Sıla Türkoğlu recunoaște că a decis să-și schimbe coafura. Vedeta poartă breton în prezent

Publicat pe 15.05.2023 la 20:11 Actualizat pe 15.05.2023 la 20:32

Sıla Türkoğlu a revenit în mediul online cu o nouă coafură pe care a prezentat-o fanilor. Aceștia au reacționat la scurtă vreme. Vezi ce au avut de spus.

Sıla Türkoğlu poartă o rochie lungă neagră, cu mâneci și zâmbește

Sıla Türkoğlu recunoaște că a decis să-și schimbe coafura

Happy Channel

Sıla Türkoğlu este una dintre cele mai îndrăgite vedete din Turcia la momentul actual. A devenit cunoscută în lumea întreagă odată cu rolul de protagonistă din serialul “Moștenirea”, însă odată cu finalizarea celui de-al doilea sezon a decis să renunțe la proiectul care a făcut-o celebră.

Sıla Türkoğlu recunoaște că a decis să-și schimbe coafura

Cu toate acestea, la scurtă vreme s-a implicat într-un alt proiectul profesional, iar laudele nu au întârziat să apară. De asemenea, în mediul online a devenit mult mai activă și mai îndrăzneață. Internauții au observat imediat schimbările și i-au arătat de fiecare suport și înțelegere actriței din Turcia. De la rochiile simple în culori neutre, acum Sıla Türkoğlu alege câte o ținută scoasă din paginile revistelor în fiecare zi. O altă decizie surprinzătoare a vedetei a venit odată cu schimbarea coafurii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De la părul lung, puțin ondulat, aceasta a decis să-și facă breton, decizie care a reușit fără doar și poate să încânte privitorii. Are peste 1 milion de prieteni virtuali pe pagina personală de Instagram, acolo unde până în prezent a publicat peste 80 de fotografii și filmulețe. Cele mai multe dintre acestea sunt din perioadele în care vedete s-a aflat alături de prieteni sau pe platourile de filmare ale serialului “Șerbet de afine”.

“Perioada cu breton s-a terminat”, a scris vedeta din “Moștenirea” în dreptul descrierii. A primit peste 4 mii de comentarii și mii de aprecieri, însă nu este de mirare având succesul pe care îl are cu fiecare apariție pe micile ecrane. Printre vedetele care au ținut să o susțină în mediul online s-a aflat și fosta colegă de platou, Ozge Yagiz. Cele două au jucat împreună în “Jurământul”.

În Turcia, cel de-al 25-lea episod din serialul care o aduce din nou pe Sila Turkoglu în rolul de protagonistă a venit ca o surpriză pentru fani.

Cum au primit fanii noul episod din serialul “Șerbet de afine”

În cel mai recent episod, Doğa este însărcinată însă află că a fost înșelată de nimeni altul decât partenerul său Fatih. Lacrimi amare sunt vărsate de către tânăra care a intrat în relație cu speranțe de viitor, iar telespectatorii nu pot decât să o compătimească.

Cei mai mulți, potrivit comentariilor, susțin că tânăra ar trebui să-și continue propriul drum de una singură, fără ajutorul lui Fatih, arată seriesturkish.com.

Aceștia vor o imagine a femeii puternice și spun “sper că vom vedea răzbunarea ei și un Fatih devastat de regrete în următoarele episoade”. De asemenea, căsătorita personajului Nursema cu un bărbat pe care nu și-l dorește alături a ridicat alte semne de întrebare. Astfel, cifrele în ceea ce privește serialul “Șerbet de afine” au reușit să crească fără doar și poate.

Nursema, interpretată de actrița Ceren Yalazoğlu, se va căsători cu iubitul său Umut și din nou atenția va fi îndreptată către Doğa, elementul curiozității. Va fi vocea femeilor care s-au aflat în aceeași situație. Cei mai mulți vor să-l vadă pe Fatih plătind pentru greșelile sale, însă doar timpul va spune care va fi adevărul.

În articolul Sıla Türkoğlu recunoaște că a decis să-și schimbe coafura. Vedeta poartă breton în prezent:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Stațiunile de pe litoral unde hotelurile sunt ocupate în proporție de 75%, chiar și în septembrie
observatornews.ro
Stațiunile de pe litoral unde hotelurile sunt ocupate în proporție de 75%, chiar și în septembrie
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
a1.ro
Mădălina Apostol a murit. Partenera lui Nick Rădoi s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
HelloTaste.ro
Cum să păstrezi cafeaua proaspătă: sfatul experților
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
useit.ro
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
as.ro
„Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
MediCOOL
6 lucruri mai puțin cunoscute despre ochi. Ce ascund aceste organe senzoriale
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
DeParinti
Cum să-ți ajuți copilul să învețe mai ușor fără să-l forțezi
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
MediCOOL
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
HelloTaste
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
close
x