparițiile surprinzătoare.

Özcan Deniz îl laudă pe colegul Mert Yazıcıoğlu în mediul online

Cei doi joacă împreună în cadrul seriei Muguri roșii. Se completează reciproc și recent s-au lăudat unul pe celălalt pe rețelele sociale. După ce seria Muguri roșii a devenit lider de audiență cu ultimul episod, a fost Mert Yazıcıoğlu cel care i-a oferit cuvinte de laudă colegului său.

„Ascensiunea de neoprit a lui Mert Yazıcıoğlu. Bravo ție, Leul meu.”, a scris Özcan Deniz pe pagina personală de instagram la categoria insta story. Sunt doi dintre cei mai apreciați actori ai Turciei la momentul actual.

După ce și-a încercat cariera de actor, a ținut să se dedice și muncii de scenarist. A urcat pe scenă pentru prima oară în 1985 în Aydin. Din 1988 s-a mutat în Istanbul, iar viața sa a deveni cu totul alta. În prezent este căsătorit și s-a zvonit că așteaptă cel de-al doilea copil din viața sa.

Născut pe 19 mai 1972 în Turcia, A fost căsătorit pentru prima oară cu Handan Deniz între 1991 și 2000. A urmat apoi o căsnicie zbuciumată cu Feyza Aktan între 2018 ți 2019. De aici a rezultat și un fiu ca mai apoi să se căsătorească în 2023 cu Samar Dadgar. Printre cele mai îndrăgite producții în care a jucat se numără Ziua în care mi s-a scris destinul.

În articolul Serialul Muguri roșii – Kızıl Goncalar cu Özcan Deniz în rol principal se îndreaptă către finalul primului sezon. A primit sprijinul fanilor în tot acest timp:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Oraşul unde o vilă cu etaj costă 25.000 de euro. Are 315 mp şi este scoasă la licitaţie de ANAF
observatornews.ro
Oraşul unde o vilă cu etaj costă 25.000 de euro. Are 315 mp şi este scoasă la licitaţie de ANAF
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
a1.ro
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
useit.ro
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Eduard a fost părăsit în România imediat după ce a ieşit din spital. Are de recuperat 250.000 de lei
as.ro
Eduard a fost părăsit în România imediat după ce a ieşit din spital. Are de recuperat 250.000 de lei
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
MediCOOL
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Cum a reacționat Eva Măruță atunci când a aflat că tatăl său va prezenta emisiunea Furnicuțele. Cătălin Măruță a făcut dezvăluiri
Spynews
Cum a reacționat Eva Măruță atunci când a aflat că tatăl său va prezenta emisiunea Furnicuțele. Cătălin Măruță a făcut dezvăluiri
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
DeParinti
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
MediCOOL
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x