Alege una dintre aceste MANDALE şi vezi ce spune despre tine! Vei afla lucruri nebănuite!

Publicat pe 20.06.2016 la 23:12 Actualizat pe 20.06.2016 la 23:17

Mandala este un cuvânt de provine din sanscrită şi înseamnă “cerc sacru”. Mandala reprezintă universal, unitatea, armonia, întregul.

Mandala este un cuvânt de provine din sanscrită şi înseamnă “cerc sacru”. Mandala reprezintă universal, unitatea, armonia, întregul.

Mai mult, aceasta simbolizează calitatea desăvârşită a vieţii şi a fost folosită încă de secole, de către Budişti, Hinduşi, Amerindieni etc.
În Vest, Mandala a pătruns datorită lui Carl Iung, care o considera fiind exppresia universală a psihicului uman. El credea că atunci când le purtăm, putem pătrunde în natura noastră intuitivă şi putem scoate la lumină răni emoţionale din trecutul nostru.

Mandala se foloseşte şi în timpul meditaţiei, întrucât ne ajută să ne golim mintea de acele gânduri repetitive şi să accesăm informaţiile dintr-un mediu superior. De asemenea, ne face să reflectăm asupra propriei identităţi, asupra relaţiilor cu cei din jur, emoţiilor, sensibilităţilor, caraterului, valorilor şi motivaţiilor.

Aşadar, îţi propunem un exerciţiu: alege-ţi o mandala, care simţi că te atrage şi vezi ce reprezintă.

Alb-negru: puritate, prevenire, vindecare, spiritualitate, lumină, schimbare, claritate, intuitive, iluminare, mister, perfecţie, pace, autoritate, eleganţă, stil, transformare, înţelegere, echilibru.

Galben-negru-alb: analist, treaz, bucuros, liber, prietenos, comunicativ, fericire, încântare, inteligenţă, optimism, creative, ambiţios, puternic.

Roşu- Turcoaz- Aqua- roz: afectivitate, pasiune, romantism, echilibru, calimitate, generozitate, sensibilitate, empatie, intuitive, mişcare, schimbare, vibraţie, stabilitate, noutate.

Roşu- maro-alb: determinare, energie, entuziasm, impacientare, impulsivitate, încăpăţânare, agresivitate, anxietate, charisma, materialist, nervos, pasional, puternic, neiertător, înfocat, sexual, cu o voinţă de fier.

Roşu- liliac-roz-albastru-galben: sensual, feminine, frumuseţe, iubire, lumină, sănătate, energic, tandru, sensibil, creative, afectuos, artist, intuitive, mistic, preventiv, înţelepciune, compasiune, râsete, fericire, împreunare, conexiune, positivism.

Oranj-galben-alb-negru: spiritual, aventurier, creative, spirit liber, sănătos, lider, puternic, vitalitate, inteligenţă, cu har, talentat, protectiv, curajos.

Liliac-albastru-negru-alb: inspirit, artistic, comunicativ, empatic, lider, filosofic, vizionar, idealist, magic, armonios, epresiv, fără limite.

Verde-alb-negru: iubitor de anaimale, echilibrat, vindicator, sănătos, pacifist, pasional, renăscut, emotional, visător, aventurier, explorator, mărinimos.

Roz-alb-albastru: afectuos, disciplinat, natural, romantic, sensibil, sensual, dulce, tandreţe, feminitate,inocenţă, vulnerabilitate, genital, emotional, sentimental.

În articolul Alege una dintre aceste MANDALE şi vezi ce spune despre tine! Vei afla lucruri nebănuite!:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
PARTENERI
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Catine.ro
Hayden Panettiere a murit la vârsta de 36 de ani. Ce au declarat apropiații actriței din „Heroes” despre decesul subit
Măriri de pensii după doi ani. Cât vor câştiga cei care primesc 3.000 de lei
observatornews.ro
Măriri de pensii după doi ani. Cât vor câştiga cei care primesc 3.000 de lei
La ce oră începe Asia Express, luni, 19 octombrie 2026. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția din această seară
a1.ro
La ce oră începe Asia Express, luni, 19 octombrie 2026. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția din această seară
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
HelloTaste.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
Catine
Vatrushka rusească. Plăcintă tradițională cu brânză dulce
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
useit.ro
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Cristi Borcea a luat-o pe Valentina Pelinel și au plecat din țară! La destinație au avut parte de o surpriză
as.ro
Cristi Borcea a luat-o pe Valentina Pelinel și au plecat din țară! La destinație au avut parte de o surpriză
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
MediCOOL
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Cum le răspunde Bianca Iotu de la Insula iubirii celor care o judecă. Mesajul concurentei
Spynews
Cum le răspunde Bianca Iotu de la Insula iubirii celor care o judecă. Mesajul concurentei
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
DeParinti
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
MediCOOL
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
HelloTaste
Prăjitură „invizibilă” cu mere - un desert franțuzesc delicios, fin și foarte cremos
close
x