Adaugă 10 ani vieții tale! Joacă acest joc

Multe studii au scos la iveală faptul că jocurile vin cu o mulțime de beneficii.
Dar oamenii încetează a se juca. Când? Undeva la granița dintre copilărie și viața de adult.

Dacă vezi jocurile ca pe o pierdere de timp, ar tebui să îți reconsideri poziția. S-a dovedit că jocurile sunt niște lucruri foarte bune.

La o conferință TED, Jane McGonigal a vorbit despre bătălia ei cu stresul post-traumatic și explică cum jocurile pot avea un impact major și pozitiv asupra psihicului, mentalului, emoționalului și legăturii sociale.

“Sunt o jucătoare. Am scopuri. Am misiuni speciale și obiective secrete.

Printr-un calcul mathematic vă voi dovedi că am dreptate.
Și voi aveți o misiune secretă. Aceasta este modul în care vă veți petrece următoarele 7,5 minute.

Unii oameni sunt de părere că jocurile sunt o pierdere de timp.
Oare pe patul de moarte vom regreta acest lucru?

Cele mai mari regrete ale oamenilor sunt:

Aș fi vrut să nu fi muncit atât de mult.
Aș fi vrut să fi păstrat legătura cu prietenii.
Aș fi vrut să mă fi lasat să fiu mai fericit.
Aș fi vrut să am curajul de a mă exprima.
Aș fi vrut să-mi trăiesc viața mea și nu pe a altora. Să fac ce vreau eu și nu ce alții așteptau de la mine.

Părinții care petrec mai mult timp cu copii, jucându-se, au legături mai puternice.

Oamenii care se joacă mai mult cu prietenii, au legături mai strânse.

Oamenii care se joacă, sunt mai fericiți.

Avatarurile sunt un mod de a ne exprima. Un joc ne schimbă modul în care vedem viața.


Ultimele trei luni le-am petrecut în pat dorindu-mi să mor. M-am lovit la cap și am făcut o contuzie. Nu s-a vindecat bine și după 30 de zile aveam amețeli, dureri de cap, vertijuri, pierdero de memorie. Medicul mi-a spus că trebuie să mă odihnesc, să nu mă distrez, să nu cites, să nu mă joc, să nu beau alcool, să nu fumez, să nu beau cafea etc.
Deci nu mai aveam nici un motiv să trăiesc.

Îmi doream să mă sinucid. Creierul îmi spunea că vreau să mor. Vocile îmi păreau atât de reale și erau atât de persistente încât mă temeam pentru viața mea.

După 34 de zile mi-am zis că ori mor ori transform totul într-un joc.
Știam din literatura de specialitate că jocurile ne ajută să trecem de probleme grele din viață, ne face să fim mai optimiști.

A durat un an și a fost cel mai greu an din viața mea.

Mi-am luat o identitate secretă și aliați.

Oamenii bolnavi care se joacă spun că sunt mai fericiți, se vindecă mai repede.”